Spiridon şi Sâmnicoara, în calendarul popular

.
. (Matt Cardy / Getty Images)

La 12 Undrea, românii au în calendarul arhaic două sărbători: Sfântul Spiridon – Făcătorul de Minuni şi Sânmicoara sau Sâmnicoara. Primul este socotit protectorul ciubotarilor, adică al cizmarilor, dar şi al tăbăcarilor, al cojocarilor, fiindcă el a fost de meserie ciubotar. Se zice că sfântul, lucrând, s-a înţepat cu sula în ochi şi, de atunci, el veghează asupra lumii, spre a vedea dacă lucrează cineva în această zi şi să-l înţepe.

Ca să mai îmblânzească mânia lui Spiridon, oamenii, îndeosebi cizmarii, îl prăznuiesc cu jocuri şi petreceri. Alţii spun că acest sfânt era lemnar şi, de aceea, e ţinut şi de dulgheri. Se mai spune că Spiridon a tăiat capul calului şi l-a pus la măgar, şi pe cel al măgarului la cal; astfel, a făcut-o pe Maica Precista să râdă, când a văzut calul cu urechile mari.

O altă legendă spune că, mergând odată Sfântul Spiridon la un drum, într-o căruţă trasă de doi cai, unul roib şi altul alb, s-a întâmplat că i-au ieşit nişte hoţi în cale, care le-au tăiat cailor capetele. Atunci, ca să-l îmbărbăteze pe un tovarăş de drum, care mergea cu el, Sfântul Spiridon a pus în grabă capul calului alb la calul roib şi capul calului roib la calul alb, plecând înainte. De atunci ar fi caii tărcaţi!

Se mai zice că Sfântul Spiridon a tăiat piciorul calului, l-a potcovit şi l-a pus la loc. Iată încă o poveste cu Spiridon – Făcătorul de Minuni: Doi stoleri nu au ţinut cont de această sărbătoare şi au muncit în această zi. Seara, ca de obicei, după lucru, s-au dus la cârciumă, dar aceasta fiind dintr-un alt sat, au pornit călări, unul pe un cal cal alb, celălalt pe un cal negru. Au lăsat caii afară şi au mers înăuntru. Au băut ce-au băut, dar, când să iasă afară, ce să vadă? Capul calului negru era la cel alb, iar capul celui alb la cel negru. Mult s-au minunat ei de această întâmplare, până când, într-un târziu, şi-au adus aminte că munciseră în ziua de Sfântul Spiridon.

Românii îl ţin pe Sfântul Spiridon, fiindcă el face multe minuni, şi bune şi rele; astfel că aceia care îl ţin capătă numai lucruri bune, iar cei care nu-l ţin capătă numai minuni rele. Sfântul Spiridon îi îmbogăţeşte pe săraci şi îi tămăduieşte pe cei bolnavi. De ziua lui, cizmarii se roagă să dea o ploaie şi noroaie, ca să-şi rupă oamenii pingelele şi să vină cu încălţămintea la reparat. În noaptea din ajunul sărbătorii, Sfântul Spiridon umblă foarte mult, până când îşi rupe încălţămintea.

Sărbătoarea lui se mai ţine şi pentru păzirea casei şi pentru sporul câmpului. Se ţine ca să nu facă minuni rele, de pildă, viţei cu două capete, copii îngemănaţi şi alte nenorociri. Nu se toarce, căci e primejdie să moară copiii înţepaţi. Sărbătoarea e rea de înţepături, fiindcă, după cum am văzut, Sfântul Spiridon a fost cizmar. El e rău şi pentru arsuri. E ţinut ca apărător de boli de vite, de oameni. Nu se înjugă vitele, căci este primejdie. Se ţine mai ales pentru cai. Îi poceşte şi îi schimonoseşte pe cei care nu-i ţin sărbătoarea.

Spiridon este unul dintre misterioşii Filipi. Celor care lucrează în această zi le iau lupii vitele. Se ţine pentru a-i feri pe oameni de fiarele sălbatice în timpul călătoriilor. Aduce pagube în casă, fiind şi rău de înec. Nu se lucrează, fiindcă e rău pentru cădere din pomi.

La rândul său, Sânmicoara se ţine fiindcă fiindcă e primejdie de lovituri şi izbituri. Mulţi oameni care au lucrat în această zi au fost izbiţi de boli grele. Se zice că un om, lucrând la o moară în această zi, a fost măcinat de pietrele morii. Românii mai spun că, din această zi, brăzdează Soarele la deal, adică se măreşte ziua.

Spun unii că Sânmicoară este acelaşi cu Sfântul Spiridon. Alţii nu pot spune dacă Sânmicoară sau Sânmicoara este sfânt sau sfântă. Unii cred că Nicoară sau Micoara este o sărbătoare mai mare şi mai rea decât a Sfântului Nicolae. Mcoara se închipuieşte ca o fiinţă divină care scapă de la înec pe cei ce se roagă la ea şi ţin de nu lucrează. Cine lucrează la ziua ei intră şi boala în casa lui. Această sfântă nu aude, nu ştie când îi e ziua, c-ar face multe răutăţi. Se ţine de oamenii care au moară. Se zice că, la Sâmnicoară, a intrat dracul la moară, de ger.

Zice-se ca Sâmnicoara ar fi sora Sfântului Nicolae. E mare primejdie, dacă lucrează cineva în această zi. O fată mare, care a lucrat în această zi, s-a îmbolnăvit şi a murit, iar maică-sa a bocit-o astfel:

În ziua de Sâmnicoară,

A urzit o scorţişoară.

Nu urzi, fată, scoarţa,

Că te loveşte moartea!

Şi ea scoarţa a urzit-o

Şi moartea a şi lovit-o,

În negru pământ a vârât-o.

Până la urmă, vestea cea bună în privinţa Sfântului Spiridon şi a Sâmnicoarei este că, începând de la sărbătoarea lor, Soarele se dă înapoi spre vară, mărindu-se ziua atât de mult, cât sare cocoşul din prag. Pe ”stil vechi”, în această zi este Solstiţiul de Iarnă, când ziua ar trebui să crească. Mai vedem!