"Speranţele şi aşteptările noastre se îndreaptă către dumneavoastră" - activiştii români de mediu din diaspora îl invită pe Iohannis la Bruxelles

Reuniune a românilor din numeroase oraşe din diaspora la Bruxelles, 1 decembrie 2013.
Reuniune a românilor din numeroase oraşe din diaspora la Bruxelles, 1 decembrie 2013. (Mihaela Popescu)

Numeroşi români din diaspora care, în data de 16 noiembrie au parcurs sute de kilometri pentru a merge la vot şi a schimba destinul ţării îi transmit o scrisoare deschisă viitorului preşedinte Klaus Iohannis.

"Speranţele şi aşteptările noastre se îndreaptă către dumneavoastră" îi scriu lui Iohannis români preocupaţi de probleme de mediu afiliaţi la 23 de grupuri informale şi ONG-uri din străinătate, precum Grupul Diaspora Franţa Solidară cu România, Românii din Italia împotriva exploatării gazelor de şist Milano, Romanian Community of Ireland – Dublin, Grupul Informal Roşia Montană Paris, Save Roşia Montană New York (lista integrală la sfârşit).

Totodată, semnatarii scrisorii, atrag atenţia că nu l-au investit pe Iohannis cu un cec în alb, ci aşteaptă de la noul preşedinte să fie primul care, prin exemplul personal, să redea demnitatea şi conştiinţa de sine românilor şi să se consulte cu societatea civilă în ceea ce priveşte atât problemele ce pot avea impact asupra sănătăţii, bunăstării şi viitorului naţiunii precum mineritul cu cianuri, fracturarea hidraulică, Tratatului Transatlantic de Investiţii şi Parteneriat.

De asemenea, românii îl invită pe viitorul preşedinte la Bruxelles, pe 1 decembrie, pentru a îl felicita personal pentru rezultatul alegerilor şi pentru a vă convinge de angajamentul constant al Diasporei pentru România. Pe 1 decembrie, în capitala Europei, va fi o reuniune specială, la care va participa şi Alexandru Popescu, "românul care parcurge 3000 de km pe jos pentru a înmâna Parlamentului European mesajul anti-fracturare şi anti-cianurare al societăţii civile româneşti şi care va citi acest mesaj, chiar de Ziua Naţională,în cadrul unei ceremonii organizate de Diaspora."

Reamintim că Alexandru Popescu, ploieşteanul temerar care, în plină iarnă, a făcut greva foamei în faţa Teatrului Naţional pentru a sensibiliza opinia publică cu privire la problemele oamenilor din Pungeşti, a pornit pe 30 august, pe jos, înspre Bruxelles, unde intenţionează să ajungă de ziua naţională a României

Ploieşteanul şi-a propus ca prin călătoria să sensibilizeze societatea civilă din ţările pe care le străbate şi să-i determine pe cât mai mulţi dintre cei întâlniţi în ţările străbătute să i se alăture.

Redăm integral scrisoarea adresată viitorului preşedinte:

"Domnule Klaus Iohannis,

Pe data de 22 decembrie veţi deveni al cincilea preşedinte al României, ales în mod democratic. Noi, Diaspora unită, suntem conştienţi de ecoul pe care dorinţa de a schimba vechiul mod de a face politică, l-a avut în conştiinţa oamenilor din ţară: suntem, de fapt, exponenţii şi catalizatorul acestei dorinţe, cât şi culoarul prin care ea a ajuns la cei de acasă. Aceştia s-au mobilizat exemplar la vot, din solidaritate cu cei al căror vot a fost obstrucţionat de către autorităţile neputincioase sau răuvoitoare. Pentru noi, relaţia cu societatea civilă trezită din România nu este de dată recentă, ci este o relaţie clădită în timp, începând cu primele proteste din toamna 2013 şi până în acest moment. Trezirea noastră s-a manifestat atunci când, alături de românii îngrijoraţi de acasă, am întreprins diverse acţiuni îndreptate împotriva autorităţilor care au încălcat drepturile fundamentale ale omului.

Românii din Diasporă nu vă încredinţează un cec în alb: dimpotrivă, românii au ales, pe 16 noiembrie 2014, un preşedinte de la care se aşteaptă să respecte, în primul rând, Constituţia şi legile ţării şi care să reaşeze ţara noastră acolo unde îi este locul, printre naţiunile demne şi respectate ale acestei lumi; o ţară care nu îşi pune pe tavă, tuturor corporaţiilor, resursele şi care nu este un stat furnizor de materie primă şi mână de lucru ieftină.

De aceea, speranţele şi aşteptările noastre se îndreaptă către dumneavoastră. După 10 ani în care am asistat la un spectacol al „preşedintelui jucător“, care şi-a depăşit mandatul adesea, a susţinut proiecte şi idei nocive ţării şi poporului, devenind inclusiv partizanul unor proiecte cum ar fi cel de la Roşia Montană şi al exploatării gazelor de şist, care au adus România în situaţia de faţă, este timpul pentru un alt fel de preşedinte. Diaspora aşteaptă de la Dumneavoastră să fiţi un adevărat moderator între puterile statului, precum şi între stat şi societate, aşa cum prevede articolul 80 din Constituţia României. Cei aproape 400 000 de români care au reuşit să voteze în străinătate aşteaptă primele semne că ţara noastră va reveni la normalitate, pentru a se putea întoarce acasă şi a putea contribui, din interior, la ridicarea şi bunăstarea ei. Pentru noi, Domnule Preşedinte, bunăstarea nu se rezumă, fireşte, doar la criteriile economice, ci înseamnă tot ce numim viaţă socială: educaţie, sănătate, infrastructură socială. De asemenea înţelegem, desigur, foarte bine conceptul de sustenabilitate practicat în societăţile ţărilor în care în prezent locuim şi activăm.

Am urmărit cu mare atenţie discursul Domniei-Voastre şi am luat nota de măsurile pe care vi le propuneţi deja: salutăm respingerea în Parlament a Legii amnistiei şi graţierii, susţinem îmbunătăţirea condiţiilor de vot în străinătate şi tragerea la răspundere a celor responsabili de organizarea dezastruoasă a alegerilor. Sperăm că situaţiile umilitoare, jignitoare şi de încălcare a drepturilor fundamentale în care românii au fost puşi la zeci de secţii de votare din Diaspora să nu mai aibă loc niciodată.

Pe plan extern, sperăm să avem în Domnia-Voastră un reprezentant demn al României în ceea ce priveşte tratatele internaţionale semnate în numele ţării, un lider care să o reprezinte cu cinste şi demnitate la întâlnirile internaţionale. Aşteptăm un preşedinte care să trateze de la egal la egal cu omologii săi din alte ţări şi care să iasă, prin demnitate, din tiparul stabilit în ultimii 25 de ani, acela de lipsă de demnitate în faţa marilor puteri. Trebuie să fiţi primul care, prin exemplul personal, să redea demnitatea şi conştiinţa de sine românilor.

Regretăm profund faptul că în campania electorală subiectul Tratatului Transatlantic de Investiţii şi Parteneriat, cunoscut sub numele de TTIP (alături de cel al CETA şi TISA) nu a apărut absolut deloc în dezbaterea publică, în condiţiile în care acesta este unul din cele mai importante subiecte ale dezbaterilor la nivel internaţional şi al unei mobilizări fără precedent a societăţii civile din statele unde locuim. Ne dorim ca Preşedintele României să reprezinte interesele ţării şi concetăţenilor săi, consultându-se cu societatea civilă în privinţa acestui mandat de negociere pentru un tratat extrem de important pentru viitorul Europei şi al României.

Pe plan intern aşteptăm ca prin sintagma ‘România noastră’ folosită de Domnia-Voastră să înţelegeţi că România este cu adevărat a noastră şi nu a celor care sunt, vremelnic, la putere şi-o împart şi o vând după bunul lor plac în dispreţul total al legii, şi nici a corporaţiilor din întrega lume, care au primit cadou toate resursele noastre naturale (terenuri arabile, păduri, petrol şi gaze convenţionale şi neconvenţionale, metale preţioase, ape minerale), cu beneficii umilitor-nesemnificative pentru România şi pentru cetăţenii săi şi cu riscuri enorme asupra mediului. Nu dorim continuarea politicii de transformare a României într-o colonie şi a românilor într-o forţă de muncă ieftină pe plantaţiile colonializate în propria ţară. Aşteptăm de la noul Preşedinte ca acesta să fie apărătorul intereselor naţionale şi al propriilor cetăţeni.

Pentru că subiectele de mediu ne-au adus împreună, subliniem aşteptările noastre faţă de Dumneavoastră cu privire la proiectele distructive şi ireversibile pentru mediu, cum ar fi proiectele de extragere a gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice şi metoda cianurării în minerit. Ne dorim - şi ne aşteptăm - ca Dumneavoastră să deveniţi acel mediator între interesele societăţii civile şi al comunităţilor locale, interese care, de cele mai multe ori, nu coincid cu cele ale corporaţiilor şi să puneţi mereu în balanţă principiul sustenabilităţii, al precauţiei şi al interesului naţional şi al cetăţenilor români. Să ne reprezentaţi în apărarea României în faţa a ceea ce poate fi mutilator, distrugător în ceea ce corporaţiile străine fac în propriul interes.

Noi, diaspora, sprijinim puternic demersurile de până acum ale societăţii civile şi suntem extrem de îngrijoraţi de impactul ireversibil al acestor metode asupra mediului şi al sănătăţii oamenilor (mulţi dintre noi trăim în zone deja afectate iremediabil de fracturarea hidraulică în SUA, Canada şi Australia). Susţinem, aşadar, cele mai recente apeluri ale societăţii civile către dumneavoastră în acest sens, şi anume punctul 6 al Declaraţiei de la Cluj, precum şi scrisoarea societăţii civile adresată Domniei-Voastre între cele două tururi de scrutin, scrisoare care vă solicită o dezbatere pe subiectul gazelor de şist. Şi noi, ca şi cei de acasă care au ieşit în stradă în nenumărate rânduri şi în nenumărate locuri din ţară pentru a se opune acestor tehnologii devastatoare pentru mediu, suntem extrem de nemulţumiţi de atitudinea constantă a autorităţilor, care încalcă cu bună ştiinţă drepturile fundamentale şi vitale ale cetăţenilor la un mediu curat şi la alegerea modelului de dezvoltare locală. Am dori ca ceea ce s-a întâmplat la Pungeşti, când voinţa unei comunităţi întregi a fost suprimată cu violenţă de către jandarmerie în interesul unei companii străine, să nu se mai repete niciodată în ţara noastră! Iar dumneavoastră să fiţi garantul respectării acestor drepturi fundamentale la un mediu curat, sinonime, de fapt, cu dreptul la viaţă.

Noi, diasporă, am străbătut sute de kilometri pentru a merge la vot şi a imprima ţării noastre un alt destin. Pentru a marca faptul că România merge către normalitate, că începem procesul de vindecare a ţării şi pentru a arăta că veţi fi preşedintele tuturor românilor, diapora are onoarea să vă invite, de 1Decembrie, la Bruxelles, inima Europei, unde va avea loc o reuniune a românilor din mai multe oraşe ale Europei, pentru a sărbători Ziua Naţională împreună. De data aceasta va fi o reuniune specială, la care va participa şi Alexandru Popescu, simbolul conştiinţei societăţii civile româneşti, cel care parcurge 3000 de km pe jos pentru a înmâna Parlamentului European mesajul anti-fracturare şi anti-cianurare al societăţii civile româneşti şi care, chiar de Ziua Naţională, va citi acest mesaj în cadrul unei ceremonii organizate de Diaspora.

Vă invităm, aşadar, la Bruxelles, pe 1 decembrie, pentru a vă felicita personal pentru rezultatul alegerilor şi pentru a vă convinge de angajamentul constant al Diasporei pentru România, o Românie în care să ne dorim să ne întoarcem şi de care să fim mândri în afară.

Grupul Diaspora Franta Solidara cu România

Românii din Italia împotriva exploatării gazelor de şist Milano

Romanian Community of Ireland – Dublin

Grupul Informal Roşia Montană Paris

Save Roşia Montana New York

Românii din Italia pentru Roşia Montană

Salvemos Roşia Montană Madrid

Berlin against Roşia Montana cyanide mining and fracking. For clean politics and a clean environment în România

Save Roşia Montană UK

Save Roşia Montană New York

Vienna Against Fracking

Iniţiativă pentru Democraţie Directă Göteborg

Iniţiativă pentru Democraţie Directă Stockholm

Grupul Diaspora Românească Unită Milano

SOS Roşia Montană Bruxelles

Comunitatea Română din Koln

Românii în Nordrhein-Westfalen

Barcelona Saves Roşia Montană

Grupul informal Dacia Liberă Paris

Environmental and Social Change (ESC) Londra

München Rettet Roşia Montană

Rumänska Föreningen Unirea din Göteborg

Calaromania Kulturverein, Viena

Campania Noastră , Danemarca

Canada Save Roşia Montană Montreal

Canada save Roşia Montană Toronto"