Special: Orga unicat de la Biserica Evanghelică din Rupea se mută la Biserica Neagră

(Getty Images)
Bogdan Costea
12.07.2012
(Getty Images)
Bogdan Costea
12.07.2012

Angajaţii şi ucenicii care lucrează la Atelierul de Restaurare a Orgilor de la Harman sunt aproape de a încheia restaurarea celui mai important instrument de secol XVII existent în România: orga de la Biserica Evanghelică din Rupea. „Restaurarea unui astfel de instrument presupune, în primul rând, o muncă intensă de cercetare, fiind nevoie de identificarea unor alte instrumente similare. Apoi se trece la demontarea instrumentului, la verificarea tuturor elementelor constructive, restaurarea acestora, înlocuirea celor deteriorate iremediabil şi, la final, montarea la loc a acestor elemente constructive“, a declarat Steffen Schlandt, organistul Bisericii Negre, pentru ziarul local “Monitorul expres”. Peste câteva zile va începe montarea instrumentului care, până la terminarea lucrărilor de restaurare de la Biserica Evanghelică din Rupea, se va face auzit la Biserica Neagră.

Orga de la Rupea a fost construită în 1799, are cinci metri înălţime şi între 700 şi 800 de tuburi. „Am încercat să înlocuim cât mai puţine elemente originale ale instrumentului. De asemenea, am păstrat înfăţişarea originală a acestui instrument deosebit de valoros, inclusiv decoraţiile acoperite cu foiţă de aur. Costul restaurării acestui instrument depăşeşte 30.000 de euro“, a declarat Barbara Dutli, managerul Atelierului de Restaurare de la Harman. „Am recondiţionat burdufurile şi jgheabul care transmite aerul către instrument şi permite organistului să cânte la acest instrument. Am folosit lemn şi piele de oaie. Urmează acum să înceapă montajul instrumentului la Biserica Neagră, locul unde va rămîne o perioadă de timp. Este o operaţie extrem de migăloasă, care va dura peste două luni“, a mai spus elveţianca Barbara Dutli.

La Harman, pe lângă Atelierul de Restaurare a Orgilor funcţionează şi o şcoală de ucenici care-i învaţă pe aceştia meseria de restaurator de orgi. Şcoala funcţionează ca o şcoală postliceală, tinerii ucenici beneficiind de cazare şi masă la un internat din Harman, de şcolarizare timp de trei ani, dar şi de bursă. „ Anual, încep şcoala câte 12 ucenici, iar până la absolvire mai rămân 3-4 pentru că avem exigenţe foarte mari. În plus, pe lângă pregătirea şcolară, ucenicii lucrează în atelierul de la Harman, acumulând astfel şi experienţa practică de care au nevoie“, a spus Barbara Dutli.

Restaurarea unui astfel de instrument presupune, în primul rând, o muncă intensă de cercetare, fiind nevoie de identificarea unor alte instrumente similare

Atelierul de la Harman a fost înfiinţat în 2003 şi până acum, meşterii de aici au restaurat peste 20 de astfel de instrumente. Costul restaurării unei orgi începe de la 27.000 de euro şi poate ajunge până la 40.000 de euro în România. În Europa, însă, costul este de trei ori mai mare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor