Speaker-ul Moldovei: „Trebuie să dezvoltăm cultura intoleranţei faţă de corupţie, să ne schimbăm mentalitatea...”

"Conducerea Republicii Moldova nu ştie când va fi eradicată corupţia din ţară", a declarat luni, în cadrul seminarului regional "Rolul Parlamentului în combaterea corupţiei", speakerul Igor Corman. Potrivit "Infotag", oficialul a menţionat că "trebuie să dezvoltăm cultura intoleranţei faţă de corupţie, să ne schimbăm mentalitatea, fiindcă trebuie să existe un efort comun al întregii societăţi pentru a elimina acest fenomen periculos".
Clădirea Parlamentului R. Moldova (Epoch Times)
Tatiana Chiriac
19.11.2013

"Conducerea Republicii Moldova nu ştie când va fi eradicată corupţia din ţară", a declarat luni, în cadrul seminarului regional "Rolul Parlamentului în combaterea corupţiei", speakerul Igor Corman. Potrivit "Infotag", oficialul a menţionat că "trebuie să dezvoltăm cultura intoleranţei faţă de corupţie, să ne schimbăm mentalitatea, fiindcă trebuie să existe un efort comun al întregii societăţi pentru a elimina acest fenomen periculos".

"Parlamentului îi revine un rol important în lupta împotriva corupţiei, dat fiind instrumentele de care dispune, adoptând şi monitorizând implementarea legilor", a spus Igor Corman.

Potrivit oficialului, "schimbul de opinii este foarte important pentru noi".

"În Moldova există câteva aspecte pozitive, cum ar fi reformarea centrului de combatere a corupţiei, crearea Comisiei Naţionale de Integritate, modificarea legislaţiei în domeniul justiţiei. Însă, pe lângă eforturile care necesită voinţă politică, este necesară schimbarea mentalităţii pentru ca toată societatea să lupte cu corupţia", a spus speakerul.

Preşedintele Parlamentului consideră că "este imposibil de precizat un anumit termen când vom reuşi să combatem corupţia, deoarece acest proces s-a extins în toată lumea şi nu a ocolit nici chiar organizaţiile internaţionale".

"Nu degeaba ONU şi APCE acordă o deosebită atenţie acestei probleme. Conştientizăm că nu vom putea soluţiona în totalitate problema, însă datoria noastră este ca viaţa cetăţenilor să se schimbe vizibil spre bine. Sperăm ca tot ce facem să influenţeze mentalitatea cetăţenilor Moldovei pentru ca oamenii să nu-şi rezolve problemele prin intermediul mitei, ci să folosească metodele legale", a menţionat Corman.

Printre măsurile pe care autorităţile Republicii Moldova intenţionează să le aplice contra corupţiei, speakerul a numit obţinerea standardelor de integritate. "Modernizarea serviciilor publice, a administraţiei publice şi promovarea guvernării electronice sunt măsuri eficiente în prevenirea corupţiei, apropiind statul de cetăţeni. Totodată, un sistem eficient şi credibil de petiţionare va soluţiona mai rapid şi mai eficient problemele reale, diminuând riscurile de corupţie", este convins Igor Corman.

Totodată, după seminarul regional "Rolul Parlamentului în combaterea corupţiei", preşedintele Parlamentului, Igor Corman, a mai declarat că "Moldova intenţionează să susţină în continuare regiunea transnistreană în procesul de integrare europeană".

Oficialul a opinat că "parcursul european al Moldovei va influenţa pozitiv mediul de afaceri din regiune şi va facilita promovarea produselor transnistrene pe pieţele europene".

"Sunt convins că locuitorii Transnistriei sunt interesaţi să călătorească liber prin Europa. Dacă această decizie va fi luată, atunci locuitorii de pe malul stâng al Nistrului, care deţin paşapoarte biometrice moldoveneşti, vor putea beneficia de aceste servicii", a spus Corman.

Potrivit speakerului, "pentru Transnistria, regimul preferinţelor comerciale autonome se va păstra până la 1 ianuarie 2016, fapt ce demonstrează predispoziţia părţii moldoveneşti spre dialog".

"I-am invitat pentru a participa la negocieri, însă deocamdată nu au acceptat. Vom continua să căutăm soluţii, deoarece mediul de afaceri din Transnistria este cointeresat în dezvoltarea relaţiilor cu Uniunea Europeană, pentru a avea acces la pieţele europene. Consider că este necesar ca, pas cu pas, să introducem regiunea transnistreană în procesul de integrare europeană", a spus oficialul.

Igor Corman a atras atenţia asupra ultimelor evenimente din Ucraina şi a declaraţiilor unor oficiali europeni, potrivit cărora, semnarea Acordului de Asociere Ucraina-UE, în cadrul Summitului de la Vilnius, nu va avea loc.

"Nu doresc să comentez situaţia vecinilor noştri - este decizia lor. Vom saluta decizia Ucrainei dacă va semna Acordul de Asociere, la Vilnius, dar, indiferent de relaţiile Ucrainei cu UE, Moldova are propria agendă pe care intenţionează să o urmeze", a spus speakerul.

Potrivit preşedintelui Parlamentului, Moldova "este determinată să parafeze Acordul de Asociere, cu ulterioara semnare şi ratificare în 2014".

"Dacă este să vorbim despre liberalizarea regimului de vize, atunci Moldova este pe primul loc dintre toate ţările "Parteneriatului Estic". Am implementat un plan de acţiuni, iar vinerea trecută, şeful Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a confirmat acest fapt. După Summitul de la Vilnius vom continua să depunem efort pentru ca la finele anului 2014, Parlamentul European şi Consiliul Europei să aprobe liberalizarea regimului de vize", a spus Igor Corman.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor