Sorin Oprescu intenţionează să construiască un tunel rutier subteran pe lângă clădirea Parlamentului
alte articole
Primăria Capitalei a înaintat un proiect Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor ce a fost discutat, luni, care are ca scop decongestionarea traficului rutier din zona centrală şi are prevăzut un tunel rutier ce va trece pe lângă clădirea Parlamentului. Plenul va lua o decizie după obţinerea avizelor de la Sri şi Ministerul Apărării Naţionale (mapn), relevă Realitatea TV.
Primăria Generală a Municipiului Bucureşti vrea să decongestioneze traficul din zona centrală printr-un proiect “Diametrala Nord-Sud” compusă din străzile: B-dul Buzeşti, strada Berzei, strada Vasile Pârvan, strada BP Haşdeu, strada Uranus şi Calea Rahovei.
“Practic este vorba despre un acord de principiu în condiţiile în care secretarul general interimar al Camerei Deputaţilor, dna Ileana Luncan, este însărcinată de Biroul Permanent să ia legătura cu toate instituţiile care trebuie să avizeze un astfel de proiect. De principiu, acordul Camerei Deputaţilor se va face printr-o hotărâre, asta înseamnă că se vor pronunţa prin vot toţi membri Camerei Deputaţilor, dar nu putem să introducem pe ordinea de zi a plenului o astfel de hotărâre până când din punct de vedere tehnic nu sunt îndeplinite toate condiţiile legale şi anume secretarul general al Camerei obţine avizele necesare”, a afirmat Georgian Pop, secretarul Camerei Deputaţilor, după şedinţa Biroului Permanent.
Pop a adăugat că “este vorba de avize şi de ordin tehnic dar şi de avize care intră în zona siguranţei naţionale, lucrurile sunt mai complexe în această perioadă”.
Secretarul Camerei Deputaţilor a precizat că “ştie că a fost aprobat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti” şi că “rolul Camerei Deputaţilor este de a-şi da acordul pentru că traversează prin aria Parlamentului”.
“În fiecare avem multe blocaje în trafic, orice intenţie care vine cu soluţii de a debloca traficul este una lăudabilă. De la intenţie, până la aplicarea proiectului, urmează foarte multe etape şi multe proceduri. Sunt convins că după ce vom avea toate avizele de specialitate şi vom discuta din nou în Biroul Permanent pot să vă ofer mai multe informaţii tehnice, nu am discutat tehnic nimic”, a menţionat Georgian Pop.
Secretarul Camerei Deputaţilor a explicat că viitorul Legislativ va discuta detaliile despre acest subiect, pentru că că unele avize vor fi necesita un interval mai mare pentru a fi obţinute.
În şedinţa de luni a Biroului Permanent al Camerei s-a hotărât că acest proiect necesită “aprofundarea punctului de vedere cu specialişti SRI şi MApN”.