Bucureşti: Sorin Oprescu a anunţat când se aprind luminile de Sărbători

(sorinoprescu.wordpress.com)

Edilul Capitalei, Sorin Oprescu a anunţat marţi când vor fi aprinse anul acesta luminile speciale care vor împodobi oraşul de Sărbători. Primarul general a făcut acest anunţ cu prilejul deschiderii noului Complex de servicii sociale dedicat copiilor, din str. Mitropolit Filaret nr.41-41 A sector 4, Bucureşti.

"Le dăm drumul (luminilor - n.r.) de Sărbători, pe data de 5 decembrie, ca data de 5 spre 6, de Sf. Nicolae, oraşul să-i facă să mai zâmbească pe bucureşteni, că au uitat. Poate ca o să fie mai modest decât în alţi ani. În orice caz, acest lucru va fi făcut cu respect şi dragoste pentru oameni", a precizat Oprescu.

Oprescu a mai precizat că vor fi ridicaţi brazi de Crăciun în pieţele Universităţii şi Unirii şi vor fi organizate concerte.

Primarul a mai anunţat că nu vor lipsi surprizele, care vor fi dezvăluite la momentul potrivit. "Dacă bucureştenii îşi vor aduce copiii, or să fie mulţumiţi", a declarat Oprescu.

Potrivit primarului general, în Parcul Cişmigiu vor fi organizate târguri.

"Anul acesta intrăm în cartiere. Pe domeniul public vor fi organizate târguri, în aşa fel încât oamenii să fie mulţumiţi, mergând sau venind din parc, să treacă cu copiii, să cumpere dulciuri etc", a mai afirmat Oprescu.

Primăria a anunţat că anul acesta vor fi instalate cel puţin 2,7 milioane de beculeţe, fiind luminaţi aproximativ 22 de kilometri de bulevard.

Şi luminile aprinse de luni, 18 noiembrie de Oficiul Naţional de Turism al Austriei pe strada Lipscani vor încanta privirile trecătorilor până la 3 decembrie, au anunţat reprezentanţii instituţiei.

Oficiul Naţional de Turism al Austriei este organizaţia naţională de turism, iar scopul principal al instituţiei este ca, împreună cu toţi partenerii austrieci din turism, să contribuie la păstrarea şi consolidarea competitivităţii Austriei ca ţară pentru turism.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne