Sorin Oprescu, înapoi după gratii. Ministerul Sănătăţii sesizează Colegiul Medicilor
alte articole
Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, a revenit, miercuri, în arestul preventiv al Poliţiei Capitalei, după un periplu prin spitale pentru investigaţii vizând cele 12 boli de care edilul susţine că suferă.
Oprescu a fost dus în 9 octombrie la Institutul "N. Paulescu", de unde a fost transferat la Institutul Oncologic Bucureşti, după ce starea edilului nu a permis atunci realizarea investigaţiei computer tomograf la care trebuia să fie supus, din cauza valorilor crescute ale glicemiei, relatează Realitatea. Ulterior, potrivit B1 TV, Oprescu a fost dus la o clinică privată unde urma să facă analize care să arate dacă acesta suferă de cancer.
Merită menţionat că, deşi susţine că este grav bolnav, potrivit presei, edilul nu renunţă nici în ruptul capului la ţigară, deşi medicii avertizează că fumatul contribuie la agravarea unor boli.
Între timp, avocaţii primarului au anunţat că Ministerul Sănătăţii a dat curs plângerii lor vizând tratamentul de care are parte clientul lor în arest, şi a sesizat Colegiul Medicilor cu privire la cazul Oprescu.
Potrivit stiripesurse.ro, şeful Comisiei de Disciplină a Colegiului Medicilor Bucureşti, prof. dr. Florian Popa, a precizat: "Dacă va ajunge la noi vreo sesizare din partea apărătorilor lui Sorin Oprescu, sau din partea familiei acestuia, în care se va semnala o eroare de comportament medical, noi o vom analiza corect, aşa cum procedăm cu toate sesizările primite. Procedura prevede o analiză pe dosar şi discuţii separate cu medicul reclamat şi cu reclamantul. Orice persoană care are dovezi că este prost îngrijit de un medic poate face o sesizare, aşa că şi domnul Oprescu are acest drept. În funcţie de situaţie, noi putem stabili fie că nu a fost eroare medicală, fie că a fost şi atunci putem da medicului o mustrare sau chiar îl putem exclude din Colegiul Medicilor, ceea ce înseamnă, implicit, şi pierderea dreptului de liberă practică."