Sonda spaţială Voyager 2 intră în spaţiul interstelar [video]

Membrii echipei care gestionează sonda spaţială Voyager 2 au împărtăşit luni 10 decembrie concluziile trase în urma citirii datelor din ultimele săptămâni. Ziua în care au fost observate diferenţe majore, reprezentând data oficială de ieşire din heliosferă, este 5 noiembrie. Limita heliosferei, cunoscută sub numele de heliopauză, este punctul din spaţiu în care vântul solar senin şi cald se întâlneşte cu mediul interstelar dens şi rece.

Sonda Voyager 1 a depăşit această limită în 2012. Dar, faptul că Voyager 2 a putut ajunge la acest punct fiind încă în stare de funcţionare, este de o importanţă fundamentală, deoarece are instrumente active pe care Voyager 1 nu le mai avea în timpul şi după acel eveniment. De fapt, detectoarele de vânt solar de la bordul Voyager 1 au încetat să mai funcţioneze în 1990, iar instrumentele similare de la bordul Voyager 2 furnizează deja şi vor mai furniza observaţii fără precedent cu privire la natura acestei treceri prin heliopauză.

Voyager 2 se află acum la mai mult de 18 miliarde de kilometri distanţă de Pământ, iar comunicaţiile cu sonda au rămas constante şi regulate: experţii misiunii speră să se menţină active, mai ales acum când devin cruciale, în urma intrării în această nouă etapă a călătoriei. De la distanţa la care se află, semnalul transmis de Voyager 2 are nevoie de 16,5 ore să ajungă pe Pământ. Pentru a face o comparaţie, lumina radiată de Soare, aflat la aproximativ 150 de milioane de kilometri depărtare, durează doar 8 minute pentru a ajunge la noi.

Dovezile că Voyager 2 a ieşit din heliosferă sunt constituite din datele colectate de Plasma Science Experiment (PLS), un instrument care a încetat să funcţioneze pe Voyager 1 încă din 1980, aproximativ în timp ce survola Saturnul şi cu 32 de ani înainte de sosirea la heliopauză.

Până nu demult, spaţiul în care călătorea Voyager 2 era caracterizat în primul rând de plasma care provenea de la Soare. Acest flux, care caracterizează vântul solar, creează un fel de balon, numit heliosferă, care înconjoară tot Sistemul Solar. PLS utilizează curentul electric generat de plasma solară pentru a detecta viteza, densitatea, temperatura, presiunea şi fluxul vântului solar. PLS a observat o scădere accentuată a vitezei vântului solar începând cu data de 5 noiembrie. De la acea dată, PLS nu a mai observat fluxul de vânt solar în spaţiul traversat de Voyager 2, ceea ce a făcut ca membrii echipei să fie aproape siguri de faptul că sonda a trecut cu siguranţă graniţa heliopauzei.

În afară de datele plasmei, echipa a avut, de asemenea, feedback-ul de la alte trei instrumente spaţiale: Cosmic Ray System (CRS), de la Low Energy Charged Particle (LECP) şi de la Triaxial Fluxgate Magnetometer (MAG). Semnalele acestor instrumente sunt compatibile cu concluzia că Voyager 2 ar fi părăsit heliosfera. Comparativ cu situaţia extrem de compromisă a instrumentaţiei de pe Voyager 1, se înţelege că echipa este deosebit de încântată de ideea de a continua observaţiile cu toate dispozitivele în funcţiune.

Voyager 2 a fost lansată în august 1977, cu 16 zile înainte de Voyager 1: ambele au călătorit cu mult peste destinaţiile lor originale. Acestea au fost construite pentru a funcţiona 5 ani şi pentru a observa de aproape sistemele lui Jupiter şi Saturn, dar misiunile nu s-au terminat acolo şi s-au adăugat mai multe survoluri. Doar Voyager 2 a fost îndreptată spre Uranus şi Neptun. Sondele au traversat întregul sistem solar de-a lungul a două rute complet diferite, fiind echipate încă de la plecare cu sisteme de reprogramare de la distanţă. Cele două sisteme planetare pe care trebuiau să le observe au devenit patru, durata de viaţă aşteptată de 5 ani s-a prelungit până la 41 de ani, transformându-le pe ambele Voyager în cele mai lungi misiuni de explorare.

Fiecare dintre cele două sonde spaţiale Voyager transportă la bordul său un disc audio-vizual placat cu aur, pentru cazul în care vreuna dintre ele va fi găsită vreodată de forme inteligente de viaţă din alte sisteme planetare. Discurile conţin fotografii ale Pământului şi ale formelor de viaţă de pe acesta, o serie de informaţii ştiinţifice, salutări rostite de oameni (de exemplu de către Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Preşedintele Statelor Unite ale Americii şi copii ai Planetei Pământ) şi o compilaţie "Sounds of the Earth", care include sunete de balene, un plâns de bebeluş, valuri care se sparg de ţărm şi o colecţie de muzică, inclusiv lucrări ale lui Mozart, Blind Willie Johnson, melodia "Johnny B. Goode" a lui Chuck Berry, Valya Balkanska şi ale altor interpreţi clasici şi populari, orientali şi occidentali.

Articol de referinţă: NASA probe becomes second craft ever to enter interstellar space