Sistemul de pensii, o mare gaură neagră la bugetul de stat

Statul a încasat doar 23,5 miliarde de lei contribuţii, însă a cheltuit în prima jumătate a acestui an 36 de miliarde lei cu plata pensiilor.
Bătrâni, pensionari (Epoch Times România)
Loredana Diacu
05.10.2015

În prima jumătate a acestui an, statul a avut cheltuieli lprivind plata pensiilor de 36 de miliarde lei în timp ce la bugetul de stat au intrat doar 23,5 miliarde de lei din contribuţiile angajaţilor şi ale angajatorilor, iar lucrurile promit să continue în cascadă. "Gaura" sistemului de pensii de stat ar putea ajunge de la circa 13 miliarde de lei cât este acum la 19,5 miliarde de lei (4,4 miliarde de euro) la finele anului 2015, ceea ce ar însemna cam 3% din PIB, relatează Gândul.info.

Practic, din pensia medie de 886 de lei din România, încasată lunar de fiecare dintre cei 5,15 milioane de pensionari (din sistemul de pensii de stat dar şi agricultori), din contribuţiile pentru pensii statul poate achita efectiv doar 496 de lei, diferenţa de 390 de lei fiind plătită de la bugetul de stat (din încasările de TVA, accize, etc.) şi trecută în execuţia bugetară a Ministerului Finanţelor la capitolul “subvenţii”.

În ultimii şapte ani deficitul sistemului public de pensii a fost, în total, de 71 de miliarde de lei, în 2007 bugetul de pensii de stat având un excedent de 11,7 milioane de lei, arată gândul.

Concluzia care reiese este că la 4,5 milioane de angajaţi cât are oficial România, conform datelor INS şi la actualul salariu mediu brut pe economie, de circa 2.500 de lei pe lună, sistemul de pensii de stat nu poate funcţiona. Pentru ca lucrurile să meargă, ar fi nevoie fie de creşterea salariului brut al angajaţilor din România cu 50%, fie de fiscalizarea sau de crearea a încă circa 2 milioane de noi locuri de muncă.

Pe de altă parte, Consiliul Fiscal, organism instituit la cererea expresă a FMI, a estimat nivelul evaziunii fiscale din munca "la negru" la 4,7 miliarde de euro la nivelul anului 2013. Această sumă ar suficientă pentru a acoperi actualul deficit, presupunând că, prin măsuri coerente şi corecte, puterea ar reuşi să stimuleze declararea acestor locuri de muncă, astfel încât, pe de o parte, angajaţii la negru să se bucure de protecţie socială şi pensii, iar statul să încaseze ce are de încasat.
Articolul original poate fi citit aici
România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor