Siria şi Rusia resping apelurile pentru un armistiţiu în oraşul Alep

Liderii ruşi şi sirieni au respins miercuri apelurile venite din partea forţelor rebele şi puterilor occidentale pentru încheierea unui armistiţiu şi au avertizat că vor continua campania de recuperare a oraşului Alep cu scopul de a obţine o victorie despre care au declarat că va schimba cursul războiului.
Distrugeri provocate de atacuri aeriene în oraşul sirian Alep, 28 aprilie 2016. (Captură Foto)
Andrei Popescu
08.12.2016

Preşedintele sirian Bashar al-Assad, repetând afirmaţiile făcute de diverse rapoarte publicate de observatorii independenţi şi organizaţii media, a declarat că forţele guvernamentale par să fie la un pas de preluarea controlului deplin asupra oraşului Alep, ale cărui zone estice au fost controlate de rebeli timp de mai mulţi ani.

Rebelii au estimat că, începând cu mijlocul lunii noiembrie, au pierdut între 75 şi 80% din teritoriul pe care l-au controlat la un moment dat, inclusiv Oraşul Vechi. Recapturarea oraşului Alep va reprezenta cel mai important progres al lui Assad până în prezent în planul său de a pune capăt unei rebeliuni siriene vechi de aproape 6 ani.

“Alep va schimba în întregime cursul întregului război din Siria”, a declarat Assad ziarului Al-Watan într-un interviu publicat joi.

“[Recuperarea oraşului Alep] nu va însemna sfârşitul războiului în Siria, dar va fi un pas imens în această direcţie”, a adăugat el.

Assad a mai declarat că şansele pentru un armistiţiu sunt “practic inexistente”.

“Americanii, în special, insistă să ceară un armistiţiu deoarece agenţii lor terorişti se află acum într-o situaţie dificilă”, a declarat Assad ziarului, făcând referire la grupurile rebele pe care le susţin SUA şi aliaţii săi şi pe care le consideră ca fiind moderate.

Assad a descris oraşul Alep ca “ultima speranţă” a rebelilor şi susţinătorilor lor “după eşecul în bătăliile din Damasc şi Homs”, a raportat miercuri postul de televiziune pro-Damasc Al-Mayadeen.

Grupurile rebele şi şase puteri occidentale au cerut în repetate rânduri impunerea unui armistiţiu în oraş, începând de miercuri, din cauza dezastrului umanitar de acolo.

Într-o declaraţie comună, SUA, Marea Britanie, Germania, Italia, Franţa şi Canada au denunţat de asemenea guvernul lui Assad şi aliatul său Rusia pentru “obstrucţionarea ajutoarelor umanitare”.

Damascul şi Moscova au insistat că rebelii trebuie să accepte să părăsească Alep înainte să ia în calcul un nou armistiţiu.

Zeci de mii de civili sunt blocaţi în zonele încă controlate de rebeli în oraşul Alep.

“Bombardamentele au loc fără pauză”, a declarat un rezident agenţiei de ştiri AP, descriind situaţia umanitară ca fiind “cu adevărat îngrijorătoare”.

Assad a mai declarat pentru Al-Mayadeen că “decizia pentru eliberarea întregii Sirii a fost luată şi Alep face parte din acest plan”.

Mai mult, Assad a susţinut că s-a consultat cu Rusia în ceea ce priveşte decizia de a merge mai departe cu această campanie.

Rusia i-a oferit lui Assad un suport militar şi diplomatic crucial pe parcursul conflictului sirian, care a început în 2011 printr-o campanie guvernamentală de suprimare a manifestanţilor pro-democraţie, care s-a transformat într-un război civil în care au fost ucise peste 250.000 de persoane.

Moscova a ajutat la întoarcerea cursului războiului în favoarea guvernului sirian printr-o campanie majoră de atacuri aeriene începută în septembrie 2015. Dar guvernele occidentale au declarat că forţa aeriană rusă a atacat în principal rebeli sirieni şi mai puţin militanţi din grupul jihadist Statul Islamic. Kremlinul a negat acuzaţiile.

În acelaşi timp, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, care a acuzat SUA în această săptămână că s-a retras dintr-un angajament privind stabilirea unei retrageri ordonate a rebelilor din oraşul Alep, s-a întâlnit miercuri în Hamburg, Germania, cu secretarul de stat american John Kerry.

După întâlnire nu a fost anunţat niciun progres semnificativ, iar Kerry a declarat că el şi Lavrov au discutat despre situaţia foarte dificilă din Alep şi că vor lua din nou legătura în cursul zilei de joi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor