Sile Cămătaru obţine pe fond liberarea condiţionată. Promite că nu se va întoarce în penitenciar

Sile Cămătaru (Facebook)
Ana Ion
23.04.2025

Judecătorii de la Tribunalul Bucureşti iau în discuţie, pe 24 aprilie 2025, în complet de divergenţă, cererea de liberare condiţionată formulată de Sile Cămătaru, după ce interlopul a obţinut pe fond, de la Judecătoria Sectorului 5, „undă verde” pentru a ieşi din puşcărie mai devreme, scrie Libertatea.

Interlopul le-a spus judecătorilor că regretă toate faptele pe care le-a săvârşit, că nu contestă condamnările pe care le-a primit, şi le-a promis că nu se va mai reîntoarce la puşcărie.

Contestaţia procurorilor la hotărârea de admitere a cererii de liberare condiţionată formulată de Sile Cămătaru s-a judecat pe data de 16 aprilie, însă magistraţii nu s-au pus de acord, astfel că procesul se va rejudeca pe 24 aprilie, în complet de divergenţă.

Asta înseamnă că un judecător a fost de acord cu eliberarea lui Vasile Balint, în timp ce al doilea a hotărât să admită contestaţia procurorilor. Într-o asemenea situaţie, în complet va intra un al treilea magistrat care va „înclina balanţa” într-un sens sau în altul.

Articolul integral poate fi citit aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor