Şi dacă bogaţii ar plăti mai mult?
alte articole
''Dragă Cameron, fă-mă să plătesc mai multe impozite'', este cel mai recent apel adresat de scriitorul britanic Mark Haddon, care prin cele două milioane de exemplare vândute a intrat de câţiva ani în rândul înstăriţilor. De acolo îşi atacă guvernul: 'Măsurile voastre de austeritate au adus suferinţe multor oameni, dar nu au atins nici măcar uşor bogaţi ca mine', a afirmat el.
Aşa cum a făcut miliardarul Warren Buffet, în SUA, Haddon a pus degetul pe rană: în vremuri de recesiune şi austeritate, spune el, trebuie să plătească şi cei din top, membrii clubului celor 1%, unde ''1'' indică treapta cea mai înaltă şi mai puternică a scării averilor economice.
Oamenii cei mai bogaţi din Marea Britanie ar trebui să plătească o taxă de urgenţă, pentru a evita o prăbuşire a coeziunii sociale, în contextul în care ţara poartă un 'război economic' cauzat de o recesiune mai lungă decât era de aşteptat, a declarat vicepremierul Nick Clegg într-un interviu de marţi pentru The Guardian. El vrea o 'contribuţie limitată în timp' de la cei mai bogaţi, precizând că noua taxă va fi pe avere, mai degrabă decât pe venituri.
În al cincilea an de criză economică şi cu constrângerea tot mai puternică a bugetelor publice, problema impozitelor asupra bogaţilor a devenit prioritară aproape peste tot. Atât în Franţa, unde pe baza impozitării bogaţilor Hollande a cucerit palatul Elysée, cât şi în SUA, unde Obama îşi joacă realegerea pe baza anulării ''cadourilor'' făcute de Bush milionarilor. Dar semnalul că s-a umplut paharul privind clubul exclusivist al celor 1% vine şi din interior, din adunările acţionarilor companiilor, care votează împotriva majorării salariilor supermanagerilor.
Maurice Levy, unul dintre cei mai puternici boss din publicitatea mondială, face parte dintre superbogaţii dispuşi să plătească mai multe taxe pentru a contribui la bugetul public francez. La fel ca Buffet, a făcut declaraţii publice în acest sens, dar apoi s-a disociat de programele lui Hollande şi de ideea acestuia de a impune cota de 75% pentru veniturile de peste un milion de euro. Levy nu s-a aşteptat ca cele 16,2 milioane câştigate în 2012 să fie puse în discuţie, chiar înaintea guvernului socialist, de către acţionarii Publicis, care la reuniunea anuală au contestat plata lui Levy.
Aceeaşi scenă s-a repetat şi în alte adunări, în principal din sectorul financiar, la bănci cum ar fi Citigroup, UBS şi Barclays, dar şi în mass-media şi multinaţionale farmaceutice. Demersul a fost numit 'primăvara acţionarilor', care a contestat aşa-numiţii 'working rich', managerii de top ai marilor companii, ale căror averi, mai mult decât pe proprietăţi de familie, se bazează pe compensaţii astronomice. În SUA, patria fenomenului, în prezent cei 1% iau aproape 23% din venitul total.
Există un site numit 'The top world incomes database', realizat de unii dintre cei mai apreciaţi economişti din lume care studiază aceste probleme - Facundo Alvaredo, Tony Atkinson, Thomas Piketty şi Emmanuel Saez - unde se poate vedea cum stau bogaţii dintr-o ţară prin comparaţie cu alţii. Pentru Italia, începând din anii '80, fiecare dintre cei plasaţi pe treapta cea mai înaltă căştigă de zece ori mai mult decât toţi cei aflaţi pe celelalte 99 de trepte. Datele Bankitalia sunt clare: 10% deţin 44% din avuţia naţională. Potrivit multinaţionalei CapGemini, HNWI (High Net Worth Individuals), persoanele cu o avere de peste un milion de dolari se cifrează în Italia la 170.000, dar analiştii de la Credit Suisse estimează că sunt cu mult mai mulţi - 1,4 milioane. Credit Suisse a estimat totodată că printre superbogaţii lumii, cu o avere de peste 50 milioane dolari, Italia se plasează pe locul nouă.
Potrivit clasificării 'Top incomes', 0,1% cei mai bogaţi şi-au dublat cota veniturilor din anii '80 până în prezent, iar raportul faţă de venitul mediu este acum de 27 la 1. Există între 40.000-50.000 de persoane, printre care şi Silvio Berlusconi, care au beneficiat de reducerea ratei impozitului pe venit cea mai mare, de 43%. Calculul a fost făcut de economistul Ruggero Paladini şi a fost prezentat la o conferinţă a ''Asociaţiei Manlio Rossi Doria'' pe tema: 'Trebuie să ne preocupe bogaţii?'. În timp ce veniturile medii-înalte, a explicat Paladini, şi-au păstrat mai mult sau mai puţin acelaşi nivel de impozitare, veniturile peste 175.000 de euro au fost beneficiarele reale.
În SUA, reducerile de impozite decise de George W. Bush şi apărate de Partidul Republican valorează peste 70.000 de dolari pe an pentru 1% dintre americanii cei mai bogaţi. Ar coborî la ceva mai mult de 20.000 de dolari în propunerea lui Obama. Pe partea opusă a piramidei, impozitul redus cu 20% este de numai 120 de dolari pe an în versiunea republicană şi ar creşte la 270 dolari în programul democraţilor.
Laureatul Premiului Nobel pentru economie pe 2010, Peter Diamond, împreună cu Emmanuel Saez, propun pentru bogaţi o cotă de 72%, în timp ce Thomas Piketty, un tânăr ''guru'' francez al inegalităţii, afirmă că se poate ajunge la 80%, pentru a contracara 'revenirea la societatea rentierilor din La Belle Epoque. De atunci, averile celor bogaţi francezi nu au mai fost niciodată atât de înfloritoare', susţine Piketty. El denunţă un sistem în care veniturile impozitate sunt în principal cele provenite din muncă iar cele provenite din capital se sustrag impozitelor progresive.
Economistul italian Alessandro Santoro propune introducerea unui impozit patrimonial real, care să includă totul: a doua şi a treia casă, opere de arta, bijuterii, acţiuni ale întreprinderilor familiale şi toate formele de bogăţie financiară.
