Setenil de las Bodegas - oraşul care a înflorit printre stânci, în peşteri - o bijuterie rară
O fermecătoare stradă a umbrelor se arcuieşte delicat de-a lungul unui bazin, flancată de o parte şi de alta de taverne pitoreşti şi restaurante pline de viaţă. Sub un masiv stâncos care se înalţă enigmatic, parcă dominat printr-o vrajă subtilă şi prins între faţadele alb-strălucitoare, atât localnicii spanioli, cât şi călătorii devin oaspeţi în răcoarea plăcută a umbrei ce domneşte peste tot în miezul fierbinte al lui august.
Acest bolovan ciudat este mai mult decât pare; o întreagă stâncă monolitică pare să atârne ameninţător deasupra aleii, ca şi cum ar încerca să zdrobească micile magazine de dedesubt. Privitorul nu poate să nu se întrebe: au fost magazinele construite între stânci, sau stâncile s-au modelat cumva în jurul lor? Aceste mistere care te intrigă îndeamnă la explorare. Dar, odată ce priveşti forfota străzii umbroase şi pline de energie, nu te mai miri că maurii din secolul al XII-lea au rezistat în această enclavă minunată cu secole în urmă.
Soarele dogoritor al Andaluziei, cel care proiectează această vastă pată de umbră binefăcătoare, pare să ofere răspuns tuturor întrebărilor. Primii locuitori ai peşterii care au ajuns în zona ce avea să devină oraşul Setenil de las Bodegas, cu cei aproximativ 3.000 de locuitori ai săi, în Sierras din sudul Spaniei, au remarcat probabil un avantaj natural incontestabil: formaţiunile stâncoase din vale nu doar că ofereau pereţi şi tavane gata formate, dar asigurau şi umbră constantă şi temperaturi echilibrate. Inerţia termică a rocilor menţinea locul răcoros în toiul verii şi cald plăcut în iernile reci. Căutând adăpost împotriva arşiţei nemiloase, acei locuitori au descoperit un refugiu perfect şi şi-au făcut în acest loc casele.
Astăzi, această stradă a devenit un magnet pentru turişti şi un vis împlinit pentru bloggeri, deşi vizitatorii care ajung cu maşina trebuie să dea dovadă de multă ingeniozitate pe străzile înguste ale oraşului, mai ales când vine vorba de găsirea unui loc de parcare. Setenil de las Bodegas este o bijuterie rară, iar o noapte petrecută aici este o experienţă care merită trăită din plin. Călători din toate colţurile lumii vin să admire peşterile văruite în alb ale acestui oraş andaluz, parte dintr-o serie de aşezări similare, cunoscute sub numele de „oraşele albe”, dar Setenil rămâne cel mai faimos dintre ele, cochetând cu dealurile ce-l înconjoară.
Strada plină de viaţă şi scăldată în umbră poartă numele de Calle Cuevas del Sol, adică „Peşterile Soarelui”, şi ascunde o istorie fascinantă, pe măsura atracţiei turistice pe care o exercită astăzi. Însuşi numele oraşului, Setenil de las Bodegas, oferă indicii despre rolul pe care l-a avut această stradă a umbrelor de-a lungul timpului. Una dintre interpretările numelui „Setenil” ar fi „de şapte ori nimic,” referindu-se la cele şapte tentative ale invadatorilor de a cuceri acest oraş dar nu s-au ales cu nimic. Această încăpăţânată rezistenţă face parte din farmecul şi legendele care sporesc atracţia locului.
Considerat un punct strategic vital, oraşul Setenil de las Bodegas a fost stăpânit de maurii din califatul Almohad încă din secolul al XII-lea. În 1407, invadatorii catolici din nord au lansat primul asediu asupra oraşului, însă fără succes. Au urmat alte şase asalturi, până când, în 1484, maurii au fost înfrânţi, datorită utilizării prafului de puşcă şi a artileriei, un avantaj tehnologic decisiv. Strada denumită Calle Cuevas del Sol, „Peşterile Soarelui,” avea un rol practic în viaţa de zi cu zi, fiind folosită pentru păstrarea alimentelor la rece în căldura sufocantă a Andaluziei. Este posibil ca structura ei să fi contribuit şi la apărarea oraşului în acele vremuri tumultoase.
Setenil a fost una dintre ultimele redute musulmane din Peninsula Iberică, iar rămăşiţele apărării maure sunt încă vizibile astăzi. Ruinele Castelului Nazari, care se înalţă pe o stâncă abruptă, oferă o imagine nostalgică asupra unui trecut grandios. În timpul Reconquistei catolice, castelul, odinioară mândru, se fălea cu 40 de turnuri care vegheau oraşul. Astăzi, doar unul dintre ele mai poate fi explorat, iar vizitatorii pot sta pe pietrele dărâmate, reflectând la vremurile când fortăreaţa era un bastion de neînvins. Această relicvă, deşi redusă, continuă să spună povestea unei rezistenţe legendare.
Agricultura a fost de secole o tradiţie de bază în Andaluzia. După recucerirea regiunii, catolicii au introdus noi culturi, printre care viţa de vie pentru vin, migdalii şi livezile de măslini pentru producerea uleiului. O altă interpretare a numelui oraşului, Setenil de las Bodegas, face referire la vinul care a devenit unul dintre produsele emblematice ale regiunii. Cu toate acestea, prosperitatea vinăriilor (bodegas) a fost distrusă în anii 1860, când filoxera a devastat viile. În ciuda acestei tragedii, tradiţia cultivării măslinilor a supravieţuit şi continuă până în zilele noastre, menţinând o parte din moştenirea agricolă a oraşului.
Pe lângă peşterile sale, una dintre cele mai emblematice trăsături ale oraşului Setenil de las Bodegas este acoperirea cu var alb, atât de răspândită în oraşele din sudul Spaniei. Această tradiţie a fost lăsată moştenire de mauri, care acopereau zidurile cu un strat de var stins, cunoscut sub numele de „calciu”. Această practică nu doar că reflecta lumina soarelui intens, menţinând casele răcoroase în timpul verilor toride din Andaluzia, dar avea şi un efect benefic asupra sănătăţii.
Se spune că văruitul în alb a fost larg folosit şi din motive de igienă. Între secolele XVI şi XIX, când ciuma, holera şi febra galbenă au devastat sudul Spaniei, calciul a fost aplicat pe case după valurile de epidemii, ca măsură de igienizare şi dezinfectare.
Astăzi, strada umbroasă Calle Cuevas del Sol este plină de viaţă. Atât localnicii, cât şi turiştii se amestecă şi socializează, poposind la bodegile şi restaurantele care se aliniază de-a lungul acestei alei pitoreşti. Aici, sub umbrele răcoritoare, oamenii iau o pauză bine-meritată de la arşiţa verii sau de la ploile scurte, urmând tradiţia locală: scoaterea unui scaun în stradă şi purtarea unei conversaţii vesele cu un vecin, un prieten sau chiar un călător de ocazie.
