Serviciile secrete americane au reuşit să dovedească francezilor că nu sunt în spatele unei operaţiuni împotriva Palatului Elysee
alte articole
Franţa a suspectat serviciile secrete americane că ar fi fost în spatele unei operaţiuni de spionaj împotriva preşedinţiei franceze, descoperită în luna mai 2012, înainte ca Francois Hollande să preia conducerea la Palatul Elysee, scrie vineri cotidianul Le Monde, care publică o notă internă a Agenţiei Naţionale de Securitate a SUA (NSA) furnizată de fostul consultant CIA, Edward Snowden, în care se arată că de fapt americanii nu au nicio implicare în această acţiune al cărei autor rămâne învăluit în mister.
La momentul respectiv, serviciile secrete franceze au descoperit dispozitive pentru ascultare şi mecanisme de piratare a calculatoarelor principalilor colaboratori ai preşedinţiei franceze. Imediat ce au bănuit că americanii ar fi cei vinovaţi, au trimis la Washington doi responsabili pentru a cere explicaţii.
În nota de patru pagini publicată de Le Monde, se regăsesc argumentele folosite de reprezentanţii NSA pentru a-i convinge pe francezi că Statele Unite nu au nimic de-a face cu respectivele instalaţii, iar în încercarea de a le dovedi că sunt de bună credinţă le-au propus chiar să-i ajute să identifice agresorul.
În document se menţionează că serviciul TAO (Tailored Access Operations), care gestionează operaţiunile cibernetice externe ale NSA, a confirmat că operaţiunea reclamată de francezi nu-i aparţine. De asemenea, acest serviciu precizează că i-a contactat pe cei mai mulţi dintre partenerii săi din primul şi al doilea cerc de colaboratori şi toţi au dezminţit orice implicare.
În primul cerc se regăsesc cele 16 servicii de informaţii americane, în al doilea cerc serviciile secrete din Marea Britanie, Canada, Australia şi Noua Zeelandă, unele dintre principalele state aliate ale SUA, în timp ce Franţa şi Germania sunt înscrise în al treilea cerc. Cât despre serviciile secrete israeliene, nota menţionează că responsabilii NSA nu le-au contactat pe acest subiect, pentru că pur şi simplu nu au vrut să o facă, încercând să justifice acest lucru în mod laconic prin faptul că 'Franţa nu este o ţintă comună pentru Israel'.
Potrivit EFE, dezvăluirile din Le Monde survin după ce această publicaţie a mai relatat zilele trecute, citând tot documente furnizate de Edward Snowden, că serviciile secrete americane au interceptat zeci de milioane de comunicaţii din Franţa şi au folosit tehnici informatice avansate pentru a spiona misiunile diplomatice ale acestei ţări la Washington şi New York.