Şeful Camerei de Comerţ, după avertismentul lui Bolojan: Mediul de afaceri nu mai poarte suporta alte taxe. Îl omorâm
Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Mihai Daraban, a tras un semnal de alarmă, într-o emisiune B1 TV: Mediul de afaceri nu mai poate suporta alte taxe. Deja lovitura dată de "ordonanţa-trenuleţ" a fost una dură.
Jurnalistă: L-am auzit pe preşedintele Bolojan spunând că nu e deloc exclus ca taxele să crească din nou. Dacă nu se recurge la măsuri de disciplină financiară rapid, ce ar însemna pentru mediul de afaceri român? Nimeni nu primeşte cu seninătate vestea creşterii taxelor.
Mihai Daraban: Mediul de business nu mai poate suporta alte taxe. Mediul de business actual, dacă vrem să-l îngenunchem şi să-l omorâm, îi mai punem taxe. Şi aşa a venit celebra ordonanţă Trenuleţ, care a scos acele facilităţi fiscale la angajatorii din domeniul construcţiilor în mod special, din IT. Eu cred că aici m-aş întoarce puţin şi aş face o evaluare la sectoarele de activitate profitabile din România, că nu toate sunt, dar sunt câteva sectoare mai multe decât cele care au avut facilităţi până la 31 decembrie.
M-aş gândi, de exemplu, la industria automotive. Noi avem doi fabricanţi de maşini în România, care probabil, la un loc, să zicem, au 20.000 de salariaţi, dar în industria auto românească sunt 206.000 de oameni, care fac diferite subansamble pentru mai multe mărci de pe planeta Pământ. Nu mai vorbesc de industria mobilei, care iar aduce o valoare adăugată exportului românesc. Deci sunt câteva sectoare. Industria alimentară.
Cred că aş relua din nou acest subiect cu sectoarele de activitate profitabile, cu valoare adăugată în economie şi le-aş aduce din nou facilităţile, pentru că n-avem cum. Plătim enorm de mult. Deci noi, românii, plătim cam 31,8 miliarde de euro pe an taxe pe muncă şi străinii pe care îi avem în ţară plătesc 19,67 miliarde de euro. Atât plătesc străinii care sunt în România numai pe muncă. Ei, vă daţi seama? Taxe pe muncă.
Adică trebuie făcută o evaluare la ce merge şi ce nu merge, ce-i profitabil, ce-i mai puţin profitabil şi să aducem facilităţile din nou înapoi. Pentru că, la ora actuală, în construcţii, de exemplu, angajatorul trebuie să vină cu 20% în plus ca muncitorul să-şi ia banii pe care i-a avut în decembrie 2024, înainte de ordonanţa Trenuleţ. Şi avem un PNRR care s-ar putea să nu mai aibă cine să-l execute - la modul practic vorbind.
Jurnalistă: S-a consultat cineva cu mediul de afaceri când s-a recurs la eliminarea acestor facilităţi? Vă întreabă cineva ceva vreodată?
Mihai Daraban: Noi suntem obişnuiţi. Eu am deja 11 ani de mandat. În general, dialogul social în România a fost mimat. Şi vă spun cu toată responsabilitatea. Noi am fost folosiţi de poză, în general, şi vorbesc nu acum neapărat, istoric vorbind. Dom’le, a fost întâlnire cu mediul de business. Ok, poză de grup. Ne-a văzut o ţară întreagă pe la ştiri, că am fost şi noi acolo. Dar deciziile au fost mai mult sau mai puţin nealterate sau neinfluenţate major de noi.
Noi am schimbat codul fiscal de Revelion. Pe 31 decembrie 2024 era o situaţie, în 1 ianuarie s-a schimbat radical. Noi spunem asta, reducerile cheltuielilor statului... eu nu mai vreau să revin, că am avut discuţii şi cu prieteni de-ai mei, nu vreau să lovesc în sistemul bugetar. Orice ţară are nevoie de sistem bugetar, că vorbim de sănătate, că vorbim de educaţie, că vorbim de poliţie, de armată, de justiţie, chiar şi cei de la Fisc. Problema noastră este că avem prea mulţi şi foarte mulţi, în special în ceea ce înseamnă administraţie publică.
Aici cred că trebuie lucrurile tranşate într-un fel, fie prin reorganizarea administrativă, fie prin alte mecanisme, fie prin reducerea acelor cheltuieli câteodată nesprijinite de nicio realitate pe care le fac unii primari din ţara asta, de exemplu celebrele săli de sport. Şi nu în ultimul rând, partea aceasta de digitalizare administrativă. Cred că acest studio e martor la toate intervenţiile mele din 2014 încoace, când spuneam în 2014: dom'le, vedeţi că sunt vreo 140.000 care figurează activ şi în funcţie la registru şi nu depun bilanţul la Fisc. Am venit după un an în acelaşi studio şi am zis: băi, vedeţi că s-au făcut 170.000, şi tot aşa, an de an, în creştere. Iată-ne că suntem la 400.000 aproape, vreo 390.000 de entităţi care azi figurează active şi în funcţie la Registrul Comerţului, care, din câte ştiu eu, este al Ministerului Justiţiei, şi la Fisc au depus mai puţin cu 400.000 decât sunt activi şi în funcţie la registru, existând rubrici separate de insolvenţe, de falimente şi aşa mai departe.
Dar ştiţi cum e. Fiscul, de exemplu, se duce la agentul economic bazându-se pe baza lor de date. Baza lor de date sunt săracii cei care depun bilanţ. Aceea e baza de date a ANAF-ului, aceea e baza de date la care se fac controale. Şi unul care figurează activ şi în funcţie la registru nu poate fi prins decât printr-un control încrucişat. Îl găsesc fără bilanţ depus, e 1.500 de lei amendă. Deci, repet, ăsta este un mic amănunt de funcţionare a sistemului la noi. Repet, eu am pus întrebarea asta, cred că la toţi miniştrii de finanţe, la toţi şefii de ANAF, se ridică din umeri şi cu asta basta. Dăm vina, deocamdată, pe digitalizarea administrativă. Ok, cât mai dăm vina pe ea?
Jurnalistă: Până şi preşedintele Bolojan atrăgea atenţia asupra consecinţelor complicate, care ar putea să fie grave, cu efecte sociale vizibile, care ar putea să provoace tensiuni dacă nu se fac reforme. Există un feedback pe care preşedintele îl are din partea dumneavoastră, a mediului de afaceri?
Mihai Daraban: Acum dvs. ştiţi punctul de vedere al Camerei de Comerţ, care a fost exprimat încă din 2019, l-am repetat şi în anii trecuţi – anul trecut, cred că mai des – vizavi de acea reorganizare administrativă a României, de care este atât de mare nevoie, în sensul de optimizare a cheltuielilor publice, pentru că, până la urmă, aici este problema.
Noi, ca mediu de business, suntem undeva plafonaţi la 490 de miliarde de euro cifră de afaceri. Vorbesc de persoanele juridice care depun bilanţul la Fisc. Am avut un 494, cu un an înainte am venit la 490, dar să fim serioşi, cam ăsta-i palierul deocamdată. A fost un profit brut de 51,7 miliarde, şi cam atât.
Minuni din mediul de business nu au cum să vină pentru că nici investiţii colosale în România... că dacă ar apărea, le-am auzit cu toţii, inclusiv media. Deci nu s-a întâmplat nimic spectaculos în acest domeniu şi atunci, singura cale de a avea o fiscalitate redusă sau un cod fiscal destul de atractiv, pentru că ne-a rămas singurul mecanism prin care noi mai putem atrage capital străin, la ora actuală, este o fiscalitate redusă.
Noi nu putem să oferim, ca vecinii unguri, teren gratis pentru nişte investiţii de peste suta de milioane de dolari, pentru că am retrocedat tot, ceea ce ar însemna să trimitem investitorul să achiziţioneze pământul. Povestea aceea de domeniul istoric cu forţă de muncă multă şi calificată s-a cam terminat.
Şi singurul punct sau singura atracţie care mai există şi stă în mâna noastră să o prezentăm este o fiscalitate redusă, predictibilă pe termen, dacă nu lung, măcar mediu. Adică nu avem alte mecanisme. Şi cum să ai această fiscalitate redusă dacă nu ai un buget confortabil? Şi bugetul confortabil cum îl realizezi? Prin optimizarea cheltuielilor statului. Haideţi să vedem...
Noi am vorbit atunci de o schemă de reorganizare administrativă bazată pe curţile de apel existente, în număr de 15, şi Constituţia spune că suntem organizaţi pe judeţe. Dar nu spune câte. Şi eu nu cred că un Consiliu Judeţean al unui judeţ puternic, să spun, nu poate prelua activitatea altor trei judeţe. Să nu mai fie comune sub 5.000 de locuitori, să nu mai fie oraşe sub 10.000 de locuitori. Poate şi Bucureştiul acesta, nu ştiu dacă merită şapte primării, cu şapte consilii locale, cu tot aparatul respectiv.
Dar, repet, nu cred şi nu este singura problemă cea din domeniul administraţiei. O altă problemă sunt cheltuielile care se fac fără nici cel mai mic studiu de fezabilitate pertinent. Adică, domnule, am o stradă de 50 de familii, înseamnă că 50 de familii vor gaz şi aducţiuni de canalizare. Domnule, i-ai întrebat dacă vor să se cupleze la apă, la canalizare, la gaz? Pentru că sunt nişte costuri. Nu. Lucrările se fac. Nu mai vorbesc de celebrele săli de sport. Ştiu că preţul standard la o sală de sport este în jur de 25 de milioane de lei. Păi, haideţi să vedem câte s-au făcut în România şi câte sunt folosite. Nu mai spun de şcoli unde nu-s copii, creşe unde nu-s copii.
Cred că trebuie optimizate aceste cheltuieli la un moment dat, pentru că, repet, avem nevoie de un confort bugetar pentru business.
