Seceta a diminuat producţia de fructe de pădure a Romsilva cu 28% în 2012, la 4.459 tone
Romsilva a recoltat, până la finele lunii octombrie, 4.459 tone fructe de pădure, campania fiind afectată foarte puternic de seceta excesivă din a doua jumătate a anului, fapt care a determinat diminuarea producţiei cu minim 1.800 tone, respectiv 28%.
Astfel, direcţiile silvice din subordinea Romsilva au cules 951 tone afine, 333 tone zmeură, 173 tone mure, 511 tone cătină, 1.868 tone măceşe, 282 tone porumbe, alte fructe - 341 tone.
De asemenea, au fost valorificate 560 tone ciuperci comestibile.
"Campania a fost afectată foarte puternic de seceta care s-a manifestat în a doua jumătate a anului 2012, fapt care a determinat o diminuare a producţiei de fructe de pădure cu minim 1.800 tone (1.500 tone măceşe şi 300 tone cătină), iar pentru ciuperci comestibile cu circa 300 tone", au precizat reprezentanţii Romsilva.
În acest an, cele mai mari producţii au fost realizate în următoarele zone: la afină - Alba, Bihor, Cluj, Hunedoara, Neamţ şi Suceava, la zmeură - Harghita, Neamţ şi Suceava, la cătină - Bacău, Buzău, Prahova şi Vrancea, iar la măceşe - Argeş, Bihor, Galaţi, Dâmboviţa, Iaşi, Neamţ, Olt şi Vaslui.
Circa 70% din producţia de fructe de pădure merge la export
Potrivit informaţiilor trimise NewsIn de către Regia Naţională a Pădurilor (RNP) Romsilva, fondul de marfă se valorifică în stare refrigerată, congelată (în cazul direcţiilor silvice care dispun de instalaţii de frig), precum şi în diverse ambalaje, preţurile variind în funcţie de toate aceste elemente, pe baza contractelor încheiate de către direcţiile silvice cu partenerii interni şi externi.
Preţurile sunt de 2.400 - 3.000 euro(tonă pentru afine, de 1.600 - 1.800 euro)tonă pentru zmeură, de 800 - 1.000 euro(tonă pentru mure, de 900 - 1.100 euro)tonă pentru cătină, de 500 -700 euro(tonă pentru măceşe şi de 450 - 550 euro)tonă pentru porumbe.
"Valorificarea fructelor de pădure se face preponderent la export, respectiv cca. 70%, în baza contractelor încheiate de direcţiile silvice direct cu partenerrii externi, majoritari din Comunitatea Europeană - Germania, Austria, Franţa, Olanda, Spania, Ungaria, Belgia, sau prin parteneri tradiţionali care în fiecare an asigură livrarea produselor către consumatorii externi", au precizat reprezentanţii Romsilva.
În ceea ce priveşte recolta de fructe de pădure din anii anteriori, aceasta a fost în 2011 de 6.280 tone, în 2010 cu 6.440 tone, iar în 2009 de 5.112 tone. În acelaşi timp, cantităţile de ciuperci comestibile valorificate în anii interiori sunt: 667 tone în 2011, 834 tone în 2010 şi 720 tone în 2009.
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva funcţionează sub autoritatea Ministerului Mediului si Padurilor, având ca scop gospodărirea fondului forestier proprietate publică a statului. În prezent, Regia administrează circa 3,3 milioane hectare fond forestier proprietate publică a statului, respectiv 49% din fondul forestier naţional.
RNP a înregistrat în primele nouă luni din acest an o cifră de afaceri de 945,1 milioane lei, mai mare cu 6% faţă de acelaşi interval din 2011, respectiv 891,4 milioane lei, iar profitul brut a crescut cu 49,6%, la 93,5 milioane lei.
La finele lunii septembrie 2012, numărul mediu de angajaţi ai Regiei se ridica la 18.560.