Se topeşte gheaţa polară ... sau nu?

Toată lumea a auzit despre asta: Încălzirea globală este cauza pentru care gheaţa polară se topeşte.

Dar chiar se topeşte? Acest fenomen foarte mediatizat, la fel ca multe altele legate de încălzirea globală, a fost atacat de aşa-numiţii sceptici climatici, dar a afla ce se întâmplă de fapt cu calotele nu este o chestiune atât de simplă.

Steve Goreham, directorul executiv al Coaliţiei de Ştiinţă Climatică din America, a scris recent un articol de răspuns la segmentul "Newshour" de pe 20 septembrie al PBS despre calota glaciară arctică în scădere.

Goreham, autorul cărţii "Lumea nebună, nebună, nebună a climatismului: Omenirea şi mania schimbărilor climatice", a acuzat PBS-ul de ignorarea "elefantului din cameră."

El a spus că gheaţa arctică se topeşte într-adevăr, dar ea constituie circa 2 la sută din toată gheaţa din lume, în timp ce 90 la sută se găseşte în calota glaciară din Antarctica, care este de fapt în creştere, potrivit datelor de la Centrul Naţional de Informaţii privind Zăpada şi Gheaţa.

Deci asta înseamnă că totul este în regulă cu gheaţa polară?

Nu chiar. Potrivit profesorului Veijo Pohjola, glaciolog la Universitatea Uppsala din Suedia, "Faptele de bază din articol sunt în cea mai mare parte corecte, dar ca întotdeauna când ai de a face cu autodidacţi [Goreham nu este un expert în domeniu] se vor întâlni şi erori." Pohjola a explicat că gheaţa marină – gheaţa care pluteşte în oceane - şi gheţurile permanente şi gheţarii găsiţi pe pământ sunt complet diferite.

Gheaţa marină fluctuează foarte mult în timpul anotimpurilor, deoarece aceasta este expusă direct la apa oceanului, în timp ce gheţurile permanente şi gheţarii se schimbă foarte lent. Este adevărat că stratul de gheaţă din Antarctica conţine cea mai mare parte din gheaţa din lume, dar este toată situată pe un continent, în timp ce gheaţa arctică este toată gheaţă marină.

Şi Antarctica are o porţiune de gheaţă marină, care a crescut de fapt uşor, cu aproximativ 1 la sută, în ultimii 30 de ani. În aceeaşi perioadă, gheaţa arctică a scăzut cu peste 4 la sută. Diferenţa nu ar părea prea mare, dar rezultatele sunt dramatice, în conformitate cu Pohjola.

"Nu este o previziune pesimistă să spunem că nu va mai exista practic gheaţă în Arctica în timpul verii în 10 ani", a afirmat Pohjola.

Există controverse între oamenii de ştiinţă dacă creşterea gheţii marine din Antarctica este sau nu semnificativă din punct de vedere statistic. Goreham spune că este semnificativă, iar Pohjola este de acord cu asta, dar el susţine că sunt necesare mai multe studii pentru a înţelege de ce se întâmplă acest lucru.

În orice caz, Pohjola a afirmat că modele climatice actuale prevăd că efectele încălzirii globale se vor vedea mai rapid şi mai clar în regiunea arctică.

Motivul este că curenţii oceanici, cum ar fi Curentul Golfului, sunt ca o autostradă de apă caldă ce se întinde de la ecuator către regiunea arctică, în timp ce curenţii oceanici din jurul Antarcticii sunt diferiţi, neavând loc un schimb important de căldură.

Scăderea gheţii din Groenlanda

Deci, uitând pentru moment de soarta urşilor polari, dacă cea mai mare parte din gheaţa din lume are legătură cu gheţurile permanente şi dacă stratul de gheaţă din Antarctica este, de fapt, în creştere, înseamnă asta că nu există un risc ca cel descris de scenariul "Waterworld"? În acest film din 1995, încălzirea globală a cauzat topirea calotelor polare, întregul Pământ fiind acoperit de apă.

Din nou, realitatea este mult mai complexă, a spus Pohjola.

"Optzeci şi cinci la sută din gheaţa din lume se găseşte în Antarctica, dar restul de 15 la sută încă reprezintă suficient pentru a ridica nivelul mării cu 7 sau 8 metri, deci cred că publicul ar trebui să fie conştient de asta", a spus el.

Cea mai mare parte din aceşti 15 la sută se găseşte în Groenlanda, în zona arctică, unde au avut loc evoluţii dramatice în ultimii ani, bucăţi mari de gheaţă rupându-se şi plutind pe mare.

Potrivit lui Pohjola, acest lucru s-a întâmplat probabil din cauză că stratul de gheaţă a fost subminat de dedesubt, de temperatura oceanului care a crescut.

Mai mult decât atât, acest fenomen a fost observat şi în vestul Antarcticii.

Stratul de gheaţă din Estul Antarcticii s-a înălţat din cauza precipitaţii crescute, din nou un efect al încălzirii globale, potrivit lui Pohjola. Cu toate acestea, partea de vest a pierdut de şase ori mai multă masă, pe baza studiilor gravimetrice. Cu toate acestea, acest lucru este foarte greu de cuantificat, a adăugat Pohjola.

Între timp, Goreham a declarat că există "concluzii diferite în ceea ce priveşte Groenlanda", iar el este sceptic în privinţa studiilor gravimetrice.

"Măsurătorilor gravimetrice efectuate de sateliţii NASA GRACE s-au dovedit a fi supuse unor erori majore şi nu au stabilit nimic "dincolo de orice îndoială," a spus el.

"În plus, oamenii de ştiinţă au doar câţiva ani de date gravimetrice. Astfel de date sunt supuse unor fluctuaţii ale gheţii pe termen scurt şi nu oferă o estimare a ceea ce a avut loc timp de decenii, fie în Groenlanda, fie în Antarctica."

Pierdere sau creştere a cantităţii de gheaţă?

Goreham a afirmat că el crede că Groenlanda se "topeşte numai aproape de margini, din moment ce Pământul se încălzeşte în mod natural faţă de perioada rece a Micii Epoci de Gheaţă, dar devine mai gros în centru, datorită acumulării de zăpadă."

El a dat drept exemplu un grup de avioane care au fost lăsate în Groenlanda în 1942 şi care au fost găsite sub 83 de metri de gheaţă.

Din nou, deşi acest lucru poate părea frapant, "Acest lucru reflectă o lipsă de înţelegere a fluxului dinamic al gheţii", a spus Pohjola.

"Chiar dacă gheţurile permanente îşi pierd masa, părţile superioare vor acumula mereu masă, în timp ce gheaţa se mişcă în jos, în mare. Acest lucru înseamnă că Groenlanda ar putea pierde în continuare cantităţi incredibile de masă, dar aceste avioane se vor scufunda şi zăpada de peste ele va creşte", a menţionat el.

Acest tip de remarci contradictorii între sceptici, porecliţi "neîncrezători" de unii, şi cei despre care se spune că ar reprezenta principalul curent ştiinţific, porecliţi "climatologi" de unii, devine adesea imposibil de înţeles pentru un nespecialist.

Pohjola consideră că, în calitate de om de ştiinţă, el trebuie să continue să facă tot posibilul pentru a prezenta fapte ştiinţifice complicate într-un mod uşor de înţeles, mai ales când vine vorba de probleme importante şi controversate cum ar fi încălzirea globală.

"Acesta este singurul mod de [a] câştiga încrederea publicului", a declarat Pohjola.

El a adăugat, "Extremiştii de pe ambele părţi ale dezbaterii climatice ascultă rar de argumentele ştiinţifice. Ei iau afirmaţiile noastre atente şi incertitudinea ca pe un semn că nu ştim cu siguranţă. Dar ei nu înţeleg modul nostru de gândire.

"Aţi putea rezuma de fapt toate semnele a ceea ce vedem acum cu expresia: "Dacă merge ca o raţă şi măcăne ca o raţă, probabil că este o raţă"."