Scenarii pentru viitorul Siriei: planul B al lui Assad

Ce ar urma pentru familia Assad după căderea Alepului şi a Damascului în mâinile rebelilor? Pe măsură ce regimul alawit pierde teren, se vehiculează tot mai des posibilitatea retragerii sale în regiunea preponderent alawită de pe coasta mediteraneană. Acolo s-ar putea forma un stat alawit separatist, ceea ce ar constitui însă un declanşator pentru pretenţiile de independenţă a altor minorităţi din regiune, precum cea kurdă.

Cu un Consiliu de Securitate blocat de Rusia şi China, care se opun oricărei intervenţii militare în Siria, o Turcie tot mai nervoasă care se declară pregătită de război cu Siria şi un Liban care fierbe în oala conflictului sirian, situaţia din ţară este explozivă. Se pune tot mai mult întrebarea: ce urmează pentru Siria? Balcanizare sau conflicte sectare ca în Liban? Premierul turc Erdogan a criticat recent în termeni duri lipsa de intervenţie a ONU în Siria, susţinând că aceasta ar putea avea consecinţe la fel de grave ca masacrele din Bosnia şi Srebrenica. El este îngrijorat nu doar de atacurile asupra Turciei de pe teritoriul sirian, ci şi de numărul tot mai mare de refugiaţi care trec graniţa şi pe care ţara să nu mai poate să-i absoarbă.

În Siria lupta dintre rebeli şi regimul Assad continuă, acesta folosind toate mijloacele, chiar şi bombe cu fragmentaţie, pentru a rămâne la putere. Dar presiunea creşte asupra regimului sirian, care este tot mai greu alimentat de Rusia cu arme – dovadă şi incidentul în care Turcia a oprit un avion civil rusesc şi a acuzat transport ilegal de muniţii către Siria.

Este clar că Assad nu este dispus să renunţe la putere şi să o cedeze în cadrul unui plan de pace stabilit din afară. Analiştii consideră că dacă rebelii vor reuşi să cucerească câteva victorii în oraşe mari precum Alep sau Damasc, Bashar Al-Assad ar putea recurge la planul B de a se retrage pe coasta mediteraneană a Siriei, unde ar urma sa se formeze un stat alawit separat. Chiar dacă nu crede că vom avea în această regiune un stat independent al sectei din care provine Assad şi recunoscut de comunitatea internaţională şi de Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, analistul libanez Elias Hanna susţine că Assad ia în calcul acest plan B de retragere strategică din Damasc, trecerea în Liban şi apoi mutarea în zona-cheie de pe coastă. ”Când vorbim despre un stat alawit ne întoarcem în 1926, atunci când Siria era sub mandat francez. Atunci a existat propunerea de a crea o astfel de entitate, dar în prezent în lumea arabă, după Primăvara Arabă, frontierele recunoscute internaţional nu s-au schimbat. Dar dacă iei cazul Libanului, al Yemenului, Irakului sau Libiei, vedem că liniile de diviziune sunt interne, la nivel tribal, religios şi sectar, explică Hanna pentru Epoch Times.

În opinia sa, după 32 de ani de guvernare alawită autoritară, această minoritate se află într-o situaţie loose-loose. Dacă pleacă pierd şi dacă rămân pierd. Până acum n-am asistat la atacuri ale majorităţii şiite asupra comunităţii alawite.

Dar planul B n-ar fi decât o fază intermediară în care Assad să poată negocia dintr-o poziţie de forţă. Deocamdată, el are armata de partea sa şi are capacitatea de a ţine piept rebelilor. ”Dacă te uiţi la geografia virusului care se întinde pe axa Deraa-Damasc-Homs-Hama-Alep, linia Hama-Alep este cea care trebuie apărată pentru că ea îi separă pe sunniţii majoritari în interiorul ţării şi pe alawiţii de pe coastă. Acest scenariu nu este sigur, dar pluteşte în aer”, crede generalul libanez.

În ceea ce priveşte liniile de fractură interne, acestea sunt sectare în Liban ca şi în Siria. Conflictul dintre majoritatea sunnită rebelă din Siria şi regimul alawit al lui Assad afectează acum Libanul, unde se ciocnesc sunniţii care-i susţin pe rebeli şi forţele şiite precum Hezbollah, aliaţii de încredere ai lui Assad.

Uciderea unui oficial critic la adresa regimului sirian la Beirut a trezit reacţii violente, la fel ca uciderea fostului premier Rafik Hariri. ”Libanul se află într-o situaţie loose-loose în Siria. Cel mai bun scenariu pentru Liban este o Sirie stabilă şi mai democratică decât este astăzi. Evoluţiile din Siria vor afecta însă Hezbollahul – iar totul în Liban depinde de cum va reacţiona Hezbollah la ce se întâmplă în Siria. Se pune întrebarea dacă gruparea va rămâne fidelă regimului şi Iranului sau va ieşi din axa strategică cu Siria şi Iran. Personal, cred că Siria va ieşi din acesta alianţă”, crede Elias Hanna.

Ca şi alte cvasistate puternic militarizate şi nerecunoscute precum Abhazia şi Osetia, regiunea ar putea deveni un safe haven pentru criminali şi terorişti.

Precedent pentru kurzi

Un stat alawit pe coasta mediteraneană a Siriei ar avea un impact important şi asupra kurzilor din regiune. Aceştia joacă un joc de balansare atentă între Assad şi rebelii sirieni, într-un efort de a-şi întări la maximum viitoarea poziţie de negociere. Dacă apare un stat alawit iar liderii politici kurzi văd acest lucru ca pe o oportunitate de a-şi crea o nouă zonă autonomă sau chiar un stat, fapt care va avea un efect puternic asupra întregului Orient Mijlociu, crede profesorul Benjamin Jensen de la American University din Washington.

În opinia sa ”dacă ar apărea un stat separatist alawit, el nu s-ar baza pe o planificare sănătoasă în legătură cu viabilitatea economică a entităţii pe termen lung, ci ar apărea într-un mediu anarhic în care grupurile ar lupta cu disperare pentru a supravieţui, ceea ce ar determina procesul de decizie politică. O asemenea zonă ar fi capabilă să reziste incursiunilor rebele, în absenţa unei intervenţii externe semnificative, atâta timp cât unităţile alawite îşi păstrează echipamentele, iar cercul intern al lui Assad păstrează armele de distrugere în masă(chimice şi biologice) şi rachetele Scud”.

În opinia sa, deja a fost atins un punct de cotitură în privinţa violenţelor sectare care indică balcanizarea Siriei. ”Siria nu este Libia, iar după terminarea conflictului, ţara ar putea să semene mai mult cu Bosnia, decât cu alte state ale Primăverii Arabe”, explică Jensen. Expertul american este convins că un stat alawit ar avea consecinţe catastrofale pentru ca regimul Assad ar continua să acţioneze ca un proxy pentru Iran şi ar garanta continuarea prezenţei ruse în regiune prin baza navală de la Tartus. Ca şi alte cvasistate puternic militarizate şi nerecunoscute precum Abhazia şi Osetia, regiunea ar putea deveni un safe haven pentru criminali şi terorişti. Pe de altă parte noul stat ar acţiona ca un catalizator pentru răspândirea conflictului în nordul Libanului şi Turcia, care au minorităţi alawite importante. Pe de altă parte, expertul american atrage atenţia că Israelul ar fi confruntat cu două regimuri ostile în cazul ruperii Siriei, fiecare dintre ele având arme chimice şi rachete capabile să lovească Tel Aviv-ul. Chiar şi Irakul ar putea fi cuprins de noi violenţe sectare între sunniţi şi şiiţi deoarece premierul Nuri al-Maliki susţine Iranul şi regimul Assad.

Bastionul alawit

Şi cercetătorul francez Fabrice Balanche consideră că alawiţii s-ar putea retrage pe coastă pentru a forma un stat separat pentru că ”se tem de răzbunarea sunnită şi de o nouă marginalizare într-o Sirie în care legea islamică Sharia va deveni principala sursă a legii. Legătura lor cu regimul Assad îi va condamna de asemenea la ostracizare, la fel ca pe sunniţii irakieni judecaţi de noul regim şiit ca prea legaţi de Saddam Hussein”. Balanche atrage însă atenţia că într-o enclavă alawită familia Assad n-ar rămâne obligatoriu la putere, pentru că ea riscă să fie acuzată că a antrenat ţara şi comunitatea alawită în războiul civil. În plus, dinastia Assad nu va mai dispune de mijloacele financiare şi coercitive care i-au permis să conducă Siria. Deocamdată însă cercetătorul francez observă că ”de la începutul actualei crize siriene am fost martorii unui fenomen de migraţie alawită spre regiunea de coastă. Bărbaţii au rămas în Damasc, Alep sau Homs unde continuă să-şi ocupe postul în armată sau în administraţie, dar şi-au dus familiile în siguranţă pe coastă”. În opinia lui Balanche, noul stat n-ar putea supravieţui decât prin ajutoare externe importante din partea Iranului şi Rusiei.