Human Rights Watch: Forţele lui Assad folosesc bombe cu dispersie în războiul din Siria

Forţele guvernamentale siriene au folosit săptămâna trecută bombe ruseşti cu dispersie în zone civile, pe măsură ce se luptă pentru a-i împinge înapoi pe rebeli, a declarat duminică Human Rights Watch
Epoch Times România
15.10.2012

Forţele guvernamentale siriene au folosit săptămâna trecută bombe ruseşti cu dispersie în zone civile, pe măsură ce se luptă pentru a-i împinge înapoi pe rebeli, a declarat duminică Human Rights Watch (HRW), grupul fiind citat de un raport Reuters.

Bombele au fost aruncate din avioane şi elicoptere, multe dintre atacuri având loc în apropierea autostrăzii principale nord-sudice, care trece prin oraşul nord-vestic Maarat al-Numan, a relatat HRW într-un raport.

Rebelii au capturat săptămâna trecută Maarat al-Numan de la trupele preşedintelui Bashar al-Assad, tăind traseul din capitala Damasc spre Alep, cel mai mare oraş al Siriei. Forţele guvernamentale au încercat de atunci să preia zona.

HRW a raportat anterior despre utilizarea de către forţele siriene a bombelor cu dispersie, care au fost interzise de majoritatea ţărilor în iulie şi august, dar atacurile reînnoite indică hotărârea guvernului de a recâştiga controlul strategic asupra nord-vestului.

Oraşele vizate includ Maarat, Tamanea, Taftanaz şi al-Tah. Bombe cu dispersie au fost folosite şi în alte zone din provinciile Homs, Alep şi Lattakia, precum şi în apropierea Damascului, a susţinut grupul pentru drepturile omului.

Informaţiile iniţiale despre utilizarea explozivilor au provenit din videoclipurile postate on-line de activişti ai opoziţiei, deşi anchetatorii HRW au declarat că au confirmat incidentele din interviurile cu rezidenţii din două oraşe.

Grupul nu deţinea nici o informaţie privind posibile victime. Bombele cu dispersie erau fabricate în Rusia, dar nu se ştie cum sau când le-a achiziţionat Siria, a relatat HRW cu sediul în New York.

Rezidenţii din Taftanaz şi Tamanea - ambele în apropierea Maarat Al-Numan - au spus HRW că elicopterele au aruncat bombe cu dispersie în interiorul sau în apropierea oraşelor lor, marţea trecută. Una din bombele care a lovit Tamanea a lansat grenade mai mici în zona dintre două şcoli, a fost citat un rezident în raportul HRW.

Oamenii luau grenadele neexplodate drept suveniruri, o acţiune extrem de periculoasă, deoarece acestea pot exploda ulterior la cea mai mică atingere sau la vreo mişcare. Clipul video a arătat unii civili care se jucau cu grenadele şi le aruncau pe pământ.

"Atacurile cu bombe cu dispersie şi muniţiile neexplodate lasă în urmă un pericol imens pentru populaţiile civile, care de multe ori nu par a fi conştienţi cât de uşor ar putea exploda ulterior aceste muniţii", a spus Goose.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor