Sarkozy: Europa în pragul prăbuşirii, dacă partidul Fidesz este umilit de Parlamentul UE

Ajutorul vine de unde nu te aştepţi.
Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy (Valery Hache/AFP/Getty Images)
Andrei Popescu
26.03.2019

Uniunea Europeană riscă să se prăbuşească dacă nu are loc pentru părerile partidului de guvernământ ungar, a avertizat fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy.

Partidul Fidesz al premierului ungar Viktor Orban a fost suspendat din blocul PPE (Partidul Popular European) din Parlamentul European după ce a desfăşurat o campanie anti-imigraţie şi ar fi încălcat principiile statului de drept, potrivit Express.co.uk.

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy i-a luat sâmbătă apărarea lui Orban, insistând asupra necesităţii de a consolida unitatea europeană după ce principalul grup politic de centru-dreapta din Parlamentul European a votat pentru suspendarea fracţiunii Fidesz. “Două lucruri sunt în centrul Europei: în primul rând, unitatea. Deoarece fără unitate, Europa nu există... Şi compromis. Deoarece fără compromis, Europa nu există. Neînţelegerile noastre ne obligă să găsim un teren comun”, a precizat Sarkozy la o conferinţă pe tema migraţiei, ce a avut loc în capitala ungară, Budapesta.

“Ungaria este profund europeană în istoria, cultura şi valorile sale. Este o mare ţară democrată”, a afirmat Sarkozy, un conservator de origine ungară, lăudându-l pe “prietenul” său Orban.

Sarkozy a menţionat: “Pentru mine, o persoană cum este Viktor, capabilă să câştige trei mandate consecutive... este cineva care impune respect. Ai făcut ceea ce eu nu am putut să fac. Acesta poate fi motivul pentru care unii oameni au o problemă cu tine – pentru că ai câştigat. Îmi place să am prieteni care sunt câştigători. Nu îmi doresc ca toţi prietenii mei să fie învinşi”.

Decizia PPE de săptămâna trecută de a suspenda parlamentarii din Fidesz a fost luată după o serie de apeluri din partea aliaţilor, opozanţilor politici şi a grupurilor pentru drepturile omuluim care au solicitat ca partidul să fie disciplinat în privinţa campaniilor împotriva imigraţiei şi a restructurării controversate a sistemului judiciar ungar.

Stilul de conducere autoritar al lui Orban şi politicile sale eurosceptice şi anti-imigraţie au provocat de mult timp neînţelegeri cu membrii mai moderaţi ai PPE.

Orban a interpretat suspendarea partidului ca fiind o victorie, afirmând că a respins atacul celor 13, făcând referire la partidele conservatoare în principal nord-europene care au cerut expulzarea partidului Fidesz.

“Am fost de acord în mod voluntar să suspendăm participarea noastră” până la publicarea raportului comisiei, a declarat Orban la conferinţa de presă.

Apartenenţa lui Orban la blocul parlamentar PPE îi oferă respect şi influenţă pe scena mainstream, două lucruri pe care alţi populişti europeni nu le au.

Însă suspendarea nu a fost suficientă pentru criticii PPE, care au afirmat că grupul a ignorat faptul că Orban a subminat normele democratice şi statul de drept în Ungaria.

Orban susţine că nu au existat niciun fel de discuţii cu privire la esenţa politicilor sale criticate de mulţi membri PPE, inclusiv poziţia Fidesz împotriva imigraţiei şi atacurile la adresa preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Juncker a fost ţinta unei campanii guvernamentale ungare anti-UE cu postere care l-a acuzat de alimentarea imigraţiei în masă în Europa şi care l-a descris ca o păpuşă manipulată de miliardarul George Soros, un american de origine ungară.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a comentat, la rândul său, tema expulzării partidul Fidesz, afirmând că decizia PPE de a suspenda partidul este dovada unei “mentalităţi de clan”.

“Această decizie seamănă foarte mult cu toate deciziile care au fost luate timp de mulţi ani, în sensul că oferă prioritate mentalităţii de clan şi nu puterii ideilor”, a precizat Macron în marja unui summit al Consiliului European desfăşurat la Bruxelles.

Recent, Orban a susţinut: “Politicienii din Bruxelles trăiesc într-o bulă. Ei creează o elită birocratică în Bruxelles care a pierdut contactul cu realitatea. Nu suntem dispuşi să facem ce impune Bruxelles-ul, dacă nu este bine pentru cetăţenii ungari.

“Nu trebuie să ne fie teamă de birocraţii din Bruxelles care, prin metode viclene, doresc să aplice asupra noastră un conceput” fără să ţină cont de ceea ce doreşte Budapesta, a adăugat premierul ungar.

În plus, Orban i-a încurajat pe cetăţenii unguri să voteze partidul Fidesz în cadrul alegerilor parlamentare europene din luna mai şi să “demonstreze Bruxelles-ului că ceea ce se întâmplă în Ungaria este ceea ce doreşte poporul ungar”.

El a mai precizat că rezultatul alegerilor din 23 mai va determina dacă Fidesz decide să rămână în grupul PPE sau va crea noi alianţe cu partidele de dreaptă din Bruxelles.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor