Şansa Deltei: să fie decretată zonă defavorizată

Colonia de pelicani de lângă satul Partizani, Delta Dunării, braţul Sulina. (ADRIAN SILISTEANU / AFP / Getty Images)
Bogdan Costea
23.10.2012

Consiliul Judeţean Tulcea a propus Ministerului Mediului declararea Deltei ca zonă defavorizată însă, pentru că o zonă să fie declarată defavorizată, trebuie să îndeplinească cel puţin una din următoarele două condiţii: ponderea şomerilor din zonă să fie de trei ori mai mare decât la nivel naţional şi să fie o zonă izolată, lipsită de mijloace de comunicaţie, cu o infrastructură slab dezvoltată.

În principiu, Delta îndeplineşte aceste criterii, şomajul în zonă fiind de aproape 20%, comparativ cu media naţională de şapte procente.

Statutul de zonă defavorizată poate fi acordat pentru o perioadă de cel puţin trei ani, dar nu mai mult de 10 ani, iar cei care investesc primesc multe facilităţi fiscale.

Sunt date pentru a atrage investitori, însă aici poate apărea oportunismul, care este cel mai mare pericol pentru Deltă, deoarece se pot dezvolta diverse afaceri care pot strica zona şi pot duce chiar la poluare.

Delta Dunării are toate ingredinetele pentru a fi declarată zonă defavorizată. 70% din populaţie nu are acces la apă curentă, iar mai mult de jumătate dintre cele aproape 15.000 de suflete care trăiesc în Deltă se zbat mult sub pragul sărăciei. Cei mai mulţi beau apă direct din Dunăre, iar o cincime nu au un loc de muncă.

În anii 90, după restructurarea mineritului, zonele de exploatare au fost declarate defavorizate şi au atras numeroase investiţii, însă numai de faţadă. Existau procesatori de carne care importau în pachete mari materia primă şi tot ce făceau în zona defavorizată era să pună carnea respectivă în pungi mici, cu un minim de personal. La final ieşea de pe poarta unităţii drept materie procesată şi firma beneficia de toate facilităţile.

Statul a încercat să închidă diverse portiţe oportuniştilor, fără prea mare succes. De pildă, dacă o firmă din zona defavorizată intră în lichidare voluntară într-o perioadă mai scurtă decât dublul perioadei în care a avut facilităţi, atunci este obligată să dea toţi banii către bugetul de stat, ca şi când nu ar fi avut nicio facilitate. Dar aceşti bani trebuie scoşi din lichidarea firmei respective care este lăsată de patroni goală de conţinut. Practic, statul nu are ce să recupereze.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor