S-ar putea ca noul lider comunist chinez să fie reformist

Xi Jinping, presupusul nou lider al Partidului Comunist Chinez (Feng Li / Getty Images)
Jane Lin
17.09.2012

Deşi Xi Jinping, următorul lider al regimului chinez, nu a mai fost văzut în public în ultimele două săptămâni, există semne că după ce va prelua conducerea Partidului Comunist Chinez (PCC), în această toamnă, el va întreprinde reforme politice şi economice - eventual în forţă.

Analiştii, care au analizat remarcile făcute de Xi sau în numele său, susţin că el a fost surprinzător de îndrăzneţ în comunicarea unor politici şi idei orientate spre reformă, chiar înainte de preluarea funcţiei.

Deng Yuwen, vice-editor al Study Times, care este afiliat Şcolii de Partid a Comitetului Central al PCC, a publicat un articol în trei părţi intitulat "Moştenirea politică a lui Hu şi Wen" în revista financiară relativ liberală Caijing pe 2 septembrie.

Xi Jinping este directorul Şcolii de Partid, care conduce Times Study.

Deşi primul articol enumeră câteva realizări ale lui Hu şi Wen, cel de-al doilea şi de-al treilea conţinea critici dure şi erau enumerate 10 probleme majore ale societăţii chineze. Articolul a fost ulterior eliminat de pe site-ul Caijing.

Potrivit lui Deng, deşi Hu şi Wen au adus unele contribuţii, "în timpul conducerii de zece ani s-au creat mai multe probleme decât realizări." Problemele includ incapacitatea de a ajusta structura economică şi nerealizarea unor progrese privind reforma politică şi democratizarea.

Articolul a exprimat speranţele lui Deng în ceea ce îl priveşte pe Xi Jinping. "Soluţia la toate aceste probleme se află, în cele din urmă, în reforma politică şi în profunzimea reformei politice. De aceea, liderii ar trebui să fie curajoşi în realizarea primului pas spre reformă politică şi democratizare", a afirmat Deng.

"Sfârşitul unei ere este începutul unei alte ere ... Cum va(vor) putea succesorul(ii) să rezolve problemele, va afecta planul de dezvoltare paşnică al Chinei şi va determina cât de repede se va ridica China sau se va opri din creştere. Prin urmare, trebuie să existe o direcţie în criză", a adăugat Deng.

Un articol de pe Boxun, un site dizident în limba chineză din afara Chinei, a evidenţiat că Times Study a publicat anterior mai multe articole pe tema reformei şi că unele dintre articole se poate să fi prezentat punctele de vedere ale lui Xi Jinping.

De asemenea, Deng este comentator şi editorialist pentru Phoenix Media News. Cercetările sale se concentrează asupra reformei şi transformării sociale din China.

Într-un articol publicat pe Phoenix Media News, pe 25 martie 2011, Deng a scris că Partidul ar trebui să aibă o direcţie de urgenţă cu privire la reforma politică şi nu ar trebui să aibă o mentalitate de struţ; obiectivul reformei politice este stabilirea libertăţii şi democraţiei, a susţinut el.

Probleme fără precedent

Xi Jinping s-a întâlnit cu reformatorul proeminent Hu Deping în ultimele şase săptămâni, a raportat Reuters pe 7 septembrie. Hu este fiul fostului lider de partid Hu Yaobang.

Declaraţiile şi citatele din articolul Reuters "reiau declaraţiile lui Deng Yuwen.

"Problemele pe care China le-a acumulat sunt fara precedent", a afirmat una din sursele Reuters, parafrazând un rezumat scris al presupuselor remarci ale lui Xi, care a circulat în rândul unor oficiali chinezi retraşi.

"Trebuie să căutăm progres şi schimbare, dar să păstrăm în acelaşi timp echilibrul", a fost citat Xi de altă sursă.

În cadrul reuniunii private, Xi a cerut reţinere din partea susţinătorilor unei schimbări mai radicale, au relatat sursele Reuters. Dar el a lăsat să se înţeleagă că reforme politice graduale care vizează limitarea unora din puterile Partidului Comunist ar putea avea loc ulterior, au afirmat sursele.

"Trebuie să ţinem sus banner-ul reformei, inclusiv al reformei sistemului politic", a declarat o sursă, parafrazându-l pe Xi.

"Xi a spus că oamenii sunt sătui de vorbe mari şi de lipsă de acţiune, aşa că va evita să facă promisiuni nerealiste."

Nicio cale de scăpare

Câţiva experţi din China au comentat că ei se îndoiesc că Xi ar fi făcut astfel de remarci în aceste vremuri sensibile.

Cu toate acestea, Sun Affairs, o companie media din Hong Kong, a confirmat că Xi şi Hu Deping au discutat într-adevăr despre reformă politică şi, din moment ce cel de-al optsprezecelea Congres al Partidului se apropie, reforma politică va veni mai devreme decât se aşteptau oamenii, iar reforma economică va fi realizată într-un ritm accelerat.

Directorul executiv al Sun Affairs, Chen Ping, care este un bun prieten al lui Hu Deping, a confirmat pentru Deutsche Welle că Xi Jinping şi Hu Deping s-au întâlnit. El crede că Xi va insista cu implementarea unor reforme, atunci când va prelua biroul.

"Fără reformă, nici China, nici Xi Jinping nu vor avea o cale de ieşire", a declarat Chen pentru Deutsche Welle.

Potrivit Voice of America (VOA), multe persoane apropiate de Xi Jinping sunt reformatori. VOA l-a intervievat pe Zhou Duo, un cercetător independent în probleme de reformă politică din Beijing, care are strânse legături cu oficialii de partid care doresc reformă. Zhou a comentat că raportul Reuters reflectă în totalitate stilul lui Xi Jinping.

Potrivit lui Zhou Duo, istoricul special şi experienţa lui Xi i-au permis să intre în contact cu oameni controversaţi.

"El s-a întâlnit chiar şi cu unii dintre prietenii mei, cu care păstrez un contact direct", a spus Zhou. "El ascultă opinii diferite de la o mare varietate de surse ... Aceasta este caractrtistică politică a lui Xi."

"Xi a păstrat legătura şi cu copiii altor lideri de Partid, inclusiv Hu Deping. Ei au medii similare şi vorbesc aceeaşi limbă", a adăugat Zhou.

Cu toate acestea, discutarea în mod deschis despre reformă politică nu este o veste bună pentru Xi, potrivit lui Wen Zhao, un comentator politic pentru New Tang Dynasty Television.

"Adversarii lui Xi se pot folosi de asta ca de o scuză pentru a-l prezenta drept cineva care are un motiv periculos, cum a fost cazul lui Gorbaciov, îndemnând şi mai mulţi intransigenţi să i se opună."

Wen nu este optimist în legătură cu perspectivele lui Xi pentru reformă. "Realitatea din China este următoarea: politica şi economia sunt controlate de grupuri de interese. Orice fel de reformă substanţială va reprezenta un mare risc.

"Xi Jinping este ceea ce este astăzi deoarece a fost acceptat de diferite facţiuni. Îndrăzneşte el să îşi asume un asemenea risc pentru a realiza reforme? Asta e îndoielnic.

"Aceasta este şi o chestiune contratimp. El se va folosi de reforme politice pentru a uşura conflictele sociale, înainte ca un conflict social să explodeze în China ... Va progresa reforma într-un ritm mai rapid decât cel al crizei sociale? Cred că asta nu e foarte realist", a spus Wen.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor