Conducerea regimului din China se schimbă în octombrie, afirmă mass-media
Revista de stat Comunicaţii Internaţionale a confirmat într-un articol că cel de-al XVIII-lea Congres Naţional al Partidului Comunist Chinez va avea loc în luna octombrie.
Partidul Comunist Chinez (PCC) este de obicei rezervat în comentariile privind amănuntele activităţilor sale, iar anul acesta a menţinut data oficială de întrunire a Congresului Naţional în ambiguitate. O dată la zece ani, oficialii sunt aleşi printr-un proces intern învăluit în secret. Cu aproximativ două săptămâni în urmă, PCC a anunţat lista completă a delegaţilor aleşi, însă nu a menţionat în ce fel se va schimba ierarhia la nivelul conducerii.
Mai multe ziare conduse de stat au publicat ediţii speciale despre cel de-al XVIII-lea Congres Naţional al Partidului la începutul lunii curente, fapt neobişnuit până anul acesta. O atare publicitate nu apare, în mod normal, decât în săptămâna anterioară întrunirii programate.
Analiştii presupun că recentul scandal cu implicarea lui Wang Lijun şi Bo Xilai au provocat incertitudini în procesul de alegere a conducerii. În februarie, Wang a fugit la Consulatul Statelor Unite din oraşul Chengdu, provincia Sichuan. Au ieşit la iveală rapoarte conform cărora Wang a dezvăluit crimele şefului său Bo Xilai oficialilor din cadrul Consulatului, inclusiv detaliile unei lovituri de stat pusă la cale împotriva lui Xi Jinping, actualul vicepreşedinte - şi, probabil, viitor lider al PCC -, menită să aibă loc după ce acesta ar fi preluat puterea.
Oficialii regimului călătoresc de obicei spre litoralul judeţului Beidahe din provincia Hebei în fiecare vară cu scopul de a purta negocieri politice cu uşile închise. În reportajul din data de 26 august, cotidianul japonez Asahi Shimbun a afirmat că în cadrul recentelor întruniri din Beidahe, conducerea supremă a Partidului a decis înlăturarea lui Bo Xilai din PCC şi investigarea gradului de responsabilitate a acestuia care a dus la tentativa de trădare a lui Wang.
Măsurile de securitate din Beijing au sporit odată cu apropierea congresului. Anul acesta a adus cu sine nu doar un mare scandal politic, ci şi dezastre importante şi proteste în masă, care au ridicat probleme neaşteptate în ceea ce priveşte procesul de alegere a noii conduceri.