S-a dat startul proiectului „Unificarea Dreptei”. A început lupta anti-PSD
alte articole
Testul alegerilor europarlamentare s-a încheiat şi acum forţele politice din opoziţie trec la pasul doi, formarea unei alianţe care să poate ţine piept PSD-ului în contextul viitoarelor alegeri prezidenţiale din noiembrie.
Preşedintele PDL Vasile Blaga a anunţat marţi, după o reuniune a liderilor democrat-liberali, că formaţiunea pe care o reprezintă va avea, miercuri, o primă rundă de negocieri cu PNL pentru unificarea forţelor de dreapta. PDL va avea miercuri o şedinţă a Biroului Permanent Naţional de la ora 11.00 unde urmează să fie validată demararea negocierilor cu liberalii. Negocierile cu PNL vor începe de la ora 17.00. Şi liberalii au programat miercuri o reuniune a Delegaţiei Permanente PNL de la ora 14.00.
"De vreo două luni de zile, de mai multe luni spun că va fi nevoie pe termen mediu sau lung de un singur partid mare de centru dreapta, e visul meu, dacă e şi al lui, mă bucur, deocamdată e bine să avem o alianţă, vom discuta întregul ciclu electoral", a declarat Blaga după şedinţa PDL.
Deşi au apărut zvonuri de fuziune între cele două formaţiuni, se pare că Blaga nu este dispus să meargă pe această direcţie.
La rândul său, Mihai Răzvan Ungureanu s-a întâlnit marţi cu Crin Antonescu şi a discutat despre o alianţă a Forţei Civice cu PNL. La finalul consultării MRU a declarat că discuţiile pentru coagularea dreptei sunt într-o fază incipientă, adăugând că nu se pune problema unei fuziuni.
"Suntem într-o fază incipientă, apelul meu către colegii noştri din partidele de opoziţie este de a nu pronunţa nume, de a nu mai livra atacuri dintr-o parte în alta, de a fi decenţi, respectând votul de duminică. Ceea ce ne trebuie în acest moment este un proiect pentru România, nu facem propuneri, nu ne autopropunem, nu vorbim despre nume de persoane, interesul nostru este în primul rând interesul naţional", a declarat Ungureanu.
Întrebat dacă se discută despre o fuziune dintre cele două formaţiuni, MRU a negat acest lucru.
"Pe seama lucrurilor care s-au întâmplat, pe seama constatării dezastrului electoral, trebuie să facem ceva pentru a nu lăsa ţara în mâna PSD", a precizat MRU.