Războiul videoclipurilor electorale. După „Dragă Crin” al PSD, liberalii lansează varianta „Dragă Victor” (Video)
alte articole
Material video pe pagina originală a articolului pe Epoch Times România.
În replică la "Dragă Crin", filmuleţul electoral publicat miercuri pe pagina de Facebook a premierului Victor Ponta, în care acesta îl anunţă pe liderul PNL că USL încă trăieşte, deşi alianţa a fost ruptă de liberali, aceştia din urmă lansează propria lor variantă a chestiunii, un videoclip intitulat "Dragă Victor", în care enumeră o serie de promisiuni ale USL pe care premierul nu le-ar fi respectat.
"Dragă Crin, când am început proiectul nostru comun, ne-am dorit ca toţi românii să aibă o viaţă europeană, cu adevărat. Ne-am dorit o ţară cu salarii decente, cu spitale redeschise, şcoli moderne, pensionari fără grija zilei de mâine, demnitatea redată profesorilor, medicilor şi militarilor. Ne-am dorit ca formula "Să trăiţi bine!" să nu mai fie spusă niciodată în bătaie de joc. Îi privesc pe cei din jur şi ştiu ca şi ei cred, că şi mine, că proiectul nostru e adevărat şi trăieşte", se transmite în videoclipul de pe contul de Facebook al premierului Victor Ponta.
Liderul liberalilor, care nu a gustat deloc mesajul social-democraţilor, declara că în „Dragă Crin”, în care este anunţat că USL trăieşte, este „o formă morbidă de spiritism politic la care se dedă domnul Ponta ca o vrăjitoare de condiţie dubioasă”.
„Colegii mei de la TNL Online au realizat un clip foarte bun despre motivele pentru care USL nu mai trăieşte! Îl împărtăşesc cu voi!”, a scris joi preşedintele PNL Crin Antonescu pe contul său de Facebook.
În videoclipul electoral al liberalilor se amintesc promisiunile neîndeplinite de premierul Victor Ponta şi de PSD: "Dragă Victor, când am făcut USL am promis oamenilor că vom schimba România şi politica ei. Am promis oamenilor că vom schimba sistemul lui Băsescu, nu că vom negocia şi împărţi judecătorii şi procurorii. Am promis oamenilor că vom fi transparenţi, nu că vom trece pe sub mână porturile în proprietatea baronilor (apar imagini cu preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu şi cu primarul Constanţei, Radu Mazăre). Am promis oamenilor că vom respinge proiectul Roşia Montană, iar tu ai vrut să-l treci prin ordonanţă de urgenţă. Am promis dreptate până la capăt, nu protecţie pentru baroni. Le-am promis oamenilor că o vor duce mai bine, nu că îi vom păcăli cu statistici. Noi mai ştim ce am promis, tu ai uitat".
La sfârşitul videoclipului apare imaginea utilizată de PSD, "USL trăieşte", textul de fond roşu fiind tăiat cu un "X" de culoare neagră, după care apare cuvântul "minciună".