Ruşii îşi fac propriul "Pientagon"
alte articole
Rusia a demarat construcţia unui centru ultra performant ce va asigura comanda şi controlul operaţiunilor militare, a declarat marţi Sergei Shoigu, Ministrul Apărării rus, citat de Ria Novosti.
"Astăzi, conform decretului prezidenţial, începem construcţia Centrului Naţional de Apărare", a declarat Shoigu.
Ministrul, care a depus, simbolic, o piatră la temelia noului edificiu ce se va ridica în Moscova, a afirmat că centrul operaţional va fi finalizat în acest an.
Centrul, a cărui construcţie a fost anunţată încă de anul trecut, va fi echipat cu tehnologie de ultimă generaţie şi va coordona operaţiunile militare ale Rusiei, inclusiv în ceea ce priveşte rachetele nucleare şi trupele speciale.
Shoigu declarase anterior că centrul va furniza conducerii ţării "propuneri sigure şi integrate pentru a răspunde în timp real la situaţii de criză."
Ministrul Apărării a mai declarat că centrul va fi operaţional pentru cel puţin 20-25 de ani şi va constitui o punte între conducerea la conducerea armatei şi oficialii guvernamentali.
Centrul va monitoriza, de asemenea şi statutul operaţiunile militare ale Rusiei pe timp de pace, a mai declarat ministrul.