Ruşii, consideraţi cel mai puţin productivi muncitori din Europa

Productivitatea forţei de muncă ruseşti este cea mai scăzută în rândul ţărilor europene, conform unui raport publicat luni de organizaţia OECD (Organization for Economic Cooperation and Development), care îşi are sediul în Franţa, susţine Moscow Times.
Vedere aeriană din centrul Moscovei. (ALEXANDER NEMENOV / AFP / Getty Images)
Andrei Popescu
11.08.2015

Productivitatea forţei de muncă ruseşti este cea mai scăzută în rândul ţărilor europene, conform unui raport publicat luni de organizaţia OECD (Organization for Economic Cooperation and Development), care îşi are sediul în Franţa, susţine Moscow Times.

În Rusia, productivitatea muncii – măsurată prin Produsul Intern Brut, valorificat în dolari americani, împărţit la numărul total de ore depus de forţa de muncă a ţării – a fost de 25,9 în 2014. Aceasta este cea mai mică rată în rândul tuturor celorlalte ţări europene, situată chiar mai jos decât Grecia, a cărei rată a productivităţii a ajuns la 36,2.

Nivelul productivităţii muncii în Rusia este cu puţin peste jumătate din rata medie europeană de 50. În Statele Unite, nivelul productivităţii a fost de 64 în 2014, conform estimărilor OECD. Luxemburgul s-a comportat cel mai bine, având o rată de 95,9 pe oră.

În 2014, guvernul rus a dezvoltat un plan pe patru ani, cu scopul de a pune în aplicare un ordin al preşedintelui Vladimir Putin de creştere a productivităţii muncii în Rusia cu 50% până în 2018.

Măsurile includ stimularea investiţiilor în modernizarea producţiei, crearea de condiţii pentru dezvoltarea profesională a angajaţilor, înlăturarea slujbelor ineficiente şi creşterea mobilităţii pe piaţa muncii.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor