Rusia pe cale să închidă spaţiul aerian deasupra Siriei şi nordului Israelului
alte articole
Adjunctul şefului de stat major gen. Nikolai Bogdanovski, împreună cu o substanţială delegaţie militară a sosit marţi în Israel pentru o vizită de două zile, a cărei scop este de a discuta coordonarea dintre cele două armate pe frontul din Siria.
Cu toate acestea, în buna tradiţie a războiului "asimetric", fără reguli, Moscova trimite un alt mesaj Tel Aviv-ului: sosirea lui Bogdanovski a fost precedată, vineri, de trimiterea pe frontul din Siria a uneia dintre cele mai importante nave aparţinând Flotei din Marea Neagră – crucişătorul Moskva, înarmat cu 64 de rachete S-300 sol-aer. Nava va staţiona în largul bazei militare ruse de la Latakia.
Surse de informaţii ale armatei citate de siteul Debkafile arată că noua măsură a Kremlinului a creat de-facto o zonă "no-fly" (o zonă deasupra căreia a fost instaurată o interdicţie de zbor - n.r.) asupra Siriei, a nordului Israelului – inclusiv a înălţimilor Golan, deasupra sudului Turciei, unde se află staţionate avioanele americane care efectuează lovituri aeriene în Siria, deasupra Ciprului – unde sunt staţionate avioane aparţinând Marii Britanii – şi deasupra Iordaniei, implicată în coaliţia condusă de SUA împotriva preşedintelui sirian Bashar al Assad.
Din 2012, administraţia Obama a discutat crearea unei zone no-fly deasupra Siriei în numeroase ocazii, însă nu a implementat niciodată planul.
Prezenţa versatilelor rachete S-300 implică faptul că forţele aeriene ale Turciei, Marii Britanii, Israelului şi Iordaniei vor trebui să-şi coordoneze poziţiile aeriene deasupra spaţiului sirian sau libanez cu Rusia, sau să rişte doborârea avioanelor lor.
Conform analiştilor militari singurele avioane capabile să zboare fără să fie ameninţate de rachetele S300 sunt aeronavele stealth. Nici forţele aeriene israeliene, nici cele britanice şi cu atât mai puţin cele turce sau iordaniene – nu deţin asemenea aparate, fiind formate în special din modele F-16 – la fel ca escadrila de avioane americane care operează de la bazele din Turcia.
Rachetele S-300 au o rază de acţiune de 150 km şi pot doborî orice tip de rachetă, inclusiv modelele de croazieră – precum şi avioane.
Administraţia Obama s-a arătat până în prezent complet docilă în faţa acumulării de tehnică de luptă ruseşti în Siria. Dacă SUA ar fi dorit să răspundă instalării sistemelor de rachete S-300, putea trimite escadrile de avioane clasa stealth, care ar fi ajuns până marţi, odată cu sosirea crucişătorului.
Prezenţa navei Moskva lângă coastele Siriei şi ale Israelului creează o nouă problemă şi pentru Tel Aviv - legată de eventuala înarmare a miliţiilor Hezbollah.
Potrivit Debkafile, cu ocazia ultimei vizite la Moscova a premierului israelian Benjamin Netanyahu, israelienii au cerut ca sistemele de rachete S300 să nu ajungă în mâinile armatei siriene. Deşi Vladimir Putin a promis acest lucru, el s-a eschivat să promită ceva legat de plasarea lor pe crucişătorul rus aflat în Marea Mediterană, în nordul Israelului.
Deşi încearcă să menţină o relaţie cât mai cordială cu Moscova, Benjamin Netanyahu s-a arătat îngrijorat de eventualitatea înarmării cu arme sofisticate a miliţiilor Hezbollah de către Iran: ”dacă cineva va vrea să folosească teritoriul Siriei pentru a transfera arme nucleare Hezbollahului, vom lua măsuri”.
Însă acum iniţiativele Israelului în zonă, sunt, ca şi cele ale coaliţiei conduse de SUA - complet limitate.