Rusia duce de nas democraţiile occidentale

Incapacitatea Occidentului de a formula o atenţionare fermă care să pună capăt violenţelor din Siria este întruchipată de jalnicul personaj al lui Michael McFaul, ambasadorul SUA la Moscova. Jalnic, dar totodată şi ridicol, pentru că McFaul este un Malvolio diplomatic: el vrea cu disperare să placă, însă nu-şi dă seama că toţi îl iau peste picior, notează cotidianul britanic The Guardian.

Acţiunile lui Michael McFaul sunt liberale, chiar dacă dictate de conştientizarea propriei vinovăţii, însă rezultatele lor sunt departe de liberalism: McFaul se ghidează după cele mai bune intenţii, însă obţine cele mai proaste rezultate. Din acest punct de vedere el este un adevărat reprezentant al guvernului Obama, scrie publicaţia britanică.

Atunci când Obama a venit la putere, el a început să 'coopereze' cu Rusia lui Putin, să 'stabilească noi contacte' cu Iranul guvernat de ayatollahi şi să 'reseteze' politica americană externă. America şi Europa liberale credeau că 'obligaţia morală a veşnicului vinovat bloc occidental de a-şi răscumpăra această vinovăţie îi interzice să critice sau să lupte împotriva altor sisteme, altor state, altor religii', cum spunea filosoful francez Pascal Bruckner în 'Tyranny of Guilt', analiză a masochismului occidental. America spera că imediat ce Occidentul îşi va face 'mea culpa' şi îl va înlocui pe 'albul tâmpit' ('Stupid White Men', astfel era catalogat George W.Bush de cineastul şi jurnalistul Michael Moore) cu un 'inteligent de culoare', acest lucru va înlătura 'cauza primă' a adversităţii antioccidentale, că se va dovedi că 'duşmanii noştri' nu ne sunt duşmani, ci 'străini' demonizaţi în mod injust, victime ale propriilor frici paranoidale şi stereotipuri rasiste.

Eşecul diplomaţiei occidentale în Siria a dus la o distrugere sângeroasă a iluziilor, constată The Guardian. SUA, Marea Britanie, Franţa, Turcia şi Liga Arabă (LA) au cedat în faţa veto-ului rus. În timp ce acestea îşi făceau probleme în privinţa caracterului etic şi practic al 'intervenţiei liberale', dictaturile se ocupau din plin cu 'intervenţiile nedemocrate' în ceea ce se întâmpla în Siria. Crimele lui Bashar Al-Assad nu l-au oprit pe Vladimir Putin de la aprovizionarea clientului său cu arme. După ce forţele baasiste au ucis cel puţin 108 de persoane în apropiere de Houla, ministrul de externe al Rusiei nu a ezitat să insiste că 'ambele părţi sunt, după toate probabilităţile, vinovate de moartea oamenilor nevinovaţi'. După măcelul din Mazraat al-Qubeir, Rusia a declarat că doreşte ca la orice proces de pacificare să participe şi Iranul.

Aceasta s-a dovedit prea mult chiar şi pentru secretarul de stat american Hillary Clinton: până şi ea ştia că gardienii revoluţiei din Iran sunt ocupaţi de propria 'intervenţie neliberală', luptând de partea alawiţilor, aliaţii ayatollahilor. După cum a declarat Michael Weiss, expert în problemele Siriei din cadrul 'Nehry Jackson Society', 'a ruga Rusia şi Iranul să ajute la restabilirea păcii este ca şi cum a-i ruga un violator să organizeze o mişcare împotriva violenţei sexuale'.

'Progresiştii' ultimului deceniu nu înţelegeau că dictaturile sunt arareori o reacţie raţională la 'păcatele' Occidentului. Dictaturile îşi au propria motivaţie, care nu încetează să acţioneze nici atunci când la Casa Albă apare un liberal. Autocraţii nu se consideră hoţi şi persoane care suferă de mania grandorii. Infractorii nu recunosc ce reprezintă: aceasta este împotriva naturii umane. Ei îşi înnobilează setea de putere prin faptul că se consideră singurii oameni capabili să menţină ordinea şi să nu permită destrămarea ţării, subliniază The Guardian.

De aceea, cred ei, adversarii lor sunt nişte trădători nu doar în faţa clanului sau grupării aflate la putere, ci şi în faţa ţării. Democraţia şi drepturile omului nu sunt în opinia lor ideologii concurenţiale sau cereri legale ale unor nobili oponenţi, ci doctrine subversive ale Occidentului imperialist, împotriva căruia trebuie să se unească toate dictaturile. Una dintre cele mai puţin sesizabile particularităţi ale lumii contemporane este aceea că interesele comune ale dictatorilor distrug diferenţele dintre ideologii. Dacă veţi privi atent, veţi putea vedea un fel de 'trade-unionism' printre adepţii autoritarismului, un ecumenism tiranic. Teoretic, Rusia capitalist-coruptă, Cuba comunistă, Siria baasistă şi Iranul islamist nu au nimic în comun, însă ele vor face întotdeauna front comun împotriva liberalismului, îşi exprima convingerea publicaţia britanică.

Michael McFaul nu este un idiot: reputat academician, el a contribuit cu adevărat la resetarea relaţiilor ruso-americane. El împărtăşea presupunerea Administraţiei de Stat, conform căreia imediat ce Kremlinul va înţelege că la putere la Washington se află bărbaţi şi femei rezonabile, acesta va accepta să coopereze. Însă, cu toate studiile sale, McFaul nu înţelegea ce înseamnă gândirea dictatorială.

McFaul a venit în Rusia în ianuarie, când se amplifica mişcarea opoziţiei împotriva cleptocraţiei. Putin, la fel ca Assad, trebuia să-i acuze de tot ce se întâmpla pe străini şi să-şi convingă adepţii că îşi apără patria de uneltirile duşmanilor externi. Michael McFaul era ţinta cea mai accesibilă, astfel că mass-media de stat au început să lovească în el: l-au acuzat că este 'păpuşarul' din spatele protestelor, adepţi ai lui Putin au publicat clipuri video în care ambasadorul american era comparat cu un pedofil.

Însă, chiar şi atunci când ruşii au început să-l vorbească de rău, Michael McFaul nu a înţeles că 'resetarea' era doar din partea Occidentului şi că pentru Putin nu s-a schimbat nimic. McFaul a declarat doar că Rusia a declanşat împotriva lui un 'război pe twitter'. Însă, acest lucru nu este, în viziunea lui, important: cuvintele dure sunt o variantă cu mult mai bună decât un conflict armat. 'Aceasta este noua lume: nişte persecutori pe twitter în loc de arme nucleare. Aşa este mai bine', a scris Michael McFaul.

Dar, situaţia din Siria nu este 'mai bine', subliniază The Guardian. Populaţia siriană lipsită de apărare suferă de ceva mai grav decât de pe urma unor comentarii neplăcute pe twitter. Rusia şi Iranul conştientizează că trebuie să câştige bătălia din Siria, atât de dragul lui Assad, cât şi pentru ei înşişi. Ţările democratice sunt prea orbite de nereuşitele lui Bush pentru a vedea acest lucru. Până când butonul resetării nu va fi apăsat de ambele părţi, crimele nu vor înceta, conchide ziarul britanic.