Rusia cheltuie pentru apărare mai mult decât Marea Britanie sau Franţa
alte articole

Rusia a ajuns pe poziţia a treia în lume la capitolul cheltuieli pentru apărare, fiind depăşită numai de SUA şi China şi surclasând Franţa şi Marea Britanie, potrivit unui studiu elaborat de Institutul Internaţional de Cercetări pentru Pace (SIPRI) de la Stockholm şi citat în ediţia de marţi a cotidianului The Guardian.
Cheltuielile din sectorul militar au depăşit pe plan mondial suma de 1.700 de miliarde de dolari. În timp ce din cauza crizei economice majoritatea statelor occidentale, inclusiv SUA, şi-au redus anul trecut achiziţiile de tehnică militară, Rusia şi China au suplimentat valoarea acestor achiziţii cu 9% şi respectiv 6%.
SUA rămân ţara cu cel mai mare buget destinat apărării, cifrat anul trecut la 711 miliarde de dolari. Ea este urmată de China, care în perioada 2002-2011 şi-a crescut aceste cheltuieli cu 170%. Rusia a avut anul trecut un buget al apărării de 72 de miliarde de dolari, depăşind Marea Britanie şi Franţa, care au cheltuit în acest sector 62,7 şi respectiv 62,5 miliarde de dolari.
Raportul SIPRI atrage atenţia că mulţi analişti din domeniu se îndoiesc că industria rusă de apărare mai are capacitatea să susţină nişte planuri ambiţioase de înarmare, după cei peste 20 de ani de stagnare ce au urmat destrămării Uniunii Sovietice.
În cazul Chinei, creşterea cheltuielilor cu înarmarea a provocat îngrijorare în rândul vecinilor săi, puterea dominată a Pacificului, SUA, manifestându-şi şi ea preocuparea, reflectată şi de recentele declaraţii ale oficialilor de la Washington, care au afirmat că Asia-Pacific este pentru Administraţia americană o zonă 'pivot'.
'Relaţiile comerciale tot mai substanţiale dintre China şi vecinii săi au fost umbrite de dispute, cum ar fi diferendul frontalier cu India sau cel cu Japonia asupra insulelor Senkaku (Diaoyu), la care se mai adaugă şi tensiunile generate de nerecunoaşterea frontierelor maritime cu mai multe state riverane Mării Chinei de Sud', mai precizează raportul SIPRI, în care se afirmă totuşi că ideea unei 'curse a înarmărilor în regiune' ar putea fi prematură.
Alte două state asiatice care şi-au mărit semnificativ cheltuielile cu înarmarea sunt India şi Vietnamul. India, care vede în China un rival regional, a avut în anul 2011 un buget al apărării mai mare cu 66% faţă de cel din anul 2002, evoluţie determinată în principal de conflictele interne şi de îndelungata dispută cu Pakistanul. La rândul său, Vietnamul şi-a mărit bugetul destinat apărării cu 82% în perioada 2003-2011, în ultimii ani investind masiv în flota sa navală de război, în contextul diferendului frontalier cu China generat de mai multe insule din Marea Chinei de Sud, pe care ambele state le revendică.
Şi statele din Orientul Mijlociu continuă să-şi suplimenteze bugetele pentru apărare, printre acestea remarcându-se Algeria, care a crescut aceste cheltuieli cu 40% anul trecut, în contextul îngrijorărilor generate de 'primăvara arabă' şi de conflictul din Libia.