Rubio îndeamnă Germania să „inverseze cursul” după ce AfD este declarat extremist

Secretarul de stat american Marco Rubio a condamnat clasificarea partidului Alternativa pentru Germania (AfD) drept „extremist de dreapta confirmat” de către serviciile de informaţii interne, cerând Germaniei să „inverseze cursul”.
„Germania tocmai a dat agenţiei sale de spionaj noi puteri de a supraveghea opoziţia. Asta nu este democraţie - este tiranie deghizată”, a scris Rubio pe platforma de social media X.
„Ceea ce este cu adevărat extremist nu este popularul AfD - care s-a clasat pe locul al doilea la recentele alegeri - ci mai degrabă politicile letale de imigraţie şi graniţe deschise ale establishmentului, cărora AfD li se opune”, a spus el. „Germania ar trebui să schimbe cursul”.
Agenţia de informaţii interne a Germaniei a desemnat vineri AfD, o organizaţie anti-imigraţie, drept o organizaţie confirmată de „extremă dreaptă” care „nu respectă demnitatea umană” şi ameninţă democraţia.
Noua clasificare, care conferă agenţiei o putere de supraveghere mai mare asupra AfD, este rezultatul unei analize cuprinzătoare, ale cărei concluzii sunt prezentate într-un raport intern de 1.100 de pagini.
Decizia survine cu doar câteva zile înainte ca noul guvern conservator al Germaniei, condus de viitorul cancelar Friedrich Merz, să intre în funcţie.