Mai mulţi protestatari împotriva proiectului Roşia Montană l-au aşteptat, vineri, pe ministrul Culturii, Daniel Barbu, în faţa Prefecturii Cluj unde acesta susţinuse o conferinţă de presă, cu banere pe care erau scrise mesaje de genul "Barbu, mercenarul Goldului, împotriva patrimoniului" şi "Roşia Montană în patrimoniul UNESCO".
Când ministrul s-a îndreptat spre maşina parcată pe trotuar, manifestanţi au început să arunce cu roşii înspre acesta şi au strigat "Demisia".
Un protestatar bloca accesul spre maşina lui Barbu, dar a fost rapid luat cu forţa de jandarmi, iar ministrul a reuşit să urce în maşină şi să plece, fără să dea vreo declaraţie. După ce a plecat, protestatarii au început să strige "Jandarmeria apără hoţia".
În cadrul unei conferinţe de presă, Daniel Barbu a declarat la Cluj că în Parlament va vota împotriva proiectului de exploatare minieră pe baza de cianuri de la Roşia Montană, pentru a fi în acord cu decizia luată de PNL, deşi consideră că pe partea de patrimoniu stau bine, după ce RMGC a investit zeci de milioane de dolari pentru reabilitarea galeriilor romane.
"Eu, în acest moment, sunt într-o situaţie delicată, din punct de vedere tehnic am subscris acordului, am convingerea că pe latura de patrimoniu lucrurile sunt în regulă, niciuna din legile naţionale sau din prevederile internaţionale legate de bunele practici în conservarea patrimoniului nu va fi încălcată, conştiinţa mea e împăcată. Atâta timp cât există o hotărâre a PNL, că partidul votează împotriva acestui proiect, voi vota împotriva acestui proiect. Acum opt luni nu aveam nicio părere despre Roşia Montană, cu onestitate, eram mai degrabă contra, nu cu pasiune, aveam o suspiciune faţă de marile companii internaţionale, dar am fost acolo, am văzut ce e. Dacă acest proiect nu iese, dacă compania pleacă şi nu mai face nimic, avem această sarcină costisitoare să continuăm ce s-a făcut pe bani privaţi sau să facem ce fac arheologii români de o sută de ani, să acoperim cu nisip", a explicat Daniel Barbu.
Ministrul a declarat că în cazul în care vestigiile arheologice de acolo se vor acoperi, cine va dori să afle despre galeriile romane va trebui să se uite "în cărţi, la fotografii, desene făcute până în anul 2013".
Ieri seară, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că proiectul privind Roşia Montană a fost avizat din partea PNL de doi miniştri, şi nu de unul singur aşa cum a afirmat luni, respectiv de ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, şi cel al Culturii, Daniel Barbu.
"Miniştrii liberali care au avizat acest proiect sunt doi, mari şi laţi, oameni de seamă amândoi, domnul Daniel Barbu, ministru al Culturii, care şi-a şi explicat avizul, cu care am discutat, am înţeles şi ministrul Finanţelor care semnează aproape orice proiect", a declarat Antonescu, într-o emisiune TV.
Liderul PNL a afirmat luni că "Un singur ministru liberal a avizat acest proiect şi anume ministru Culturii, Daniel Barbu. A dat toate justificările, sunt de acord cu domnia sa, din punct de vedere al Ministerului Culturii, proiectul merita avizat".