Parşivelul, Antonescu şi Maeştrii Păpuşari

Crin Antonescu şi Victor Ponta (Epoch Times România)
Epoch Times România
13.09.2013
Am citit recent pe un blog că Roşia Montană i-a îmbogăţit şi îi va îmbogăţi pe mulţi de acum înainte, chiar fără ca din mină să fie exploatat vreun gram de aur. Îmbogăţire prin specularea de acţiuni, îmbogăţire la bursele din Toronto etc.:

"Când preşedintele Senatului României a declarat că e împotriva proiectului, trăgând după sine întreg guvernul, sau cel puţin aripa PNL din coaliţie, Bursa din Toronto a înregistrat scăderi de 60% ale acţiunilor Gabriel Resources. Dar nu asta e interesant. Ci faptul că pe data de 9 septembrie 2013 s-au tranzacţionat brusc 12 milioane de acţiuni, iar pe 10 septembrie, patru milioane. Cine sunt cei care au cumpărat masiv participaţii la un proiect anunţat mort? De unde vin cei aproximativ opt milioane de dolar doar dintr-un singur foc?", se întreabă cei de la turnul.ro? Şi cine beneficiază de bani? Şi-au răspuns tot ei, George Soros ar fi unul dintre maeştrii păpuşari care îi manipulează pe politicienii români şi fac bani de pe urma lor.

Roşca Stănescu vine să întărească teoria conspiraţiei, pardon, corupţiei politicienilor români cumpăraţi de diverşi maeştri păpuşari. Potrivit lui SRS, "toate oscilaţiile semnificative ale preţului acţiunilor Gabriel Resources pe bursa de la Toronto au avut loc, de regulă, cu două-trei zile înainte ca demnitari importanţi ai statului român să încurajeze sau să descurajeze realizarea proiectului".

"Mari jucători pe bursă, beneficiind de informaţii privilegiate, adică ilegale, au putut specula vânzând şi cumpărând masiv acţiuni în funcţie de evenimentul care urma sa se producă", consideră Roşca Stănescu.

Dar cine plateşte/manipulează pe cine? Site-ul enational.ro vine şi citează surse din USL care ar fi declarat - "Constient că nu are nicio şansă la prezidentialele din 2014, Crin Antonescu a căutat sprijin în afara ţării. Soroş i-a deschis uşi pe care nimeni altcineva nu ar fi fost dispus să i le deschidă. Cu ajutorul lui Soroş, în câteva luni, în jurul PNL-ului au început să graviteze importante forţe internaţionale. Aşa se explică reacţia surprinzătoare a lui Antonescu şi încăpăţânarea cu care se opune proiectului Roşa Montana”.

Enational nu explică dacă sursele din USL sunt din PNL-ul lui Antonescu, sătul de cel ce îi conduce (spre Cotroeni? sau spre dezastru?) sau PSD-ul "parşivelului" Ponta, în plin război de imagine cu Crin.

Care "parşivel", dacă e să ne luăm după logică şi presă, ar avea şi el un maestru păpuşar. Benny Steinmetz, acţionarul principal al Gabriel Resources, la rândul său, acţionar principal RMGC (Roşia Montană Gold Corporation), compania căreia Ponta vrea să îi dea undă verde pentru exploatările aurifere cu cianuri. Indiferent de risc.

"Avem un prim-ministru total dezorientat, slab, manipulat de păpuşarii din spatele său care cunosc mai bine acest joc", a declarat şi Cozmin Guşă joi, catalogând contractul încheiat de politiciul România cu RMGC, firma controlată de Benny Steinmentz drept "dezastruos".

"Acesta este un contract dezastruos pentru statul român care însă nu a fost finalizat, dar care a fost colportat mereu pentru un joc bursier în care atât evreii americani care sunt azi propietari, cât şi oameni din România importanţi, prin interpuşi, au speculat bursa de la Toronto şi multe alte jocuri, inclusiv jocuri de extra-finanţare care au fost făcute cu complicitatea guvernărilor de toate culorile. Dacă titularii erau reprezentanţii unor companii prestigioase, mai presus de orice bănuială, unor multinaţionale care respectă eticheta, am fi putut discuta cu totul altfel. Noi avem însă acţionari dovedit a fi speculanţi, alţii dovedit că au reuşit să prăbuşească piaţa financiar-bancară din Statele Unite", a spus Guşă.

România, această Botswana a exploatărilor aurifere din Carpaţi

Beny Steinmetz controlează a doua avere din Israel, avere făcută în principal din comerţul cu diamante în Africa de Sud, Namibia, Botswana şi India. Pe lângă diamante şi operaţiuni miniere, familia Steinmetz are afaceri în imobiliare, industria financiară şi sectorul petrolului şi gazelor naturale.

Aflăm din presă că dl Steinmetz este acuzat că a cumpărat politicieni. Nu pe cei români (politicienii noştri sunt responsabili şi de necumpărat, sigur, cu excepţia lui Fenechiu, Silaghi, Vosganian, Videanu, Severin, Ion Oltean dar aceştia sunt cazuri singulare şi nu sunt reprezentativi pentru Sistem). Ci politicieni din Guinea.

La domiciliul din Geneva a lui Steinmetz au loc percheziţii. Razia a fost dispusă de procurorii din Geneva la solicitarea guvernului din Guineea, dar poliţiştii nu au ridicat niciun document în urma percheziţiei, publică Realitatea.

Guvernul din Guineea anchetează modalitatea în care o societate minieră deţinută de Steinmetz BSG Resources, a obţinut licenţa minieră pentru de minereu de fier Simandou din Guineea, unul dintre cele mai mari din lume. BSG Resources deţine 51% din acţiunile zăcământului.

BSG Resources este unul dintre acţionarii principali ai Gabriel Resources, companie înregistrată în Canada.

Gabriel Resources deţine 80% din Roşia Montană Gold Corporation. România, prin Minvest Deva, deţine restul de acţiuni. Am jucat un pic mai prost decât guvernanţii din Guineea, care au cedat doar 51% din fierul lor...

BSG Resources este investigaţia sub acuzată de dare de mită în schimbul obţinerii licenţelor miniere în Guineea.

"Miliardarul Beny Steinmetz este investigat pentru afaceri necurate cu aur, desfăşurate în state din lumea a treia, prin coruperea demnitarilor publici. Numele României nu este încă pronunţat în mod expres", declară senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu.

Tot la cererea guvernului din Guineea, procurorii din Geneva au declanşat în luna august o investigaţie privind firma Onyx Financial Advisors UK. Poliţia a efectuat o percheziţie la birourile din Geneva ale Onyx. Onxy are sediul la Londra, iar CEO-ul companiei, Dag Cramer, este de asemenea director în cadrul BSG Resources.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor