România, sub ape. Reacţia lui Iohannis: E o situaţie gravă, inundaţiile s-au soldat cu pierderi de vieţi omeneşti

Preşedintele Klaus Iohannis (presidency.ro)
Dana Moraru
24.06.2020

Preşedintele României Klaus Iohannis a dat asigurări, miercuri, că autorităţile române se vor implica în a-i ajuta pe toţi cei care au fost afectaţi de inundaţiile grave ce au lovit în ultimele zile anumite regiuni ale ţării, provocând daune materiale serioase în multe gospodării şi pierderi de vieţi omeneşti.

„În plină criză sanitară cauzată de epidemia de COVID-19, avem, iată, şi o altă situaţie gravă, cu consecinţe pe termen lung pentru toţi cei aflaţi în aceste zone sinistrate.

Vreau să transmit un mesaj de solidaritate familiilor greu încercate. Autorităţile depun toate eforturile pentru a-i ajuta pe oameni, pentru a le proteja pe cât posibil gospodăriile şi a le asigura celor afectaţi ceea ce au nevoie în aceste momente dramatice.

Este tragic că aceste fenomene meteorologice extreme s-au soldat cu pierderi de vieţi omeneşti şi transmit condoleanţe familiilor îndoliate”, a transmis preşedintele ţării.

Cu acest prilej, Iohannis a anunţat că o parte semnificativă din fondurile europene de care va beneficia România în următorul exerciţiu bugetar 2021-2027 va trebui să fie direcţionată către proiecte legate de combaterea schimbărilor climatice, aşa numitul Pachet Green Deal, propus de Comisia Europeană.

„Împreună cu Guvernul, vom face demersurile necesare astfel încât proiecte de acest tip să poată fi implementate şi să aibă drept efect prevenirea unor inundaţii similare cu cele din aceste zile sau chiar unele mult mai grave”, a precizat şeful statului în cadrul unei declaraţii de presă făcută la Palatul Cotroceni, adăugând că, „din nefericire, inundaţiile cu consecinţe grave sunt fenomene care se repetă frecvent în România şi trebuie să fim mult mai bine pregătiţi în a le gestiona”.

„Soluţiile există şi ele vor trebui puse în aplicare. Ceea ce vedem acum este consecinţa amplificării schimbărilor climatice şi a ignorării timp de ani de zile a acestor pericole. Odată cu schimbările climatice, apar din ce în ce mai multe fenomene meteo extreme şi în ţara noastră.

Luna iunie, de exemplu, a acestui an a fost cea mai ploioasă din ultimii 60 de ani, fapt care a generat inundaţii severe şi numeroase probleme într-un interval de timp foarte scurt. Este imperativă o schimbare rapidă de abordare pentru a putea răspunde eficient unor situaţii de o asemenea amploare. Va trebui să depăşim mentalitatea că e suficient să construim încă câteva diguri pentru a stopa inundaţiile. Digurile nu sunt suficiente.

Această schimbare de mentalitate despre care vorbeam este obligatoriu să aibă loc acum pentru a evita aceste drame pe care oamenii le trăiesc în fiecare an când avem ploi abundente”, a mai declarat Klaus Iohannis.

Nu în ultimul rând, preşedintele a subliniat că printre soluţiile „la îndemână” cu efecte benefice atât pentru mediul înconjurător, cât şi pentru protecţia malurilor cursurilor de apă, din perspectiva combaterii inundaţiilor se numără şi „conservarea fondului forestier şi campanii susţinute de împădurire”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor