România, răspuns ferm pentru canadieni - vizele trebuie eliminate în 2017
alte articole
Guvernul Cioloş a refuzat oferta autorităţilor din Canada cu privire la ridicarea vizelor pentru cetăţenii români care vor să călătorească în această ţară, relatează digi24.ro.
Potrivit sursei citate, canadienii au transmis guvernelor de la Bucureşti, cât şi celui de la Sofia, propunerea ca vizele să fie eliminate etapizat, cel mai târziu până în mai 2018. Spre deosebire de autorităţile bulgare, oficialii de la Bucureşti nu au fost mulţumiţi de termenul limită mai 2018 şi au cerut o dată fermă în 2017 pentru eliminarea vizelor pentru români.
Reamintim că surse guvernamentale au precizat, vineri, pentru Mediafax, că România doreşte obţinerea unei date ferme privind eliminarea vizelor în 2017.
"Această intenţie a fost exprimată încă din vară după vizita premierului Dacian Cioloş la Ottawa, care de altfel a şi iniţiat discuţiile privitoare de ridicarea vizelor cu premierul Justin Trudeau. Decizia luată de canadieni şi datele pe care le-a comunicat Guvernului bulgar au fost, de altfel, propuse şi României, în cadrul unei convorbiri telefonice avute ieri (joi - n.r.) între premierul român şi Justin Trudeau, înainte ca premierul Canadei să comunice cu guvernul de la Sofia'', au declarat, la rândul lor surse din interiorul Guvernului Cioloş pentru Mediafax.
Mai amintim că oficialii canadieni pregătesc ridicarea vizelor pentru România şi Bulgaria pentru a nu pune în pericol ratificarea acordului de liber-schimb UE-Canada, acord extrem de contestat de activiştii de mediu şi pentru democraţie. Principala nemulţumire a acestora a fost legată de includerea în cadrul tratatului a mecanismului denumit "Investor-State Dispute settlement" (ISDS) care le va permite corporaţiilor să cheme guvernele ţărilor semnatare în faţa unor instanţe private de arbitraj, dacă acestea adoptă legi (reglementări) care pot afecta profitul companiilor (cum ar fi creşterea salariului minim pe economie, interzicerea fracturării hidraulice etc.). Recent, acest mecanism ISDS ar fi fost îmbunătăţit, susţine Comisia Europeană.
În cazul în care un parlament naţional refuză să ratifice acordul, votul său ar avea efectul unui veto, iar România şi Bulgaria au avertizat deja că vor face uz de această prerogativă dacă regimul vizelor nu va fi liberalizat.
Acordul dintre Canada şi blocul comunitar ar trebui semnat la finele lunii octombrie, în cadrul unui summit la care este invitat şi premierul Justin Trudeau.