România poate fi copleşită de ceea ce se întâmplă pe pieţele financiare, crede Dăianu

Epoch Times România
18.05.2012

România poate fi copleşită de ceea ce se întâmplă pe pieţele financiare, iar dacă nu se vor lua măsuri de prevenire a reîngheţării pieţelor, fie că Grecia rămâne sau va ieşi din zona euro, lucrurile se pot înrăutăţi, a declarat, la RFI România, fostul ministru de Finanţe Daniel Dăianu.

"Finanţele publice ale României sunt într-o stare mult mai bună decât cu ani în urmă. (...) Dar România poate fi copleşită de ceea ce se întâmplă pe pieţele financiare, iar dacă nu va exista decizie, adică intervenţie decisivă pentru a preveni reîngheţarea pieţelor financiare, dacă nu vor exista măsuri care să limiteze stricăciunile, fie că Grecia rămâne, fie că va ieşi din zona euro, ne putem aştepta chiar la mai rău decât observăm în momentul de faţă", a spus Dăianu.

În opinia acestuia "o ieşire a Greciei din zona euro ar însemna de fapt declararea unui faliment efectiv. Grecia este într-un faliment organizat al economiei, care este ţinută pe perfuzii. Declararea efectivă a falimentului ar însemna pentru grupuri bancare europene, pentru alte ţări membre ale Uniunii Europene consemnarea de pierderi efective. (...) Pierderile devenite efective ar scoate la iveală o deteriorare puternică a bilanţurilor".

Dăianu atrage atenţia că mai există un risc, dacă Grecia iese din zona euro: contagiunea.

"Intervine un alt aspect, o accentuare a contagiunii, cu repercusiuni majore, întrucât Grecia este o parte mică a Uniunii Europene, a zonei euro, în timp ce dacă procesul de contaminare ia amploare, este foarte complicat de a-l stăvili, atunci când se pune problema unei ţări precum Spania. Nu mai vorbesc de Italia", a menţionat Dăianu.

"Dincolo de contaminare, este crearea precedentului", mai precizează Daniel Dăianu. "Părinţii fondatori ai zonei euro nu au vrut să gândească la posibilitatea unei ieşiri din zona euro, pentru că de aceea nici aranjamentele nu au fost potrivite şi pentru un asemenea scenariu. Ieşirea Greciei ar crea un precedent. Nu puţini se vor întreba ce se va întâmpla cu Portugalia", afirmă analistul economic.

În privinţa modului în care s-ar putea realiza o ieşire a Greciei din zona euro, din moment ce tratatele europene nu prevăd această posibilitate, Daniel Dăianu e de părere că "tratatele nu sunt precum Vechiul sau Noul Testament, care şi acelea pot fi interpretate. Tratatele nu sunt de nemişcat. (...) Tratatele nu sunt date pentru totdeauna. Viaţa bate un tratat! Finalmente, se modifică o legislaţie europeană, tocmai pentru a ţine cont de ceea ce te obligă realitatea să faci".

În opinia lui Daniel Dăianu, "marea provocare este cum se vor limita stricăciunile, fie că Grecia rămâne în zona euro, fie că iese. Şi când spun limitarea stricăciunilor, nu mă gândesc numai la programul de corecţie fiscală în Grecia. Şi el impune corecţii (...). Trebuie să te gândeşti la un plan de restructurare economică a acestei ţări, întrucât Grecia nu are posibilitatea instrumentului de corecţie care este cursul de schimb. O restructurare economică de o asemenea amploare nu se poate face în doi-trei ani, este o naivitate! Este un demers pe termen lung, care nu trebuie să implice numai austeritate. Este un drum către pierzanie, dacă unei populaţii îi transmiţi într-o democraţie că opt-zece ani de acum înainte, ceea ce este un termen cu totul şi cu totul aproximativ, va trebui să treacă printr-un purgatoriu. Trebuie să acorzi şi perspectiva de revenire".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor