România, pe ultimul loc în Europa la donarea de sânge. Românilor le e frică de ace şi boli

Românilor le este teamă să doneze sânge, deşi sunt conştienţi că dacă ar face-o ar putea salva mulţi bolnavi. Doar un sfert dintre cei care trăiesc în mediul urban au făcut acest gest măcar o dată în viaţă, arată un studiu recent, relatează Ştirile protv.
Statisticile arată că România este pe ultimul loc în Europa în ceea ce priveşte donarea de sânge şi acest lucru se simte din plin în spitale. Medicii sunt nevoiţi uneori să amâne operaţii din cauza lipsei de sânge. Situaţia este cu atât mai gravă în lunile de vară, când oamenii sunt plecaţi în concediu.
În centrul de donare al Spitalului Universitar din Capitală în prima lună de vară doar 150 de persoane au donat sânge, aceasta în condiţiile în care spitalul are nevoie zilnic de zeci de litri pentru urgenţe, precum şi pentru operaţiile programate.
Prof. dr. Horia Bumbea, medic primar hematologie a afirmat: „Atunci când nu există cantitatea necesară de sânge, operaţia poate să fie amânată, donarea de sânge se face în România la standarde corespunzătoare.”
Deşi donarea de sânge salvează vieţi, din păcate, puţini români donează sânge. Un studiu realizat de Societatea Română de Marketing şi Cercetarea Opiniei Publice arată că 56% dintre români au temeri legate de actul donării, sunt reticenţi şi nu donează. Au frică de ace, de sânge, manifestă teamă de spitale, de posibilitatea de a lua o boală sau infecţii din centrele de donare etc.
4 din 10 români din mediul urban au declarat că au donat sânge vreodată, însă doar 17% în ultimul an.
32% dintre participanţii la studiu au punctat lipsa informaţiilor referitoare la donarea de sânge, iar 18 % au spus că nu sunt motivaţi dacă nu trebuie să doneze pentru cineva apropiat.
În încercarea de a strânge cât mai mulţi donatori, statul oferă o zi liberă de la serviciu, 50% reducere la transportul în comun şi un card în valoare de 69 de lei. Iar zilele acestea Ministerul Finanţelor oferă condiţii preferenţiale pentru donatorii care cumpără titluri emise de stat: vor beneficia de dobânda cea mai mare, de peste 7%. Timp de 3 zile, oameni pot merge să doneze chiar în centrul mobil din incinta ministerului.
În plus, după donare, sângele este împrospătat, iar imunitatea organismului creşte. Cu toate acestea, doar 36% dintre donatori fac acest lucru pentru beneficiile aduse sănătăţii lor.
Cu 2 zile înainte de donarea de sânge nu trebuie să consumaţi alcool. Este însă recomandat să mâncaţi cu o oră şi jumătate înainte de a veni la centru, dar să nu fumaţi. Persoanele cu boli cronice care urmează un tratament nu sunt eligibile pentru donare. Vorbim aici inclusiv de cei care au suferit un AVC sau sunt hipertensivi.