Revoluţia culturală, genocidul lui Mao

Genocid in China
Genocid in China (FOTO - 2003. Sin Copyright. Memoria-Pamiat)

În anul 1966, marele "cârmaci" al Chinei comuniste, Mao Zedong, lansa Revoluţia Culturală, o epocă de teroare ce a durat un deceniu şi a lăsat în urmă milioane de victime, o generaţie traumatizată, dar şi o mână de nostalgici care mai cred şi astăzi în idealurile tinereţii lor, mai ales că responsabilii de partid nu au avut niciun interes să facă lumină pe deplin asupra acestei perioade tenebroase.

Sub pretextul că "reprezentanţii burgheziei" s-au infiltrat la toate nivelurile în structurile Partidului Comunist, Mao a dezlănţuit, la 16 mai 1966, o "vânătoare de vrăjitoare", asmuţind tineretul şi muncitorii contra elementelor "deviaţioniste", termen destul de vag încât să permită nenumărate abuzuri.

Adevăratul scop al lui Mao era lupta pentru putere, el vizând să-şi înlăture pe fondul acestei mişcări principalii rivali politici, printre care şi pe seful de atunci al statului, Liu Shaoqi.

În mai puţin de două săptămâni apărea prima organizaţie studenţească de Gărzi Roşii, iar până în august, în mişcare se înrolaseră peste un milion de studenţi, ţărani, soldaţi şi muncitori, care aveau în permanenţă asupra lor "Cărticica roşie" ce cuprindea preceptele lui Mao.

"... eram cu toţii soldaţii preşedintelui Mao", îşi aminteşte Lu Lian, care avea 20 de ani când s-a alăturat mişcării.

Reeducare la ţară

Comitetul central de partid trasează obiectivul principal - "denunţarea celor patru vechituri - vechile idei, vechea cultură, vechile tradiţii şi vechile obiceiuri".

Este epoca delaţiunilor, oamenii fiind daţi pe mâna gărzilor la cel mai mic semn de abatere de la ideologia maoistă. Un contact cât de mic cu Occidentul era motiv suficient pentru a fi denunţat ca trădător, dar alteori era suficient un gest, o greşeală în redarea unui caracter chinezesc de importanţă simbolică sau păcatul de neiertat de a nu fi amplasat cât mai sus pe perete portretul lui Mao.

Victimele erau bătute, violate, torturate şi ucise, în timp ce armata lui Mao distrugea fără milă temple seculare, antichităţi nepreţuite, dar şi cărţi sau instrumente muzicale.

Mao reuşeşte să-şi atingă scopul abia în 1968, când Liu Shaoqi este înlăturat din toate funcţiile şi trimis la închisoare, unde moare un an mai târziu. Este momentul în care decide să preia din nou controlul asupra situaţiei, iar milioane de oameni - inclusiv membri ai Gărzilor Roşii şi intelectuali - sunt trimişi la ţară pentru a fi reeducaţi de "ţăranii săraci".

Pentru o documentată cronică a crimelor Partidului Comunist chinez, accesati aici.