Retrospectivă Epoch Times 2012: Reîntregirea salariilor bugetarilor, de la promisiuni la fapte. Ce au pierdut angajaţii la stat

După ce experţii de la Fondul Monetar Internaţional au anunţat, în primăvară, că este posibilă o creştere modestă a salariilor bugetarilor numai dacă vor permite condiţiile economice, politicienii s-au întrecut în a face promisiuni despre reîntregirea veniturilor reduse cu un sfert din cauza crizei.
Bani (ChinaFotoPress / Getty Images)
Cristina Boiangiu
17.12.2012

După ce experţii de la Fondul Monetar Internaţional au anunţat, în primăvară, că este posibilă o creştere modestă a salariilor bugetarilor numai dacă vor permite condiţiile economice, politicienii s-au întrecut în a face promisiuni despre reîntregirea veniturilor reduse cu un sfert din cauza crizei.

Angajaţii la stat au tot aşteptat să primească înapoi banii “tăiaţi” din salarii în 2010, dar în 2012 au avut parte doar de o singură majorare, în luna iunie, cu 8%. O altă, de 7,4%, a intrat în vigoare din decembrie, dar va fi resimţită abia în ianuarie 2013, când oamenii îşi vor încasa banii pe luna anterioară.

Specialiştii în economie au atras atenţia că puterea de cumpărare a bugetarilor va fi mai scăzută decât în 2010, chiar dacă ei îşi vor recupera integral cei 25% “tăiaţi” din salarii, pentru că în ultimii doi ani inflaţia a crescut. Guvernanţii nu au mai pus la socoteală şi o indexare a salariilor cu rata inflaţiei, aşa că angajaţii la stat vor trebui să se mulţumească doar cu recuperarea unui sfert din salarii.

Obiectiv politic al PDL

În primăvară, fostul premier Emil Boc a declarat că reîntregirea salariilor bugetarilor este un obiectiv politic al coaliţiei şi al democrat-liberalilor, însă a precizat că Guvernul va decide când anume va fi pusă în practică această promisiune.

„Preocuparea majoră a PDL şi a coaliţiei este reîntregirea salariilor bugetarilor. Este vorba de un angajament politic al coaliţiei, pe care l-am făcut încă din 2010”, a afirmat Emil Boc.

Fostul prim-ministru a spus că o recuperare a salariilor bugetarilor este posibilă întrucât „România şi-a respectat punct cu punct angajamentele pe care le-a luat cu privire la cheltuielile de personal, conform celor discutate cu organismele internaţionale”.

În schimb, Victor Ponta, când a ajuns la conducerea Executivului, a afirmat că nu a găsit prevăzuţi, în niciun capitol bugetar al precedentului Guvern, bani pentru creşterea salariilor şi returnarea sumelor încasate ilegal din pensii.

Liderul social-democrat a menţionat atunci că Guvernul USL va găsi banii necesari reîntregirii salariilor. “Asta se negociază în acest moment cu FMI. Bineînţeles că trebuie găsiţi, pentru că slavă domnului, avem de unde tăia. Bineînţeles, se vor supăra nişte baroni pedelişti, se vor mai supăra nişte preşedinţi de la UDMR, dar sunt locuri unde cheltuielile nu sunt deloc necesare, mai ales în perioada campaniei electorale”, a explicat premierul.

La începutul lunii mai, Guvernul a anunţat că angajamentul primului - ministru Victor Ponta este acela ca reîntregirea salariilor bugetarilor să aibă loc în două tranşe, până la finalul anului 2012.

"Prima dintre acestea, de 8%, va fi acordată începând cu 1 iunie 2012, iar a doua etapă de majorare va fi cel mai târziu în decembrie 2012", se arată într-un comunicat al Guvernului.

Şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks, a declarat că cea de-a doua majorare a salariilor bugetarilor, până la recuperarea lor, va avea loc anul viitor, urmând ca în acest an să fie operată o majorare de 8%. "Noul guvern a decis să acorde o creştere de 8% a salariilor, urmând ca ceea ce rămâne până la recuperare să fie acordat anul următor", a precizat Franks.

Bugetarii vor avea aceleaşi venituri din anul 2010 abia în a doua jumătate a anului 2013, urmând, după indexarea de opt procente din acest an, să fie reevaluate salariile din fiecare domeniu bugetar, a anunţat, tot în luna mai, senatorul liberal Varujan Vosganian, fost ministru de finanţe.

După prima şedinţă a noului Guvern, ministrul Finanţelor, Florin Georgescu, a anunţat de la Palatul Victoria, că bugetarii afectaţi de reducerile salariale vor reveni la salariul nominal din iunie 2010 în luna decembrie a acestui an.

Pe de altă parte, secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat că partidul său nu înţelege de ce guvernul Ponta nu majorează salariile actuale ale bugetarilor cu 16% în luna iunie, deoarece această majorare ar fi fost deja negociată cu FMI.

"Preşedintele României, guvernul Boc şi guvernul Ungureanu, cei doi premieri au vorbit în ultimele trei luni de reîntregirea salariilor de la 1 iunie. A fost chiar avansat procentul de 16%. Cu FMI a fost deja negociată această majorare, această revenire, această reîntregire a salariilor, de aceea pentru noi este de neînţeles, la vedere, transparent, de ce nu se reîntregesc salariile cu 16 procente, ci doar cu 8%", a afirmat Oltean.

Liderul PDL a considerat că această majorare cu doar 8% a salariilor din sistemul bugetar ar putea fi dovada unei neîncrederi a FMI în guvernul Ponta.

Pierderile bugetarilor

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat că bugetarii vor pierde, de fapt, o bună parte din banii pe care urmează să-i primească prin procentul de 8% acordat pentru reîntregirea salariilor, din cauza faptului că actualul Executiv "fugăreşte leul, cursul începe să fie scăpat de sub control", iar Guvernul nu are nicio viziune pentru a păstra stabilitatea economico-financiară lăsată de guvernările democrat-liberale.

" În fiecare zi, prin faptul că acest guvern fugăreşte leul, iar cursul începe să fie scăpat de sub control, toţi bugetarii vor pierde prin inflaţie şi prin curs o bună parte din cei 8% pe care îi vor primi. Guvernul nu este credibil şi nu are niciun fel de viziune de a păstra această stabilitate pe care o avem", a declarat Emil Boc.

Promisiuni de campanie

În campania electorală pentru alegerile locale, partidele s-au întrecut a promite reîntregiri de salarii şi pensii.

Preşedintele Partidului Conservator, Daniel Constantin, a declarat că prioritatea numărul unu a actualei guvernări este crearea de noi locuri de muncă şi reîntregirea pensiilor şi salariilor bugetarilor.

El a arătat că Guvernul condus de Emil Boc "i-a umilit pe români" şi a produs tensiuni în întreg spectru politic al României, întrucât "a luat decizii ostile, fără să-i consulte", motiv pentru care Guvernul condus de Victor Ponta va îndrepta greşelile făcute.

După alegeri, plenul Senatului a aprobat proiectul de lege prin care bugetarii urmează să îşi recupereze sumele tăiate din salarii în iunie 2010.

Majorarea salariilor bugetarilor se va face, potrivit proiectului de lege iniţiat de Guvernul Ponta, în două etape - cu 8% începând cu 1 iunie 2012 faţă de nivelul acordat pentru luna mai 2012 şi cu 7,4% începând cu data de 1 decembrie 2012 faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012.

Curtea Constituţională a emis, pe 25 iunie 2010, o decizie prin care constata că măsura de restrângere a unor drepturi ale personalului bugetar poate avea doar caracter temporar, fiind obligatorie revenirea la nivelul iniţial al acestor drepturi.

Ministrul de Finanţe, Florin Georgescu, a precizat, după negocierile cu FMI, că s-au asigurat sumele necesare pentru reîntregirea salariilor bugetarilor, returnarea CASS al pensionarilor, pentru indemnizaţiile persoanelor cu dizabilităţi şi pentru arieratele administraţiei locale.

În acelaşi timp, liderul PDL Adriean Videanu a atras atenţia asupra faptului că o creştere economică de 0,5% în acest an va face ,,imposibilă” a doua etapă de creştere a salariilor bugetarilor.

,,Vreau să atrag atenţia asupra faptului că o creştere economică de 0,5% în acest an va face imposibilă a doua etapă de creştere a salariilor bugetarilor. Cu alte cuvinte, guvernul chiar dacă nu a majorat salariile la 1 iunie ale bugetarilor cu procentul pe care noi ( PDL n.r.) îl negociasem cu FMI nu are dreptul să îi mintă pe bugetari. Şi atragem atenţia riscului de a nu putea întregi salariile bugetarilor în anul 2013 aşa cum guvernul s-a angajat, datorită unei premize optimiste de creştere a PIB”, a susţinut fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu.

La rectificarea bugetară din august, Ponta a declarat că principalele alocaţii bugetare stabilite sunt: reîntregirea salariilor bugetarilor şi restituirea acelor părţi din pensii încasate în mod ilegal, alocaţiile însoţitorilor persoanelor cu dizabilităţi şi angajarea a 564 de judecători şi grefieri.

Ministrul de Finanţe Florin Georgescu a afirmat că „este o speculaţie fără fond” informaţia vehiculată de unele persoane, care spun că guvernul amână aprobarea bugetului de stat pe 2013 întrucât nu ar fi bani pentru reîntregirea salariilor.

„Este o speculaţie fără fond că nu ar fi bani pentru reîntregirea salariilor. Bani sunt, pentru că practic se va aplica în prima lună a anului viitor bugetul din acest an indexat cu rata inflaţiei. Există mecanisme bugetare prin care se pot redistribui între luni sumele necesare pentru majorarea promisă”, a declarat Florin Georgescu.

La începutul lui octombrie, plenul Camerei Deputaţilor a aprobat proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă referitoare la adoptarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale.

OUG, care îşi produce deja efectele, prevedea creşterea salariilor cu 8% începând cu data de 1 iunie 2012 şi cu 7,4% începând cu 1 decembrie 2012.

Ministrul delegat pentru Dialog Social Liviu Pop a anunţat că Guvernul va face o nouă rectificare bugetară. Totodată, el a precizat că prioritare sunt ministerele Muncii, Educaţiei şi Sănătăţii, iar la rectificare vor fi prevăzuţi şi banii pentru reîntregirea salariilor bugetarilor.

Premierul a anunţat tot în octombrie că a constatat că fosta administraţie a aprobat un buget din care lipseşte finanţarea aferentă ultimelor 45 de zile din acest an.

De asemenea, Ponta a asigurat că există fonduri pentru reîntregirea salariilor bugetarilor, pentru rambursarea către pensionari a unei cote din contribuţiile de asigurări de sănătate percepute nelegal şi pentru alocaţiile pentru mame.

Victor Ponta trebuie să-şi dea demisia în urma declaraţiilor conform cărora construcţia bugetară actuală nu prevede nicio resursă în ultimele 45 de zile ale anului, a declarat deputatul Gheorghe Ialomiţeanu.

Reprezentantul PDL este de părere că guvernul minte în legătura cu problemele economice grave prezentate de Victor Ponta. El consideră că, dacă într-adevăr existau, acestea trebuiau prezentate încă de la preluarea mandatului.

A doua reîntregire

De la 1 decembrie, s-a aplicat cea de a doua etapă de reîntregire a salariilor bugetarilor cu 7,4%, după ce acestea au fost diminuate cu 25% în 2010 din cauza crizei.

Majorarea se acordă conform ordonanţei privind recuperarea reducerilor salariale din iunie 2010 şi va fi simţită de bugetari abia în ianuarie 2013, când vor încasa remuneraţiile pe luna decembrie.

Bugetul de cheltuieli pentru personalul angajat la instituţiile de stat nu va fi majorat în 2013, cu excepţia celor din sănătate şi educaţie, a anunţat premierul Victor Ponta.

"Vă spun de pe acum că nu creşte niciun buget la cheltuieli de personal, mai puţin, sigur, dacă este vorba de sănătate, situaţii speciale sau ceea ce avem de plătit la educaţie. La celelalte instituţii, începând cu structurile centrale, Parlament, Preşedinţie, Curţi Constituţionale, de Conturi, nu. Ne ţinem de cuvânt şi dăm mărirea salariilor sau, mai bine zis, reîntregirea salariilor, dar nu începem să dăm drumul la toate baierile pungii că o să rămânem cu ea goală pe la jumătatea anului", a declarat Ponta.

Ponta a precizat că măsurile privind salariile bugetarilor şi returnarea taxei auto pot fi aplicate doar după aprobarea bugetului în Parlament, estimată să aibă loc după 20 ianuarie.

Ponta a dat asigurări că există fonduri alocate pentru reîntregirea salariilor bugetarilor, de la 1 decembrie, cu 7,5%. Cu toate acestea, pentru luna ianuarie este prevăzut, prin lege, ca instituţiile să dispună de 1/12 din bugetul anului 2012. În această situaţie, anumite acte normative, a căror aplicare a fost amânată de Guvernul Boc, nu vor putea fi respectate, în lipsa unui buget aprobat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor