Resursele FGDB erau, la sfârşitul lunii noiembrie, de 2,96 miliarde de lei

Epoch Times România
17.12.2012

Resursele Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar (FGDB) erau de 2,96 miliarde de lei la sfârşitul lunii noiembrie, se arată într-un comunicat al Fondului.

Fondul precizează că finanţarea garantării depozitelor o asigură industria bancară, prin contribuţii stabilite procentual asupra valorii depozitele garantate, precum şi FGDB însuşi din valorificarea prin plasamente pe piaţa financiară (inclusiv în titluri de stat pentru finanţarea deficitului public) a resurselor acumulate. În cazul în care resursele FGDB s-ar dovedi insuficiente pentru onorarea plaţilor de compensaţii, acesta poate recurge, în ordine, la completarea resureselor prin solicitarea de contribuţii suplimentare de la băncile membre, emisiunea pe piaţa de titluri în nume propriu şi, ca ultimă resursă, împrumutul de la Ministerul Finanţelor.

”Plafonul de garantare a depozitelor, de 100.000 de euro per deponent, per bancă este acelaşi în toate ţările Uniunii Europene, începand cu anul 2011. Prin definiţie, plafonul de garantare este un beneficiu în favoarea exclusivă a persoanelor fizice şi juridice prevăzute de lege ca având dreptul la compensaţii şi nicidecum a băncilor ale căror cheltuieli cu asigurarea depozitelor au crescut”, se spune în comunicatul FGDB.

Potrivit FGDB, pentru protecţia pieţei unice şi evitarea migrării capitalului, "legiuitorul european a considerat demn pentru deponenţii în bancile celor 27 state membre să nu existe diferenţe între condiţiile de garantare a depozitelor, diferenţe care ar favoriza concurenţa neloială între băncile prezente în Uniunea Europeană".

”În dezbaterile publice care au loc de câteva zile pe tema situaţiei create de acordarea ilegală a unor credite s-au facut afirmaţii potrivit cărora băncile din România au cunoscut avantaje de la jumătatea anului 2009, printre care şi creşterea plafonului pe care îl acoperă statul prin fondul de garantare la 100.000 de euro. S-a lansat ideea că astăzi, dacă o bancă dă faliment, persoanele fizice sunt asigurate de statul roman”, se spune în comunicat.

Astfel, "pentru corecta informare a deţinătorilor de economii la instituţiile de credit din România şi, în general, a opiniei publice, Fondul de Garantare a Depozitelor în FGDB consideră necesar să clarifice aspectele eronat prezentate: FGDB protejează depozitele persoanelor fizice şi ale anumitor categorii de persoane juridice la băncile româneşti, în conformitate cu obligaţiile sale legale. În acest context, el asigură plata compensaţiilor către deponenţii garantaţi în cazul în care banca nu mai poate ramburasa acestora depozitele".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor