REPER cere USR să o retragă pe Lasconi din cursa pentru Cotroceni

Elena Lasconi (Facebook/elenalasconi.romania)
Ana Ion
18.03.2025

Partidul REPER cere USR-ului retragerea Elenei Lasconi din cursa pentru Cotroceni şi susţinerea lui Nicuşor Dan. REPER transmite că primarul capitalei este unicul candidat pro-european cu şanse reale de a opri ascensiunea extremismului şi atrage atenţia că divizarea taberei reformiste, din cauza orgoliilor, riscă să lase drum liber spre câştigarea turului 1 unui candidat care ameninţă valorile europene, statul de drept şi democraţia.

Redăm comunicatul REPER:

REPER cere USR să arate că România e mai presus de orgoliul de partid.
Democraţia nu este doar despre ce ne dorim noi, ci despre ce are nevoie România. Nu este despre ambiţii personale sau calcule de partid, ci despre binele comun şi şansa fiecărui român de a trăi într-o ţară liberă, echitabilă şi prosperă. Astăzi, acest bine comun cere unitate, nu competiţie. Cere responsabilitate, nu orgolii.

Partidul REPER solicită Partidului USR să îşi retragă candidata din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Nicuşor Dan, singurul candidat pro-european cu şanse reale de a opri ascensiunea extremismului.

Nicuşor Dan nu este doar un nume într-o competiţie electorală. Este omul care a demonstrat, prin fapte, că administraţia se poate schimba. Că lupta pentru integritate şi competenţă poate fi câştigată. Că politica nu este despre privilegii şi funcţii, ci despre responsabilitate şi construcţie.

Toate sondajele arată limpede: Nicuşor Dan este singura opţiune viabilă a forţelor democratice pentru turul al doilea. Cu toate acestea, divizarea taberei reformiste, din cauza orgoliilor, riscă să lase drum liber spre câştigarea turului 1 unui candidat care ameninţă valorile europene, statul de drept şi democraţia însăşi. În trecut, REPER a arătat că ştie să facă pasul în spate atunci când interesul României o cerea.

Acum este momentul ca USR să arate aceeaşi maturitate politică.

”România se află într-un moment de răscruce. Mai mult ca oricând, trebuie să ne gândim nu la interesele de partid, ci la viitorul ţării. Asta înseamnă să avem curajul de a face alegerile corecte, chiar şi atunci când ele nu sunt uşoare.

Democraţia nu se apără doar cu discursuri, ci cu decizii ferme. Astăzi, avem o singură alegere corectă: să ne unim în jurul unui candidat care poate câştiga această luptă. Iar acel candidat este Nicuşor Dan”, a declarat Camelia Sălcudean, preşedinta interimară REPER.

Partidul REPER continuă să lupte pentru o Românie europeană, dreaptă şi puternică. Iar această luptă trebuie dusă împreună, pentru că democraţia nu se apără cu vorbe şi promisiuni, ci cu alegeri punctuale. Astăzi, decizia corectă este clară: Nicuşor Dan, preşedintele României, transmite REPER.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor