Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare, în insolvenţă
Guvernul a aprobat o Ordonanţă de Urgenţă privind declanşarea procedurii insolvenţei la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN) din Drobeta-Turnu Severin, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial. Până în prezent, nu a fost adoptată o lege specială pentru procedura insolvenţei aplicabilă regiilor autonome, astfel că Guvernul a fost nevoit să aprobe această OUG.
”Având în vedere faptul că, în condiţiile de criză economică prelungită ale acestei perioade, precum şi luând în considerare premisele economice pentru anul 2013, se impune adoptarea de reglementări privind procedura insolvenţei regiilor autonome, care se confrunta cu situaţii de blocaj financiar, având ca efect apariţia stării de incapacitate de plată a datoriilor către diverşi creditori, în special bugetul de stat şi bugetul asigurărilor special”, se menţionează în document.
De asemenea, regia îşi păstrează dreptul de a-şi conduce activitatea, de a administra şi a dispune de bunurile din proprietatea sa.
Măsura excepţională este justificată prin faptul că Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare are nevoie de o protecţie juridică fiind o companie strategică a economiei naţionale, care operează cu instalaţii şi substanţe pentru producerea apei grele şi a produselor conexe, cu înalt grad de periculozitate şi complexitate.
“Incapacitatea de plată în care se află Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare Drobeta-Turnu Severin poate conduce la încetarea activităţii, fapt ce poate produce catastrofe ecologice, fiind ştiut faptul că în instalaţiile RAAN, sucursula Romag Prod, se vehiculează 500 tone de hidrogen sulfurat, gaz toxic, letal şi exploziv, ce trebuie ars, în caz de sistare a producţiei de apă grea rezultând o cantitate însemnată de SO2, substanţă ce produce ploi acide cu influenţe negative asupra mediului şi sănătăţii populaţiei din zonă, cu efecte transfrontaliere”, se arată în documentul publicat în Monitorul Oficial.
RAAN, în calitate de operator economic specializat, va avea totodată obligaţia de a menţine stocurile rezervă de stat de apă grea în cantitatea şi cu calitatea convenite în contractele de depozit, administratorul judiciar neputând denunţa aceste contracte. Astfel, regia va fi împrumutată din rezerva de stat cu cărbune energetic şi păcură.
Conform actului normativ, administratorul special urmeză a fi numit prin ordin al ministrului delegat pentru Energie.
RAAN produce apa grea necesară reactoarelor nucleare de la Cernavodă, dar furnizează şi căldură pentru oraşul Drobeta Turnu Severin. La 31 decembrie 2012, datoriile RAAN erau de 775,34 de milioane de lei, din care datorii la bugetul general consolidat – 11,453 de milioane de lei, credite bancare – 246,301 milioane de lei şi datorii către creditori comerciali, inclusiv la furnizori de apă, gaze, electricitate – 517,587 de milioane de lei.
Arieratele totalizau, la sfârşitul anului trecut, 111,763 de milioane de lei, din care datorii la bugetul local – 752.000 de lei şi datorii comerciale, inclusiv furnizori de apă, gaze, electricitate – 111,011 milioane de lei, iar creanţele erau de 99,139 de milioane de lei, din care clienţi pentru energia termică – 38.557 de milioane de lei şi alţi clienţi – 60,581 de milioane de lei.