Reacţia MApN privind o eventuală retragere a militarilor americani din România

Un soldat american înaintea ceremoniei de inaugurare a porţiunii româneşti a scutului antirachetă american Aegis Ashore, contruit la baza militară din Deveselu, România, 12 mai 2016. (Daniel Mihăilescu/AFP/Getty Images)
Redacţia
09.04.2025

Ministerul Apărării Naţionale a anunţat, marţi, că România nu a primit, deocamdată, nicio informare oficială din partea Statelor Unite cu privire la o posibilă retragere a aproximativ 10.000 de militari americani din România şi Polonia.

Potrivit MApN, parteneriatul României cu SUA „se bazează pe transparenţă, consultare şi bună credinţă, iar orice decizie majoră privind postura militară aliată se ia în spiritul cooperării şi al ataşamentului faţă de valorile promovate de Tratatul de la Washington”.

„În acest moment, în România sunt dislocaţi, în total, peste 1.700 de militari ai SUA, în principal la Mihail Kogălniceanu, Deveselu şi Câmpia Turzii”, se mai arată într-un comunicat de presă publicat marţi pe portatul instituţiei.

Redăm în continuare textul integral:

Cu privire la informaţiile apărute recent în spaţiul public privind o posibilă retragere a aproximativ 10.000 de militari americani din România şi Polonia, Ministerul Apărării Naţionale precizează că, până la acest moment, România nu a primit nicio informare oficială în acest sens din partea Statelor Unite. Ca atare, nu putem formula o poziţie oficială ca răspuns la informaţii bazate pe surse de presă.

Precizăm că relaţiile dintre România şi Statele Unite ale Americii sunt fundamentate pe un parteneriat strategic solid, bazat pe valori comune, încredere reciprocă şi o colaborare consolidată de peste două decenii în domenii-cheie, în special în ceea ce priveşte securitatea regională şi euroatlantică.

Toate acordurile bilaterale semnate în acest cadru – inclusiv cele care reglementează prezenţa militară a SUA în România – sunt în vigoare, sunt respectate şi adaptate permanent la evoluţiile de securitate din mediul regional.

Parteneriatul nostru cu SUA se bazează pe transparenţă, consultare şi bună credinţă, iar orice decizie majoră privind postura militară aliată se ia în spiritul cooperării şi al ataşamentului faţă de valorile promovate de Tratatul de la Washington.

Facilităţi strategice găzduite în bazele militare de pe teritoriul României, precum forţele americane staţionate în sistem rotational în Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu sau sistemul antirachetă Aegis Ashore instalat în Baza 99 Deveselu, care este integrat în sistemul antirachetă al NATO, reprezintă dovezi clare ale angajamentului comun româno-american pentru securitatea colectivă aliată.

Modernizarea şi extinderea Bazei 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, cu o investiţie a Guvernului României de peste 2,5 miliarde de euro, va transforma această locaţie într-un hub strategic pentru NATO în regiune, capabil să găzduiască până la 10.000 de militari români şi aliaţi. Investiţia României este structurată pe 20 de ani, cu aplicare în patru etape.

Exerciţiile militare comune, precum “Sea Shield 25”, aflat în desfăşurare în Marea Neagră şi pe teritoriul României, exerciţiu la care participă şi SUA cu echipamente de supraveghere aeriană şi ofiţeri de stat major, reprezintă un exemplu al cooperării extinse a României cu aliaţii. De altfel, în acest an sunt planificate mai multe exerciţii pe teritoriul României la care participă militari americani, cel mai important fiind SABER GUARDIAN 25 - planificat de USEUCOM.

Prezenţa forţelor americane pe teritoriul României, susţinută de investiţiile semnificative în infrastructura de apărare, întăreşte securitatea regională şi descurajează ameninţările externe.

În acest moment, în România sunt dislocaţi, în total, peste 1.700 de militari ai SUA, în principal la Mihail Kogălniceanu, Deveselu şi Câmpia Turzii.

La data de 26 martie, în Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, militarii Brigăzii a 2-a a Armatei SUA, Divizia 101 Aeropurtată „Task Force Strike” i-au înlocuit pe cei din Brigada 3, Divizia 10 Munte „Task Force Patriot”. Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu găzduieşte, la acest moment, peste 1.400 de militari din SUA.

În acelaşi timp, planurile regionale de apărare sunt implementate conform planificării NATO, iar România, în calitate de naţiune-gazdă, continuă să implementeze obligaţiile asumate.

România a fost una dintre primele ţări aliate care şi-au ridicat bugetul pentru apărare peste nivelul de 2% din PIB, depăşind constant şi angajamentul de a investi minimum 20% din alocări pentru înzestrarea cu tehnologie modernă, ceea ce demonstrează poziţia noastră fermă de a ne asuma responsabilităţi de securitate din ce în ce mai importante.

Ministerul Apărării Naţionale va continua susţinerea importanţei relaţiei transatlantice şi a parteneriatului strategic cu Statele Unite şi va rămâne dedicat întăririi cooperării în domeniul apărării şi securităţii, în care cele două părţi au înregistrat succese care au contribuit în mod direct la consolidarea apărării colective şi la promovarea valorilor democratice în regiune.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor