Raport sugerează cum să se contracareze spionajul cibernetic al Chinei
alte articole
Un grup de lucru organizat de Consiliul pentru Relaţii Externe (CRE) la New York, ce a avut drept scop discutarea securităţii informatice, a sugerat implicarea în negocieri multilaterale şi stabilirea unor norme internaţionale împotriva spionajul cibernetic chinez ce vizează Statele Unite.
Vorbitorii au subliniat necesitatea ca SUA să lucreze nu doar cu China, care a refuzat să ratifice Convenţia 2001 privind Tratatul Criminalităţii Informatice, dar, de asemenea, cu aliaţii SUA şi alte naţiuni.
În lumina întâlnirii liderului Partidului Comunist Chinez, Xi Jinping, cu preşedintele SUA, Barack Obama, vineri şi sâmbătă, vorbitorilor li s-au cerut sugestii referitoare la modul în care Obama ar trebui să abordeze acest subiect cu Xi.
Fostul secretar de stat adjunct şi director al securităţii naţionale, John D. Negroponte, a răspuns că în loc să admonestăm China pentru ceea ce face, "aş începe prin a spune: Uite, vrem să avem o ordine globală, sau vrem să împărţim acest loc în mai multe bucăţi disfuncţionale diferite?"
Negroponte, împreună cu alţi doi vorbitori, Samuel J. Palmisano, fostul preşedinte al consiliului de administraţie şi director executiv al IBM şi Adam M. Segal, un coleg senior pentru probleme legate de China la CRE, au fost coordonatorii grupului de lucru, întrunit pentru a face recomandări guvernului SUA privind securitatea şi politica cibernetică. Raportul în care s-au publicat rezultatul concluziile lor, a fost dat publicităţii joi.
Negroponte, de asemenea, a notat că recomandarea cheie a raportului, în cazurile de furtului de proprietate şi intelectual, a fost de a le include ca pe "o caracteristică standard" a negocierilor comerciale ale ţarii, declarând că Statele Unite are pârghii suficiente, deoarece naţiunile caută pieţele de export din SUA .
Raportul estimează că pierderile de proprietate intelectuală la nivel mondial pot totaliza până la 500 miliarde de dolari pe an.
Vorbitorii au reiterat, de asemenea, o constatare a raportului: ameninţarea cea mai critică în Statele Unite nu este un atac surpriză pe scară largă (un "Cyber Pearl Harbor"), dar acte continue de spionaj cibernetic mai mici, care fură informaţii importante.
Segal a reiterat că este puţin probabil lansarea unui atac chinez "din senin." Dar dacă China ar face acest lucru, ar fi probabil legat de "situaţii militare deja tensionate din strâmtoarea Taiwan sau Marea Chinei de Sud" şi nu ar fi nici o ambiguitate legată de limitele de acţiune acceptabile: SUA poate acţiona militar, diplomatic sau prin atacuri cibernetice.
Vorbitorii au subliniat că spaţiul cibernetic poate juca un rol critic în război şi Statele Unite ar trebui să se angajeze într-un "dialog semnificativ", cu multitudinea de aliaţi şi naţiuni cum ar fi China şi Rusia, şi să elaboreze convenţii de război internaţionale clar definite. "Ceea ce am putea crede că este în afara limitelor unui atac, chinezii îl pot vedea ca pe un atac perfect adecvat", a spus Segal.
Palsimano a afirmat că, deoarece China va acţiona în propriile interese, este mai bine de a aborda aceste negocieri la nivel economic. Din moment ce China nu are o creştere internă pentru a-i sprijini economia calată pe export, această ţară va trebui să folosească o tehnologie avansată şi internetul pentru a-şi controla productivitatea.
"Pentru comerţ, internetul este la fel de important pentru o companie din China, precum este pentru o companie americană - pentru a se extinde dincolo de economia lor naţională, au nevoie să se bazeze pe noi pentru un internet deschis."