Raport al Curţii de Conturi la Federaţia condusă de Elisabeta Lipă: Remuneraţii pentru consultanţi, bucătari, mecanici pe contracte de "activitate sportivă"

Un raport al Curţii de Conturi la Federaţia Română de Canotaj condusă de Elisabeta Lipă a constatat numeroase nereguli, pentru perioada 2021-2024, scrie G4Media. Printre problemele constatate se numără plăţi nejustificate pentru consultanţi, consilieri, bucătari şi mecanici, contracte atribuite fără respectarea prevederilor legale, dar şi conflicte de interese implicând conducerea federaţiei.
Principalele nereguli identificate de Curtea de Conturi:
1. Remuneraţii nejustificate pentru activităţi sportive
Au fost plătite sume neconforme în valoare totală de 1.751.975 lei, reprezentând remuneraţii pentru persoane încadrate prin contracte de activitate sportivă (consultanţi, consilieri, bucătari, mecanici, marangozi), fără documente justificative care să probeze desfăşurarea efectivă a activităţilor sau să definească obiectul concret al contractelor. De asemenea, nu au fost prezentate rapoarte de activitate sau rezultate clare.
Curtea solicită returnarea acestor fonduri către Agenţia Naţională pentru Sport, împreună cu penalităţile aferente.
2. Indemnizaţii sportive fără documente justificative
Au fost acordate indemnizaţii în valoare estimată de 664.330 lei pentru persoane încadrate în funcţii precum „consultant”, „bucătar”, „mecanic”, „operator” etc., fără ca acestea să facă parte din colective tehnice aprobate şi fără documente care să dovedească activitatea prestată sau competenţele tehnice în domeniul sportului.
Şi pentru aceste plăţi, Curtea de Conturi solicită recuperarea fondurilor.
3. Depăşirea pragului legal pentru achiziţii directe
În 2023, federaţia a achiziţionat direct echipamente (cabluri inox şi un ponton plutitor) în valoare de 452.000 lei fără TVA, depăşind limita legală de 270.120 lei. Furnizorul – firma Bluespirit Elite SRL – este deţinută integral de Federaţia Română de Canotaj, iar administratorul este Sandu Pop, secretarul general al federaţiei la acel moment
Articolul integral poate fi citit aici.