Rafael Nadal în formă maximă la circuitul ATP de la Roma (video)

Numărul doi în ierarhia mondială a început perfect competiţia romaneză, cu o victorie categorică, în două seturi, obţinută în faţa compatriotului său Pablo Carreno Busta, scor final 6-1, 6-1.
Marius Drăgoi
17.09.2020

alte articole

Tenismanul spaniol Rafael Nadal. (Getty Images)
Marius Drăgoi
17.09.2020

Tenismanul spaniol Rafael Nadal (34 ani, 2 ATP) a arătat o formă foarte bună în primul tur al turneului ATP Masters 1.000 de la Roma, veteranul sportului alb trecând fără emoţii de conaţionalul său, Pablo Carreno Busta (29 ani, 18 ATP), în două seturi, cu scorul de 6-1, 6-1.

Nadal, de nouă ori câştigător al circuitului de la Foro Italico, şi-a asigurat prezenţa în optimi după doar 73 de minute de joc efectiv. Pentru fostul lider mondial acesta duel a fost primul după o pauză de 200 de zile - ultima apariţie în circuitul profesionist având loc pe 29 februarie la Acapulco (Mexic), unde şi-a adjudecat al 85-lea trofeu al carierei.

De menţionat că oponentul său atinsese careul de aşi la Grand Slam-ul de la New York de săptămâna trecută - US Open.

În turul următor, Nadal va sta faţă în faţă cu învingătorul întâlnirii dintre canadianul Milos Raonic şi sârbul Dusan Lajovic.

Rezultate - turul 2:
Novak Djokovic (Serbia/N.1) - Salvatore Caruso (Italia) 6-3, 6-2
Filip Krajinovic (Serbia) - Marco Cecchinato (Italia) 6-4, 6-1
Matteo Berrettini (Italia/N.4) - Federico Coria (Argentina) 7-5, 6-1
Stefano Travaglia (Italia) - Borna Coric (Croaţia) 7-6 (7/2), 7-5
Mari n Cilic (Croaţia) - David Goffin (Belgia/N.6) 6-2, 6-2
Grigor Dimitrov (Bulgaria/N.15) - Yoshihito Nishioka (Japonia) 6-1, 6-0
Jannik Sinner (Italia) - Stefanos Tsitsipas (Grecia/N.3) 6-1, 6-7 (9/11), 6-2
Rafael Nadal (Spania/N.2) - Pablo Carreeno Busta (Spania) 6-1, 6-1

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor