Rădăcinile crizei politice din Tunisia (interviu)

Tunisia, ţara unde a început Primăvara Arabă, nu mai este povestea de succes a revoluţiilor din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord. Uciderea liderului de opoziţie Chokri Belaid, critic la adresa islamiştilor, a scos în stradă mii de protestatari care au dat vina pe Ennahda, principala forţă politică la putere. Iar conflictul dintre elitele seculare şi islamişti s-a escaladat. Mai mult chiar în interiorul Ennahda au apărut divergenţe care au dus la demisia premierului moderat Hamadi Jebali. Ali Benasr, profesor la Universitatea Sfax, explică într-un interviu pentru Epoch Times cum ”Ennahda încearcă să instaureze noi practici islamice wahabite într-o societate secularizată”.

Ce a declanşat actuala criză politică din Tunisia?

Rădăcinile acestei crize trebuie căutate într-o multitudine de factori. După alegerile din 23 octombrie 2011 pentru o Adunare Constituantă, menită să scrie o nouă Constituţie care s-o înlocuiască pe cea din 1959, islamiştii din Ennahda care au obţinut majoritatea voturilor (37%) au format un guvern şi au început să acapareze toate instituţiile statului. Ei au lăsat deoparte scrierea Constituţiei, care trebuia terminată teoretic într-un an, deci prin noiembrie 2012.

În plus, mult timp a fost pierdut în Adunarea Constituantă pe chestiuni marginale cel mai adesea ridicate de islamişti ( precum aplicarea legii islamice şaria, complementaritatea între bărbaţi şi femei şi nu egalitatea între ei, sistemul politic parlamentar, drepturile universale etc. Islamiştii au eşuat în toate aceste chestiuni sub presiunea societăţii civile, dar au cauzat o pierdere mare de timp ţării. Procesul de redactare a Constituţiei a întârziat din cauza divergenţelor, dar şi pentru că ANC s-a transformat într-un Parlament care votează legile, bugetul de stat şi controlează guvernul. Legea care viza instituirea unei instanţe independente a magistraturii şi un organism de reglementare al audiovizualului a fost tărăgănată două luni din cauza refuzului islamiştilor.

Islamiştii au fost cei care au blocat legea legată de independenţa magistraţilor, legea audiovizualului, şi mai rău s-au întors la instanţele create de Ben Ali pentru a gestiona magistratura. Islamiştii n-au făcut nimic în ceea ce priveşte justiţia de tranziţie.

Pe de altă parte alianţa dintre Ennahda, salafişti şi ligile de protecţie a revoluţiei (miliţia pro Nahda) a creat un climat de tensiune şi de violenţă care este caracterizată de violenţa împotriva manifestanţilor – vezi linşajul unui militant al opoziţiei mort la Tataouine şi în final asasinatul lui Chokri Belaïd, un militant de stânga şi în acelaşi timp un opozant puternic încă de la început al dictaturii lui Ben Ali, dar şi un critic vehement al puterii islamiştilor.

Nu în ultimul rând absenţa unui orizont clar (scrierea Constituţiei care trebuie aprobată de 2/3 dintre membri şi apoi supusă unui referendum, instituirea noii instituţii electorale care a fost întârziată) a contat. Pe de altă parte, islamiştii nu vor să creadă că au pierdut teren din cauza uzurii puterii (ultimele sondaje arată că partidul secularist Nidaa Tounes are 29,9% (un partid creat în urmă cu şase luni de fostul prim-ministru Beji Caid Essebsi care se reclamă modernist şi care revendică moştenirea lui Bourguiba şi a Islamului deschis) faţă de 29,4% pentru partidul islamist. Pe locul trei este Frontul Popular (stânga radicală) cu 13% din intenţiile de vot. Restul de partide (7%): Partidul republican (de centru stânga), El Massar (stânga socială) sunt ori de partea Nidaa Tounes sau a frontului popular.

Încearcă Nahda să islamizeze societatea tunisiană?

Fidelă originilor sale (confreria musulmană), Nahda este în acelaşi timp un partid politic, dar şi religios. Acest partid a utilizat un discurs religios şi a mobilizat o parte a imamilor pentru a-şi neutraliza adversarii. Pentru a-şi păstra relaţiile bune cu salafiştii, dintre care unii sunt membri fondatori ai acestui partid, ea a folosit un dublu discurs: un discurs de islamizare adresat salafiştilor şi un discurs modern orientat către societatea civilă. Societatea tunisiană este musulmană de 14 secole, promovând un islam tolerant şi deschis, dar practicile predicate de Nahda şi de salafişti sunt cele ale Fraţilor Musulmani şi ale wahabiţilor. Sunt practici străine culturii ţărilor Africii de Nord şi Tunisiei pe care predicatorii încearcă să le impună precum excizii la femei, căsătorirea fiicelor la 9 ani, etc... Putem spune deci că Ennahda nu vrea să islamizeze ţara, ci să instaureze practici noi care nu pot însă să aibă succes pentru ca societatea tunisiană, chiar dacă în parte practicantă, este relativ secularizată.

Societatea tunisiană este musulmană de 14 secole; promovând un islam tolerant şi deschis, dar practicile predicate de Nahda şi de salafişti sunt cele ale Fraţilor Musulmani şi ale wahabiţilor.

Cum se explică lupta din interiorul Nahda între conservatori şi moderaţi?

Nu cred că există o luptă între conservatori şi moderaţi în sânul Ennahda, ci este un joc de passe passe. Fundamentele partidului sunt conservatoare. Nahda este mai apropiată ideologic de fraţii musulmani din Egipt, din Sudan şi chiar din Pakistan. Există diferenţe de păreri legate de modul în care trebuie gestionată actuala criză politică, nu o luptă între şoimi şi porumbei.

Există percepţia în populaţia tunisiană că revoluţia lor a fost confiscată, aşa cum s-a întâmplat în Egipt?

În ciuda tendinţelor hegemonice ale islamiştilor, nu cred că tunisienii simt că revoluţia lor este confiscată, pentru că islamiştii nu au majoritatea absolută ca în Egipt. Există o rezistenţă puternică la aceste tendinţe chiar în sânul Adunării Naţionale Constituante (ANC), care se manifestă prin eliminarea mai multor proiecte de lege în măsura în care chiar partidele aflate în alianţa de guvernare au votat contra. Revoluţia pare confiscată tinerilor şomeri din regiunile defavorizate dar această perioadă de tranziţie este inevitabilă.

Ce consecinţă a avut faptul că partidul preşedintelui tunisian Moncef Marzouki şi-a retras miniştrii din cabinet?

CPR, partidul preşedintelui, este unul dintre pierzători, deoarece sondajele nu-i dau decât 1-2% din intenţiile de vot. Mai mulţi dintre militanţii săi au demisionat. Fiind foarte apropiaţi de islamişti, există suspiciuni că unii membri sunt mai apropiaţi de islamişti decât de propriul lor partid. Scindat în două anul trecut chiar în sânul ANC, acest partid care a vrut să-i ”democratizeze” pe islamişti a pierdut în final bătălia depărtându-se-se de tabăra democrată şi folosind un discurs populist care nu mai este de actualitate. Preşedintele a vrut să iasă în faţă bazându-se pe trecutul său de militant al drepturilor omului, dar pare depăşit de evenimente şi în popularitate de către fostul premier Caid Essebsi. Cred că la viitoarele alegeri principalele forţe politice concurente vor fi Nahda (islamistă) şi Nidaa Tounes (modernistă), iar Frontul popular va face diferenţa. El nu va putea să se alieze cu islamiştii din considerente ideologice, sociale şi economice.

Ali Bennasr este directorul Departamentului de Geografie de la Universitatea Sfax, al doilea mare oraş tunisian.