Putin doreşte o nouă întâlnire cu Trump după ce SUA ameninţă cu abandonarea tratatului INF

După ce Washingtonul a ameninţat că se retrage dintr-un pact nuclear semnificativ cu Rusia, liderul de la Kremlin a afirmat că doreşte să se întâlnească cu omologul său american în Paris. Anunţul lui Trump privind posibila retragere a declanşat temeri în rândul aliaţilor din Europa.
Preşedintele rus Vladimir Putin (st) se întâlneşte cu John Bolton la Kremlin, Moscova, 23 octombrie 2018 (Maxim Shipenkov/AFP/Getty Images)
Andrei Popescu
25.10.2018

În cadrul întâlnirii cu John Bolton, consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, preşedintele rus Vladimir Putin a precizat marţi la Moscova că este deschis să poarte noi discuţii cu preşedintele american Donald Trump în următoarele săptămâni, potrivit Deutsche Welle.

Convorbirea lui Bolton cu Putin a avut loc după ce Trump a declarat că ia în considerare retragerea din Tratatul privind Forţele Nucleare cu Rază Intermediară (INF). Declaraţia i-a făcut pe aliaţii Washingtonului din Europa să înţeleagă raţionamentul lui Trump şi a declanşat temeri privind securitatea.

Putin a sugerat o întâlnire cu Trump în marja unui eveniment ce comemorează cea de-a 100-a aniversare a primului război mondial, care va avea loc în 11 noiembrie la Paris. Atât Putin cât şi Trump vor participa la eveniment.

Bolton a susţinut că Trump va aştepta cu nerăbdare să se întâlnească cu Putin la Paris.

În plus, liderul rus afirmat că a fost surprins de acţiunile recente întreprinse de Washington împotriva Moscovei, descriindu-le ca fiind neprovocate.

Luând cuvântul după întâlnirea de la Moscova, Bolton a avertizat Rusia “să nu se lege de alegerile americane”. Potrivit lui Bolton, presupusul amestec al ruşilor nu a afectat rezultatul alegerilor prezidenţiale din SUA din 2016, însă a creat neîncredere faţă de Rusia, care a negat orice interferenţă.

Bolton a lăudat discuţiile “productive” cu Putin, precizând că cei doi au abordat problema controlului armelor şi tratatul INF. Totuşi, el a precizat că Washingtonul încă nu s-a retras oficial din acel pact.

În prima zi a vizitei sale la Moscova, Bolton a purtat discuţii despre INF şi cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov şi şeful Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patruşev. Rusia este pregătită să lucreze cu SUA pentru a salva tratatul, a precizat Consiliul după întâlnirea dintre Patruşev şi Bolton.

Tratatul INF a fost semnat de fostul preşedinte sovietic Mihail Gorbaciov şi fostul preşedinte american Ronald Reagan în 8 decembrie 1987. Tratatul interzice dezvoltarea, desfăşurarea şi testarea de rachete balistice şi rachete de croazieră cu lansare terestră de rază medie şi scurtă. Părţile semnatare au promis de asemenea că vor elimina toate lansatoarele şi rachetele terestre cu o rază de acţiune cuprinsă între 500 şi 5.500 de km. Tratatul a pus capăt unei curse a înarmării între cele două tabere ce avea loc spre sfârşitul Războiului Rece. Uniunea Sovietică avea instalate aproximativ 400 de focoase nucleare îndreptate către vestul Europei, în timp ce SUA şi NATO au răspuns prin staţionarea de rachete Pershing şi de croazieră în Europa.

Dar, de la semnarea tratatului, SUA şi Rusia s-au acuzat în mod constant de încălcarea acestuia, deşi ambele ţări neagă acest lucru. Oficiali americani au afirmat că Rusia a dezvoltat de ani de zile un sistem de rachete capabile nuclear, cunoscut sub numele 9M729, încălcând astfel tratatul. La rândul său, Moscova neagă acuzaţiile americanilor şi susţine că unele elemente ale sistemelor de apărare antirachetă ale SUA prezente în Europa încalcă tratatul, acuzaţie pe care, la rândul său, Washingtonul o neagă.

INF şi China

Preşedintele american Donald Trump a declarat că decizia de a retrage Statele Unite dintr-un tratat nuclear cu Rusia, ce durează de câteva decenii, are la bază nu doar presupusele încălcări ale prevederilor tratatului de către Moscova, ci şi necesitatea de a răspunde faţă de consolidarea arsenalului nuclear chinez, potrivit RFE/RL.

“Rusia nu a aderat la acord”, a declarat Trump reporterilor la Casa Albă în seara zilei de luni. “Avem mai mulţi bani decât toţi ceilalţi”, adăugând că SUA îşi va întări arsenalul nuclear până când “oamenii îşi vor veni în fire”.

“Pun capăt acordului pentru că ei l-au încălcat”, a susţinut liderul american, care a adăugat că aceasta este o “ameninţare pentru cine doriţi, şi aici este inclusă China şi Rusia, şi oricine doreşte să joace acest joc. Nu puteţi face acest lucru. Nu puteţi juca acest joc împotriva mea”.

Analişti în domeniul apărării susţin că, în timp ce Rusia şi SUA au eliminat aproximativ 2.700 de rachete cu rază scurtă şi medie conform tratatului, în această perioadă China şi-a dezvoltat propriile capabilităţi pentru a desfăşura aceleaşi tipuri de arme.

Un nou Război Rece?

Trump a avertizat că SUA va merge înainte şi va dezvolta arme nucleare dacă Rusia nu semnează un nou acord. Pe de altă parte, Kremlinul a afirmat că Rusia va fi forţată să răspundă cu măsuri similare. Pavel Felgenhauer, un analist independent politic şi militar rus, a declarat pentru Deutsche Welle că s-ar putea ca lumea să se confrunte cu un nou război rece.

Ministrul german de Externe, Heiko Maas, a susţinut că tratatul INF este un stâlp cheie ale arhitecturii securităţii Europei şi că este regretabilă ameninţarea cu retragerea a americanilor.

În context, ministrul britanic al Apărării, Gavin Williamson, a declarat pentru Financial Times că Marea Britanie susţine SUA în această privinţă şi că Moscova nu ia tratatul în serios. Iar preşedintele polonez Andrzej Duda a menţionat că anunţul lui Trump este de “înţeles” pe fondul activităţii ruşilor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor