Putin avertizează: Puteri străine încearcă să interfereze cu problemele Rusiei
alte articole
Preşedintele rus Vladimir Putin, care a fost acuzat de implicare în alegerile prezidenţiale americane din 2016, aparent este îngrijorat de faptul că puteri străine ar putea interfera cu alegerile federale din Rusia de anul viitor. Aşadar, la aproape un an după ce agenţii americane de informaţii au învinuit Rusia că ar fi conspirat împotriva candidatului lor preferat, Hillary Clinton, pentru a înclina balanţa în favoarea lui Trump, Putin a ordonat serviciilor de securitate ale Rusiei să “ridice o barieră sigură” pentru a împiedica puterile străine să interfereze cu alegerile federale din martie 2018.
Într-un discurs adresat miercuri personalului departamentelor de securitate şi informaţii, Putin a cerut participanţilor să lucreze fără încetare pentru a împiedica influenţa străină să se strecoare în societatea şi politica Rusiei, potrivit unui raport al RT.
Cererea lui Putin a fost făcută la câteva zile după o recentă colaborare între serviciile de informaţii ruse şi americane care a ajutat la prevenirea unui atac terorist în Sankt Petersburg.
“Serviciile de informaţii au o mare responsabilitate în vederea ridicării unei bariere sigure împotriva interferenţei externe în viaţa noastră socială şi politică şi a contracarării activităţii agenţiilor de securitate străine, care fac tot posibilul pentru a-şi amplifica activităţile în Rusia”, a precizat liderul rus.
Serviciile de securitate ale Rusiei ar trebui să rămână în alertă, în condiţiile în care terorişti din zonele majoritar musulmane ale fostei Uniuni Sovietice se întorc acasă şi încearcă să desfăşoare atacuri în centrele urbane dens populate.
“Agenţii trebuie să distrugă reţelele financiare şi de recrutare şi să împiedice radicalii să influenţeze tinerii şi să răspândească ideologia urii, intoleranţei şi a naţionalismului agresiv”, a adăugat Putin.
La începutul acestui an, Putin a afirmat că aproximativ 7.000 de musulmani din fosta Uniune Sovietică, în principal din regiunile predominant musulmane din Caucaz şi Asia Centrală, au fugit în Siria şi Irak pentru a se alătura grupului jihadist Statul Islamic. Dar, de când forţele siriene ale preşedintelui Bashar al-Assad – cu ajutorul soldaţilor ruşi şi a forţei aeriene ruse – au alungat în mare parte jihadiştii din Siria, mulţi dintre foştii luptătorii străini ai grupului terorist au încercat să se reîntoarcă pe ascuns în ţările lor natale.