Puterea de vindecare a plantelor aromatice (III) - Măcrişul

Măcrişul este o plantă perenă, cunoscută de secole, şi este extrem de apreciată atât pentru utilizările sale medicinale şi cât şi pentru cele culinare. John Evelyn, scriitor şi botanist englez, a scris în 1699, în cartea Acetaria, că măcrişul "ascute pofta de mâncare, linişteşte căldura, răceşte ficatul şi întăreşte inima."
Măcriş (Maria Baciu / Epoch Times)
Maria Matyiku
29.07.2012

Măcrişul este o plantă perenă, cunoscută de secole şi este extrem de apreciată atât pentru utilizările sale medicinale şi cât şi pentru cele culinare. John Evelyn, scriitor şi botanist englez, a scris în 1699, în cartea Acetaria, că măcrişul "ascute pofta de mâncare, linişteşte căldura, răceşte ficatul şi întăreşte inima".

Scurtă istorie a măcrişului

Există aproximativ o sută de specii de măcriş, răspândite în întreaga lume, unele crescând în sălbăticie altele fiind cultivate în grădini. Este răspândit pretutindeni pe glob, cu precădere în zonele cu climă temperată. Măcrişul este consumat ca şi vegetală încă din antichitate. Multe specii de măcriş îşi au originea în Eurasia şi au fost folosite de egipteni, greci şi romani. Aceste specii au fost mai târziu naturalizate de nativii americani. Prin evul mediu, câteva specii de măcriş început să fie folosite şi cultivate cu precădere în Italia şi Franţa, iar în secolul al XVI lea, măcrişul a fost introdus în Anglia.

Măcrişul în tratamente naturiste

Măcrişul conţine vitamina B9, vitamina C, provitamina A, potasiu, fier, calciu şi magneziu, precum şi fibre, carbohidraţi, quercetin şi luteină. Acesta, are proprietăţi antioxidante şi astfel ajută la prevenirea bolilor de inimă şi a unor tipuri de cancer. Cu toate acestea, măcrişul nu este recomandat pentru persoanele care au pietre la rinichi sau vezică biliară sau pentru femeile însărcinate şi care alăptează.

Este un laxativ uşor, având şi proprietăţi diuretice, antiinfecţioase, antiscorbutice, înlătură greţurile, febra, abcesele, ulceraţiile, hemoroizii, fiind un depurativ al sângelui şi al intestinelor, restabilind funcţionarea lor normală.

În trecut, rădăcinile şi seminţele de măcriş macerate în vin au fost folosite pentru oprirea hemoragiilor şi pentru a trata scorbutul, cauzat de deficienţa de vitamina C. Decoctul de flori în vin a fost folosit pentru tratarea icterului şi a pietrelor la rinichi.

În zilele noastre, măcrişul este folosit ca adjuvant la tratarea afecţiunilor respiratorii superioare, în inflamaţii nazale şi a sinusurilor.

Primăvara, măcrişul este folosit ca şi tonic, pentru curăţarea sângelui.

De asemenea, rădăcina măcrişului, utilizată sub formă de decoct, ameliorează bolile de piele. Rădăcina de măcriş, folosită în curele de detoxifiere, reface ficatul.

Fiind deosebit de bogat în fier, sucul din frunze de măcriş, amestecat cu cantităţi egale de ulei de ricin se recomandă ca remediu pentru tratarea insomniei.

În Iran, supa de măcriş este folosită în timpul iernii, împotriva răcelii şi a gripei. Măcrişul este utilizat pe scară largă în bucătăria rusă; se crede că măcrişul scade tensiunea arterială.

Măcrişul în bucătărie

Frunzele tinere pot fi folosite în salate la fel ca şi frunzele de spanac sau de păpădie.

Frunzele mature pot fi gătite sub formă de piure, diverse sosuri, supe, omlete şi alte feluri de mâncare de ou sau sos, cât şi pentru diferite reţete de peste.

Sosul de măcriş este de asemenea folosit în combinaţie cu diferite feluri de mâncare cu carne pentru că taie din grăsimea lăsată în timpul preparării. Merge bine combinat cu friptură de gâscă, miel, porc, mânzat sau de păsări de curte, în special carne de pui.

Cum cultivăm măcrişul

Este unul din acele plante care odată stabilite, vor furniza generos adevărate culturi de frunze, începând de primăvara foarte devreme, până toamna târziu - odată tăiate, altele noi vor apărea din nou. E o plantă iubitoare de soare sau umbră parţială, căreia îi place un sol bogat, dar nefiind pretenţioasă, poate creşte la fel de bine în orice sol bine drenat. Plantele vor creşte în smocuri destul de mari, şi vor produce frunze acrişoare, comestibile, cu un gust proaspăt, adăugând un plus delicios în salate. Este o plantă rezistentă la îngheţuri şi ierni grele.

E bine de ştiut

Datorită conţinutului de acid oxalic nu se recomandă celor care suferă de boli ale rinichilor sau persoanelor cu reumatism.

Sucul de frunze poate fi folosit în loc de cheag, să coaguleze laptele în procesul de prelucrare a brânzei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor